Actorii mari nu au vârstă! Chiar dacă pe 1 august Horațiu Mălăele a împlinit 70 de ani, fabulosul actor, regizor și... caricaturist pare neschimbat, mereu animat de flacăra talentului adevărat, care se manifestă în tot ceea face, de la spectacole până la expoziții.

Născut în 1952, în satul Tehomir de lângă Târgu Jiu, Horațiu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București în 1975, la clasa profesorului Octavian Cotescu, genialul actor. În clasa I a luat premiul al doilea și pe perioada vacanței a primit de la învățătoare o carte pentru a desena mai bine. Nu a reușit însă asta până în clasa a IV-a când a întâlnit un dascăl cu har, profesorul de desen Nicu Gherghe. Această întâlnire îi lasă o amprentă deosebită, astfel că prin casa a XII-a, deja se putea considera un tânăr artist plastic în devenire. „Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine – profesori și copii, eram numit „prostu’ clasei”, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât și că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar: ‘Tu ești un geniu.’ Iar eu chiar am început să fiu.”

Visător incurabil, s-a format în spiritul altei epoci, a prieteniei intelectuale și artistice, o lune azi fatalmente dispărută: „Boemia actuală este aproape inexistentă. Ea a fost îngropată în interesul zilei de mâine. Pragmatismul refuză starea boemă. Am avut privilegiul divin să-i cunosc pe marii optzecişti, marii risipitori socratici, cei care, în timp ce beau jamaica cu halba, rezolvau cumplite probleme de matematică, umpleau cu desene pereţii şi aşterneau bijuterii pe şerveţelele tuturor meselor din localuri. Spunea Fănuş Neagu, marele plecat: „Noi facem parte dintr‑un stol pe care nu l-aţi cunoscut, al cocorilor de jertfă".

Pentru Horațiu Mălăele a visa a fost întotdeauna o stare de bine: „Nici nu ştiu dacă sunt chiar un visător incurabil... S-ar putea! E o stare de bine, în orice caz. Mă simt destul de bine în pielea mea. Poate sunt un visător cronic... Asta îmi aduce aminte de o povestire pe care am inclus-o în volumul meu de proză Rătăciri - „Am fost cu copiii în parcul Ioanid, să înălţăm un vis. Era împachetat îngrijit, într-o cutie destul de mare, îmbrăcată într-o hârtie albastră, lucioasă, pe care fuseseră imprimate câteva stele galben-pai, de un presupus prost gust. Pe laterala din stânga sus se afla ştampila fabricii de vise, iar la subsol, destul de mare, cineva scrisese grăbit adresa şi numele meu. Deşi nerăbdător, am desfăcut-o cu prudenţă, să nu provoc vreo stricăciune. Înăuntru am dat peste un coşmar. Semăna cu o roată de camion, urât colorată, ce degaja un miros greu, de crematoriu. Primul gând a fost să fac o reclamaţie. M-am răzgândit. Râzând, copiii începuseră deja să-l dea de-a dura."

Palmaresul său artistic este unul impresionant. A jucat şi a montat piese la cele mai importante teatre din ţară, precum Teatrul Bulandra, Teatrul Nottara, Teatrul Naţional din Bucureşti sau Teatrul de Comedie. Printre rolurile cele mai importante se numără cele din spectacolele „Sinucigaşul", „Puricele", „Unde-i revolverul?", „Mincinosul", „Lecţia", „Unchiul Vanea", „Măscăriciul", „Revizorul", „Dineu cu proşti" sau „Femeia care şi-a pierdut jartierele".  În film, a regizat pelicula „Nunta mută". Este autor al volumelor „Horaţiu despre Mălăele" şi „Rătăciri". A primit nenumărate distincţii, printre care două premii UNITER pentru „Mincinosul" şi „Unde-i revolverul?". 

Nu puține sunt, însă, deziluziile lui, în special cele legate de inerția scenei teatrale românești dar și de tot mai pronunțata apropiere de kitsch a societății; „„Am jucat peste tot în lume pentru comunităţile româneşti şi pentru doritorii băştinaşi, din China până în Australia, din Madagascar până în vestul sălbatic al Americii. Nu ştiu dacă am fost prins în conceptul de multiculturalitate, important este că am cunoscut oameni esenţiali cu care am legat prietenii dinamice, am văzut lumea şi, la rândul ei, ea m-a văzut pe mine. Teatrul european este multiform, într-o continuă agitaţie şi schimbare. Teatrul românesc a rămas în găleata unui expresionism desuet şi formalist, trăind nostalgia gloriei anilor `70. Acum, marile spectacole sunt accidentale şi puţine în raport cu energia, fantezia şi talentul actorilor noştri. (...) „Am avut un public deştept, subtil. S-a pierdut. De ce? Deschiderea orbească şi încrederea într-un occident necunoscut, cu bune şi rele, care conservă o formulă bizară în a vedea comedia. Am împrumutat întregul pachet de acolo şi am încercat să-l adaptăm. Iar acest hibrid a creat micul monstru de azi. Avem un public constant, deschis lucrului ieftin, care face rating. Şi ne supunem ratingului. Dinamica publicului trebuie s-o intuieşti“.

Impactul întâlnirii lui Horațiu Mălăele cu marile spirite de acum o jumătate de veac a fost unul covârșitor: „În copilăria mea teatrală, l-am cunoscut pe Nichita Stănescu atunci când s-a mutat la un prieten comun. De-abia intrasem în cameră, când a rostit nişte vorbe care mi-au rămas în memorie de atunci: «Să bem, domnilor! Statornicia pietrei îi dă câinelui senzaţia de fugă!“. Iată o idee senzaţional de frumos îmbrăcată în vorbe. M-a emoţionat. Pe urmă, am făcut un spectacol la o aniversare a lui Nichita, cu toată gaşca lui de prieteni. Printre ei, marele grafician Sorin Dumitrescu. Sau Ioana Crăciunescu, alt poet-actor fenomenal. Mari actori, mari scriitori. Era o lume specială, era un grup boem, fabulos şi furtunos, cu ieşiri esenţiale de natură bahică urmate de veritabile explozii ale spiritului, un grup al creierelor care, prin modul lor de a trăi, se opuneau sistemului politic al vremii. Am avut prilejul de a mă afla în centrul lor şi să cunosc nişte oameni despre care cei de azi nu ştiu decât din auzite”.

În volumul său de proză, evocări și pamflete intitulat polemic Rătăciri apar - pieziș! - o serie de profesiuni de credință. Actorul şi graficianul îşi surprindea în 2012 publicul cu o şarjă bine echilibrată de povestiri şi încercări literare. Volumul era recomandat de Radu Beligan, titanul teatrului şi al filmului, el însuşi scriitor. „Tot ce face Horaţiu Mălăele, atunci când nu e pur şi simplu excepţional, e de-a dreptul genial. Dovadă acest volum pe care l-am citit cu uimire şi cu admiraţie. Pe nerăsuflate. Ce mai pot să zic?", mărturisea Radu Beligan. În povestirile sale, Horaţiu Mălăele vorbeşte despre copilărie, „cadoul pe care ni-l face viaţa pentru ce vom avea de îndurat", spune că „prieteniile trec, duşmanii rămân", scrie poveştile oamenilor care au pierdut în viaţă multe trenuri, alegând mediocritatea. Nu lipsesc din textele lui umorul şi nostalgia. „Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a rămâne sus îţi trebuie unanimitate"; „Actorii sunt de trei feluri: expiraţi, aspiranţi şi shakespeare-anţi"; „A te chinui să faci un lucru aşa cum vrei numai tu este ca şi cum ţi-ai dori să ai un copil cu o femeie gonflabilă" - sunt doar câteva dintre vorbele de duh ale lui Horaţiu Mălăele. Actorul nu uită să vorbească despre oamenii pe care îi are ca model: Victor Rebengiuc, George Constantin, Toma Caragiu, Amza Pellea. Octavian Cotescu, printre alţii. 

Soția actorului este o mare frumusețe, mai tânără cu zece ani - Gabriela Mălăele. Ea s-a căsătorit cu Horațiu când avea puțin peste 20 de ani și au împreună doi băieți, Bogdan și Cristian (absolvent de regie de film, căsătorit cu o make-up artistă și antreprenor de succes). .  

Horațiu Mălăele se poate lăuda și cu un fiu care, într-un fel, îl calcă pe urme. Fiul său cel mare, Bogdan, a făcut actorie, însă s-a îndreptat către stand-up comedy, un domeniu total diferit față de ce face tatăl său. Cu toate acestea, la fel ca marele actor, Bogdan este ca o „pastilă” de umor pentru toți cei cu care interacționează. „Fie că este pe scenă în cadrul unui număr de stand-up comedy, fie că este doar la o întâlnire oarecare cu un prieten, Bogdan Mălăele reușește să le aducă zâmbetul pe buze celor cu care interacționează. O face și intenționat, însă de cele mai multe ori o face doar prin felul lui de a fi”, a remarcat un om de presă. Bogdan Mălăele este absolvent al Facultății de Regie-Film, dar a fost atras de tatăl său pe scena teatrului, loc unde au pus în scenă împreună multe piese de teatru.

Bogdan Mălăele este, la rândul său, un personaj aparte. Odată, a venit la el o tânără jurnalistă, care i-a cerut un interviu. Bogdan acceptă, dar îi pune acesteia o condiție: să nu vorbească nimic despre tatăl său. Tânăra speranță a jurnalismului zice că bine, așa că vine cu prima întrebare: „Cum e să fii fiul lui Horațiu Mălăele?” Răspunsul lui Bogdan a fost antologic: „Mă, cum să zic? Dacă n-aș fi, mama ar avea niște răspunsuri de dat”. Și-a dat seama că este băiatul unui actor special a vârsta de 13 ani. „Eram la mare și făceam turul în fiecare seară prin câte patru stațiuni. Și știu că avea tata un monolog în care el, nefiind vorbitor de engleză, vorbea în engleză și câteva sute de oameni râdeau în hohote. Cred că atunci am început să îmi dau seama că tata e un pic diferit.”

„Am crescut lângă teatru, prima dată pe scenă am urcat la 3 ani, primul spectacol l-am avut la 15. Se mai întâmpla să lipsească unul din ei și puteam să țin locul oricui”, a mai spus Bogdan Mălăele. Drumul său spre arta filmului a fost presărat inclusiv cu piedici puse de părintele său: „Am trăit o vreme din poker. Am mers la un casting pentru un serial la Pro TV, era taică-miu regizor, am dat proba, apoi m-a sunat: -Ai fost foarte bun, dar nu îți dau rolul, nu ești pregătit’. Am căutat o școală de actorie, prima ieșită în cale a fost a lui Florin Șerban. Nu știu dacă puteam să fac meseria asta fără el, a știut exact cum să mă ia, cine sunt și de ce am nevoie. Am făcut actorie de film cu ei. Promovau cam 2 din 12. Atât de tare m-a prins din prima. Actoria de teatru cu actoria de film sunt două lucruri diferite, niște exerciții noi”. 

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro