Uneori, nici nu-și vine să crezi că o astfel de fată chiar poate exista. O tânără brăileancă de doar 21 de ani, nespus de frumoasă, este șefa de promoție a unei noi serii de piloți de elicoptere SMURD din cadrul Ministerului de Interne, ea absolvind cursurile de specialitate cu media 9,48! Numele ei: Andreea Mălina.

„Tânără, deșteaptă, ambițioasă, curajoasă și frumoasă. Ea este șefa de promoție a Academiei Forțelor Aeriene - locurile destinate Ministerului Afacerilor Interne, piloți elicoptere. Nume: Andreea-Mălina; Specialitatea militară: pilot pe aeronave- elicopter; Vârsta: 21 de ani; Media de absolvire: 9.48. Locul nașterii: Brăila; Locul de muncă: pilot elicopter SMURD- punctul aeromedical din Galați. Bine ai venit, Andreea! La cât mai multe vieți salvate! CER SENIN SĂ AI MEREU ÎN VIAȚA ȘI ÎN CARIERA TA! O zi frumoasă tuturor!”, se precizează în comunicatul MAI, alături de o fotografie a tinerei brăilence, cu un chip descris parcă de pe coperta unei mari reviste de modă.

Cu un secol în urmă, o altă româncă frumoasă și curajoasă a fost martora zborului istoric al lui Aurel Vlaicu. Apoi, s-a înscris la Şcoala de Pilotaj a Ligii Aeriene. Apar multe reacţii negative, iar autorităţile române au refuzat în mod sistematic să îi acorde brevetul de pilot. A plecat în Franţa, s-a înscris la Şcoala Civilă de Aviaţie din Mourmelon le Grand, a susţinut apoi examenul teoretic pe care l-a luat cu brio şi în 1914 Federaţia Aeronautică Internaţională i-a eliberat Brevetul Internaţional de Pilot.

În 1914 în întreaga lume existau aproximativ zece femei aviatoare, printre ele şi românca noastră. În România i se refuză în continuare angajarea ca pilot, astfel că pleacă din nou în Franţa unde s-a angajat ca reporteră la un mare cotidian, iar pentru deplasări îndepărtate folosea avionul. Date fiind acestea, angajatorilor le vine ideea de a o face corespondent de război. Aici a efectuat numeroase zboruri şi a scris “reportaje din avion”, fiind primele de acest fel din presa mondială.

Elena Caragiani-Stoenescu este cea care a demonstrat că şi femeile au capacitatea de a pilota un avion. Născută în 1887 la Tecuci, a fost fiica medicului Alexandru Caragiani şi a Zoniei Radovici. Din adolescenţă, Elena s-a remarcat prin inteligenţă şi curaj; a urmat cursurile Facultăţii de Drept, obţinând licenţa în 1913. O tânără frumoasă şi fragilă, cu o pasiune specială: avioanele, pasiune dobândită de la pionierii aviaţiei româneşti, printre care şi propriul cumnat, Andrei Popovici, cel de-al 11-lea aviator al României. Această pasiune deosebită pentru zbor i-a creat Elenei Caragiani o imagine total nedreaptă de fiinţă frivolă şi mondenă, ce dorea să se remarce cu orice preţ. Cât de departe de adevăr era această imagine a unei femei tenace care cinci decenii mai târziu ar fi devenit general-aviator. Primul zbor al Elenei a avut loc în anul 1912, împreună cu căpitanul Mircea Zorileanu. Societatea bucureşteană a trăit un şoc atunci când frumoasa Elena s-a înscris la Şcoala de pilotaj a „Ligii Naţionale Aeriene” de la Băneasa, şcoală deschisă în 1912. Ceea ce a părut un capriciu al unei tinere nu foarte avute, judecat ca atare de presa mondenă bucureşteană, a devenit vocaţia primei femei-pilot din România. Elena Caragiani a învăţat să piloteze pe avionul „Bristol-Coandă”, produs la uzina engleză Bristol de către inginerul Henri Coandă, avându-l ca instructor pe aviatorul Constantin Fotescu.

Iar prima româncă pilot de elicopter a fost, în anii 70, Elena Bulgaru. Temerara femeie a avut o carieră de peste trei decenii: „Aceasta a fost povestea vieţii mele aeriene, care a început în anul 1950, în Banat, pe un amărât de planor şi am aterizat pe aeroportul Băneasa, pentru ultima oară, după 31 de ani, la bordul unui modern elicopter „Alouette 3”, adus din Franţa. Aici am fost întâmpinată cu flori şi aplauze de conducerea Aviasan, în frunte cu gen. Ion Tiu şi col. Păşcuţ, în prezenţa a zeci de colegi şi prieteni. Era în decembrie 1981. Asta a fost adevărata mea viaţă!”.

Iar Simona Maierean, 33 de ani, este prima femeie din Europa care a obţinut certificarea de pilot comandant de aeronavă din Grupul de Transport Aerian Strategic al NATO. Ea este locotenent-comandor, iar la 24 de ani a devenit prima femeie pilot de vânătoare din România. „Sunt locotenent-comandor Simona Maierean, fac parte din Forţele Aeriene Române şi în prezent sunt pilot în cadrul programul Strategic Airlift Capability. Din programul SAC fac parte 12 naţiuni care îşi împart o flotă de trei aeronave, pentru a duce la îndeplinire diferite misiuni în întreaga lume. ADVERTISING Dacă o misiune normală durează câteva săptămâni, aceste misiuni de răspuns rapid pot fi planificate şi lansate în doar două-trei zile. Aşa că viteza de reacţie s-a schimbat într-o mare măsură. Personal, am pilotat în cadrul unei misiuni româneşti de răspuns rapid. Am adus echipamente medicale din Coreea de Sud la Bucureşti. Chiar era nevoie de acele echipamente. Nu ai prea mult timp să pregăteşti şi să planifici misiunea în avans, aşa că trebuie să reacţionezi repede şi să îţi foloseşti experienţa. Trebuie să lucrăm toţi împreună şi să facem lucrurile să se întâmple într-un timp scurt”, a explicat pentru presă Simona Maierean.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro