Sensibila actriță Silvia Popovici (7 mai 1933, Fundata, Brașov - 16 septembrie 1993, București), care a făcut parte din Generația de Aur a teatrului românesc (1956), a strălucit pe scenă și pe marele ecran, dar a fost și extrem de controversată pentru căsătoria ei cu ministrul Maxim Berghianu, care a făcut parte inclusiv din guvernul lui Constantin Dăscălescu (28 martie 1985 - 22 decembrie 1989).

S-a speculat inclusiv că ar fi fost prietenă cu Elena, soția conducătorului statului din acea perioadă, însă, în realitate, aceasta nu o suporta și i-a interzis să mai apară în filme, după cum povestea Emilia Marinela Macovescu soția ministrului de Externe din perioada 1972-1978. (De un tratament similar a avut parte și o altă actriță, Violeta Andrei, căsătorită cu demnitarul Ștefan Andrei!)

Dincolo de contextul istoric, Silvia Popovici a avut o carieră excepțională.A debutat în 1954 ca actriță în filmul „La mere”, realizat de colegii de facultate. În 1961, actrița devine celebră datorită rolului titular din pelicula de succes „Darclée” în regia lui Mihai Iacob, în care o interpreta pe marea soprană de origine română Haricleea Hartulari Darclée (pentru care Giaccomo Puccini a scris „Tosca”!), ajutată fiind în ariile interpretate în film de vocea Artei Florescu. Au urmat roluri în „Omul de lângă tine” (1961) și „O dragoste lungă de-o seară” (1963), ambele în regia lui Horea Popescu, precum și în „Pădurea Spânzuraților” (1965, în regia lui Liviu Ciulei).

Consacrarea definitivă în cinematograful românesc a venit odată cu debutul regizoarei Malvina Urșianu, care în 1967 o alege să interpreteze rolul titular din filmul „Gioconda fără surâs” (1968), în care parteneri i-au fost actorii Ion Marinescu și Gheorghe Cozorici. Silvia Popovici va rămâne multă vreme fidelă regizoarei, cu care va realiza și filmele „Serata„ (1971), „Trecătoarele iubiri” (1974), „Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu” (1979). O popularitate deosebită în rândul românilor a obținut cu rolul Oana din serialul de televiziune „Mușatinii”, în regia Soranei Coroamă-Stanca (13 episoade).

Silvia Popovici s-a dedicat, însă, în principal teatrului, ea interpretând pe scenele Teatrelor Naționale din Craiova (1959-1963), Cluj (1963-1966) și București (1967-1993) nenumărate roluri, de o mare complexitate. „Ea reprezenta cel mai bine eșalonul de absolvenți ai IATC care în 1956 au plecat cu profesorul lor Vlad Mugur la Craiova. De altfel însuși Vlad a declarat că fără Silvia n-ar fi făcut „această nebunie". Silvia era înzestrată cu toate darurile: frumoasă, inteligentă, fermecătoare, serioasă, talentată, autentică și spontană, sensibilă, dramatică, impecabilă în tot ce realiza. Toate realizările ei scenice și filmice au avut o cotă valorică ridicată pentru că era ea însăși un puternic caracter dramatic. Au rămas de neuitat Ofelia cu straniul ei cântec, Gwendolin de-un farmec inedit, Magda prin intransigența dovedită, Hilde prin dezinvoltura creată, Julietta prin acuratețea sentimentului, apoi Ana Petrovna, Andromaca, Euxinia, Anca, Margareta, Casandra, Drusilla și altele. (...)Silvia a fost și un model de seriozitate și corectitudine profesională pentru toată lumea din teatru și colegii ei au iubit-o ca pe o ființă dragă plină de grație și energie. Delicată și rasată, Silvia a reprezentat pe scena românească tipul femeii moderne, senină și echilibrată, capabilă de orice victorie, o femeie tipic luptătoare. Luciditatea ei scenică a ajutat-o mult în realizarea marilor sale creații, de mare vibrație și încărcătură emoțională”, scria Alexandru Lazăr.

Puțină lume mai știe azi că Silvia Popovici a fost aproape să devină soția unui mare actor. Amza Pellea a fost însurat cu actrița Domnica Mihalea Policrat, cei doi căsătorindu-se în 1954. Până să o cunoască pe Domnica, care i-a dăruit o fiică, pe viitoarea actriță Oana Pellea, Amza a fost însă la un pas să se însoare cu Silvia Popovici. „În viața din spatele camerei de filmat, se spune că Silvia Popovici ar fi fost marea iubire a lui Amza Pellea, care a renunțat totuși să o ia în căsătorie deoarece „binevoitorii” îi spuseseră că Silvia ar fi suferit de TBC”, a dezvaluit, la un moment dat, o sursă din epocă.

Până la urmă, Silvia Popovici s-a căsătorit cu fostul tehnician de gaz metan din Sighișoara, Maxim Berghianu (1925-2005, mai vârstnic ca ea cu opt ani), promovat pe linie de partid în diferite funcții de răspundere, inclusiv de mai multe ori ministru sau președinte al Comitetului de Stat al Planificării, în întreg intervalul 1959-1989. Soții Berghianu locuiau într-o vilă din Bulevardul Aviatorilor. Cei doi au avut o fiică, Ruxandra (Ruxi), care seamănă foarte bine cu mama sa. Ruxandra Onofrei activează tot în mediul artistic și este căsătorită cu un om de radio.

Ascensiunea spre scenă nu a fost ușoară, ba chiar era să fie întreruptă dramatic de la bun început. Adolescentă fiind, Silvia visa să devină medic, sau psiholog, sau profesoară de română, iar talentul pentru actorie şi l-a descoperit la Şcoala Centrală din Bucureşti, cu ajutorul colegilor care o botezaseră „artista”, deoarece recita frumos poezii. Profesoara ei, Alexandra Verdeş,i-a deschis ochii asupra potențialului uriaș de sensibilitate pe care îl deținea în mod natural. Însă admiterea la Teatru a fost o adevărată aventură în sine pentru făptura plină de ingenuitate. Într-un interviu acordat revistei Tomis, prin 1983, Silvia îşi amintea înfiorată: „Comisia de examen a găsit că nu sunt fotogenică şi m-a respins. Am luat note foarte bune, aşa încât s-a compensat şi am intrat în Institut. Eşecul avut la fotogenie m-a pus pe gânduri: m-a durut mult, dar am socotit că singura cale de a obţine şi aici rezultate bune era să lupt cu chipul meu. Ei, da, nu e o figură de stil. E o bătălie care se duce în tăcere şi cere multă voinţă, răbdare, cunoaştere de sine”, spunea cea care a dat viaţă pe ecran şi pe scenă atâtor destine.

Așa cum remarca și jurnalista Monica Andrei, Silvia Popovici fost colegă cu viitorul prolific regizor de radio Dan Puican (care a realizat peste 1.000 de piese de teatru radiofonic!), care, la rândul lui, îşi amintea: „Când am dat examen de admitere la Teatru, se spunea că Buftea va fi al doilea Hollywood, că acolo studenţii vor învăţa călărie, canotaj, automobilism. Vă daţi seama, ce perspective ispititoare pe vremea aceea când în tot Bucureştiul nu erau prea multe maşini. Dintre actori numai Radu Beligan avea o vechitură căreia i se spunea «dricul lui Timică», fiindcă o cumpărase de la marele actor. Eram la proba teoretică la admitere. Am văzut-o pentru prima oară pe Silvia. Frumoasă… blondă… cu părul ei superb… cu ochii aceia mari, calzi. Era îmbrăcată într-o rochie albă cu flori, o apariţie aproape ireală, care-ţi tăia respiraţia. Mi-a spus să vin cu ea în bancă. M-a asigurat că, astfel, o să am noroc. Ne-am aşezat în aceeaşi bancă. Am dat lucrarea. Şi am avut noroc. Am intrat. Pe 15 septembrie ne-am reîntâlnit la facultate. Şi doamna Sadova şi doamna Barcan au iubit-o de la început foarte mult pe Silvia – «Va fi cea mai mare tragediană a teatrului românesc, va juca ingenuele, va juca eroinele lui Shakespeare» – spuneau profesorii despre ea“. 
Un anunţ îl chema pe Dan Puican urgent la Cadre. „I-am spus Silviei: «cu mine s-a terminat». Mă dau afară. I-am povestit atunci despre problemele tatei și „petele” de pe dosar… Atunci, Silvia s-a uitat la mine, cred că-i dăduseră lacrimile… Nu mă gândeam la facultate, cât mai ales la despărţirea de ea. Eram pur şi simplu îndrăgostit de Silvia. A scos o fotografie şi mi-a dat-o spunându-mi: «Ține-o la tine, o să-ţi poarte noroc… Şi dacă va fi aşa, să nu mi-o mai înapoiezi.» Fotografia aceea unică o am şi astăzi. Silvia mi-a purtat noroc. Aşa era ea. Caldă, înţelegătoare. Am rămas buni prieteni. Până în ultima clipă, când am văzut-o la spital. Ne pregăteam să sărbătorim 35 de ani de la absolvire. Am petrecut studenţia împreună, am jucat, ca parteneri, scene de studiu, la clasă. Ea era o camaradă deosebită”.

„Am respirat aurul cel mai profund al artei teatrale”, spunea Silvia Popovici, care a învăţat de la marii profesori și regizori Vlad Mugur, Radu Penciulescu, David Esrig, Moni Ghelerter, Ion Cojar. În 1956, când a absolvit Institutul de Teatru, Silvia Popovici făcea parte din promoţia de poveste din care mai făceau parte Sanda Toma, Draga Olteanu Matei Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Silviu Stănculescu etc.

...Destinul a fost necruțător. A dispărut rapid, nedrept: „Poţi privi în gol, poţi privi înainte şi să vezi doar întuneric: totul depinde de pătrunderea pe care o are privirea ta. De forţa ta, de rezistenţa interioară. Totul depinde de ce ai adunat în nişte ani şi de ce ai tu de comunicat. Mie, personal, nu mi-e frică de timp”...

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro