Când se vorbește astăzi despre rafinata doamnă Delia Budeanu, unii - mai puțin inițiați - folosesc sintagma „fosta soacră a Danei Budeanu”. Chiar dacă expresia are acoperire în realitate (controversata influenceriță i-a fost într-adevăr o vreme noră), ea este profund nedreaptă, reducționistă: Delia Budeanu are o personalitate aparte, dublată de o carieră de succes pe micul ecran și, nu în ultimul rând, de o frumusețe unică, aureolată de acei ochi albaștri tulburători...

Născută pe 28 mai 1949, la București, Delia Budeanu este o jurnalistă și prezentatoare de televiziune, cunoscută pentru jurnalele realizate la Televiziunea Română înainte de 1989. Este și văduva cunoscutului jurnalist Radu Budeanu și mama patronului de presă cu același nume. Ar fi vrut să facă Filosofie, Drept sau, chiar, Operă la Conservator, dar destinul ei a fost să absolve Facultatea de Filologie, fiind efectiv îndrăgostită de cărți.

După ce a lucrat câțiva ani la postul de radio pentru tineret, încă studentă fiind, în 1970 a intrat prin concurs - luptând cu 11 tinere actrițe! - în redacția de știri a TVR, acolo unde, vreme de două decenii a fermecat efectiv telespectatorii. Dar cariera ei la televiziune a reprezentat o permanentă luptă cu cenzura , precum și cu invidia unor „colegi” geloși pe farmecul și succesele ei: „Nu aveam nici măcar paşaport personal. Doar unul de serviciu, care stătea la serviciul personal al TVR şi pe care îl primeai numai în ziua în care plecai, în cazul în care îţi reprezentai ţara în străinătate. La deplasări se forma o echipă a TVR, compusă întotdeauna din două persoane, o prezentatoare şi cineva din redacţie, care avea sarcina să facă un raport la întoarcere. În cei 20 de ani de muncă am plecat doar de şapte ori din ţară. Se organizau serile televiziunii române în celelalte ţări ale blocului răsăritean. Şi era un protocol bilateral care presupunea că, în afară de materialele publicistice, de documentarele şi de filmele pe care le duceam, trebuia să vină şi o prezentatoare „live”. Într-o bună zi, departamentul de relaţii internaţionale nu a mai vrut să colaboreze cu mine. Cineva de la relaţii, un coleg, mi-a înscenat un incident cu prilejul unei emisiuni în cursul căreia o aveam parteneră pe crainica Republicii Democrate Germane. Colegul de la „Relaţii” a pretins că omisesem o ştersătură dintr-un text şI că astfel i-am alterat sensul. (...)După două zile, la ora la care înregistrarea era difuzată pe post, am văzut textul citit de o altă colegă. Nu mi-au spus nimic. Au înregistrat din nou, cu o colegă care prezenta, probabil, mai multă încredere. Aveam 22 de ani în ‘70, cand am debutat. Trecuseră 12 ani de atunci. Din pricina incidentului din 1983, nu am mai fost desemnată să reprezint televiziunea română niciodată în străinătate” - așa cum a povestit într-un interviu retrospectiv pentru cotidianul Evenimentul Zilei.

Culmea, a primit pașaport personal într-un târziu și prima ei vacanță de Crăciun în străinătate trebuia să înceapă pe... 22 decembrie 1989: „Întotdeauna a existat o cale oficială de a obţine un paşaport, numai că acea cale nu ducea, de fapt, nicăieri. În luna aprilie 1989, am primit un formular pe care trebuia să adun 37 de semnături. Le ştiu bine numărul, pentru că vreo şapte luni, până în decembrie, am tot încercat să le strâng pe acel formular. Demersul avea o aparenţă de perfectă legalitate şi o logică. Aceste 37 de semnături erau ale unor şefi de departamente, inclusiv din radio – pentru ca eram uniţi cu radioul pe vremea aceea -, care trebuiau să te exonereze de orice datorie. Fie că erau “instrumente muzicale radio”, “echipamente sportive” radio, biblioteca radio, locuri prin care, de altfel, nici nu puneam piciorul. Trebuia să iau semnături şi de la machiaj… pe scurt, 37 de birouri la uşa cărora am bătut. Intram şi eram întrebată: “Da’ de ce vreţi să plecaţi? Şi unde? Şi cu cine?”. Când de 37 de ori baţi la nişte uşi şi povesteşti că vrei să pleci cu soţul tău.. Unde? La Praga! De ce? În vacanţă… În momentul în care am terminat cu semnăturile, m-am dus la mica agenţie cehoslovacă de pe o străduţă ce dădea în şoseaua Kiseleff şi am rezervat bilet de avion pentru 22 decembrie 1989, ora 13.30, pe ruta Bucureşti-Praga. Luni, pe 18 decembrie, s-au închis graniţele”...

În perioada de dinainte de 1989, au fost lansate o mulțime de zvonuri despre Delia Budeanu, unele frizând absurdul. De pildă, o poveste care circula pe atunci, răspândită temeinic de zvoneri și răspândaci, era că frumoasa prezentatoare tv este filmată într-un anume cadru fix pentru a nu se observa că... ar avea o proteză în locul unui picior!

La un moment dat, Delia Budeanu s-a tuns mai scurt. Observând asta pe când urmărea programul tv, Elena Ceaușescu s-a enervat și a dat ordinul să fie scoasă de pe micul ecran și trimisă „disciplinar” la radio!

A renunțat la televiziune în 1997, atunci când a intrat într-o depresie după moartea soțului, un om cu totul special, cult și plin de umor, fostul redactor șef al revistei Lumea. „Era de o inteligenţă absolut sclipitoare, era şi un mare boier. Avea şi un umor absolut special. Câteodată, venea acasă cu o bucată de carne, cu cotlete – să zicem, de purcel. Pe atunci mai mâncam câte un cotlet de purcel, din când în când. Acum le-am uitat demult. Nu mai mănânc deloc carne de porc. Intra pe uşă şi spunea: “încă o lovitură dată duşmanilor perfizi”… care duşmani perfizi nu mai contează cine erau, era clar că erau nişte indivizi care te impiedicau să mănânci. “Uite, măcelarul mi-a pus deoparte bucata asta”, spunea el, adăugând “şi iată cum metaforele mele se transformă în şnitele”.

După 1997, s-a concentrat pe o altă activitate - recuperarea caselor bunicilor soțului ei confiscate de vechiul regim. „A fost necesar să reconstitui patrimoniul imobiliar al familiei mele, care nu este foarte mare, dar nici foarte mic. Trebuia să mă ocup de asta, pentru că în momentul acela locuiam într-o casă cu chirie, iniţial la ICRAL Herăstrau, iar după aceea la RAPPS. În timp ce eram proprietara altor trei immobile şi cu cel de la Sinaia- patru, ocupate de chiriaşi. Nouă ani mi-a luat reconstituirea acestei proprietăţi. (...) Apoi am început renovarea acestor case, care nu fuseseră îngrijite deloc de nişte chiriaşi care nu aveau nici un motiv să investească în ele. Ani de zile m-am ocupat de fiecare centimetru pătrat, m-am străduit să-l aduc la ce a fost el odată. Casele sunt construite în 1935 şi au aparţinut bunicilor soţului meu”.

De asemenea, și-a satisfăcut vechiul vis de a călători, un vis interzis înainte vreme: „Am făcut şi câteva călătorii pe care nu le facusem niciodată şi care erau câteva călătorii esenţiale. Am fost la Paris, la Viena, Washington şi New York, apoi pe o insulă grecească pe care eu o iubesc tare mult, Corfu. Am avut grijă să vizitez în sfârşit Monte Carlo, o călătorie absolut esenţială, pentru că Radu, în ultima lui vară din viaţă, fusese la Monte Carlo şi mi-a spus: „Am găsit locul în care ne putem retrage la bătrâneţe. În sudul Franţei”. Cea mai importantă călătorie a fost acum la Mormântul Sfânt. Nu seamănă cu nimic. Este o lume magică…”

...Acum, Delia Budeanu locuiește într-o casă superbă pe Bulevardul Primăverii, înconjurată de tablouri și cărți rare. Deși a publicat în 2008 volumul autobiografic „Live”, ea încă mai are multe de povestit!

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro