Sanda Țăranu s-a născut pe 8 ianuarie 1939 și a fost vreme de 35 de ani (1963-1998) crainica principală a Televiziunii Române. Puțină lume știe că, e fapt, ea se pregătise pentru o carieră de… inginer chimist! Dar, după trei ani de Politehnică (la Facultatea de Chimie Industrială), ea a renunțat la studiile inginerești și a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care le-a absolvit în 1963, pregătindu-se pentru o carieră de actriță.

În timpul studenției a colaborat cu Televiziunea pentru diverse emisiuni. La absolvirea facultății a refuzat repartiția la Teatrul din Craiova întrucât avea deja o familie, fiind căsătorită cu tenorul liric Nicolae Țăranu. În aceeași zi, după amiaza, a fost invitată la Televiziune și, după o lungă discuție cu vicepreședintele instituției, i s-a oferit postul de crainică. Inițial își propusese să refuze oferta, pentru că își dorea să lucreze în teatru. În final, considerând mai bine opțiunile pe care le avea, a acceptat postul. La acel moment Televiziunea avea doar doi crainici, Cleo Stieber și Florin Brătescu (primul crainic al Televiziunii, din 1957; prima crainică fusese Mariana Zaharescu). De-a lungul anilor, din dorința de a se întoarce la teatru, și-a dat demisia de două ori, dar a fost convinsă de colegi să rămână. S-a retras din fața camerelor în 1998, din proprie inițiativă, continuând însă colaborarea cu Televiziunea, ca narator la emisiunea „Teleenciclopedia” (vocea ei caldă rămânând un reper afectiv pentru milioane de români), ca traducător și ca realizator al emisiunii „Un zâmbet pentru vârsta a treia”.

Ca actriță, a jucat doar în filmul „Mofturi 1900” din 1965, o ecranizare a regizorului Jean Georgescu după schițele lui Caragiale, în care apăreau multe nume mari din teatru – Geo Barton, Ion Lucian, Mircea Crișan, Birlic, Alexandru Giugaru, H. Nicolaide sau Marcel Anghelescu. Sanda Țăranu apare în secțiunea „O lacună”, în rolul doamnei Diaconescu, alături de Horia Șerbănescu și Radu Zaharescu.

Într-u interviu din 2016 pentru Adevărul, realizat de Anda Vancu, Sanda Țăranu făcea o serie de mărturisiri interesante și – unele – chiar controversate: „Când am venit în TVR, am intrat într-o încăpere de doi-trei metri, unde aveam în faţă camera, iar operatorul nici nu se vedea. Eram singură cuc şi avem nişte emoţii aproape paralizante încât uneori îmi ţiuiau urechile. Totul era sec. În schimb, pe scenă, simţi publicul care e în faţa ta, emoţia sălii şi liniştea care se creează în momentele de vârf ale acţiunii. Până la urmă, m-am obişnuit, dar, la început, nu mi-a plăcut deloc! În mintea mea, era numai asta: că trebuie să plec mai repede ca să joc teatru. (…) Dumitru Radu Popescu scrisese o piesă de teatru, care s-a numit „Sanda“. Era despre mine, dar nu-l cunoşteam pe D.R. Popescu. Eu eram personajul! Când am citit-o, abia aşteptam să înceapă repetiţiile, ştiam că se va ecraniza. Eu credeam că voi juca în această piesă, dar nu am fost distribuită. N-am înţeles de ce şi multă vreme nu am putut accepta asta. De-aceea, i-am spus lui Valeriu Pop, preşedintele TVR-ului din acea perioadă, că eu nu mai stau.„Greşeşti! Nu se poate“, mi-a spus. „Greşeşti pentru că Televiziunea are nevoie de tine, pentru că telespectatorii te apreciază“. Sigur că l-am întrebat: „De ce nu am fost eu distribuită pentru piesă?“. „Aici nu mai eşti actriţă“, mi-a zis. „Eşti a Televiziunii şi faci ceea ce trebuie pentru Televiziune. Telespectatorii nu trebuie să te confunde cu un personaj dintr-o piesă de teatru, chiar dacă acel personaj se numeşte «Sanda»“. (…)

Îmi amintesc de un meci de fotbal, România-Italia, care s-a terminat în favoarea noastră. Toată lumea era fericită. Ai noştri jucaseră extraordinar, iar meciul fusese comentat de un om nemaipomenit de bun, Nicolae Soare. Şi, în timpul transmisiunii, comentatorul şi-a terminat discursul în felul acesta: „Sper să vă fi plăcut toţi cei 22 de jucători. Poate singurul care v-a plăcut mai puţin a fost comentatorul…“. Apoi am intrat eu imediat pe post şi, zâmbind, spun: „Comentatorul sportiv a fost Nicolae Soare“. Sigur că am spus-o în glumă şi cu admiraţie pentru inteligenţa acestui om, pentru că o astfel de autoironie nu o face decât un om inteligent. Toată lumea s-a amuzat, dar persoana care-mi purta mie sâmbetele a venit cu o falcă-n cer şi una-n pământ: „Cum îţi permiţi să schimbi textul? Trebuia să spui: «Aţi urmărit meciul de fotbal România-Italia etc.»“. „Crezi că lumea nu a ştiut ce a urmărit?“, am întrebat. „Ne permitem să facem astfel de glume când săptămâna viitoare va avea loc Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste?“ Şi aşa am primit sancţiune: o săptămână la radio. (…)

Aveam 17 ani când l-am cunoscut pe Nicolae Țăranu. Eram cu mama şi sora mea în vacanţă la mare. El avea nişte concerte pe litoral, era împreună cu un grup de artişti de la Teatrul de Operetă. Mi-a povestit mai târziu că, atunci când m-a văzut s-a oprit brusc şi le-a spus prietenilor cu care se plimba: „Gata, eu aici rămân!“. (râde) Ne-a făcut cunoştinţă una dintre balerinele de la Teatrul de Operetă, care era prietenă cu mine şi colegă cu el. N-am simţit că m-am îndrăgostit imediat de el. N-a fost un coup de foudre între noi. Am început să ne vedem, mi-a cunoscut părinţii şi ai mei l-au îndrăgit aşa de tare că uneori aveam senzaţia că îl iubeau mai mult pe el decât pe mine! În toată perioada căsniciei noastre, m-am simţit ocrotită şi iubită. (…)

Am amintiri foarte frumoase din deplasările în străinătate. Televiziunea Română avea legături cu alte televiziuni, nu doar din ţările socialiste. Erau seri de televiziune româneşti, în care prezentam emisiuni de varietăţi. Prima dată am mers în Helsinki. Am fost odată şi în Havana, Cuba, prin 1973, unde am stat trei săptămâni! O singură dată, când am fost cu Corina Chiriac la Sofia, la o aniversare a Televiziunii Bulgare, a trebuit să dau un fel de raport despre ce s-a întâmplat acolo. Bineinţeles că eu am lăudat primirea care ni s-a făcut acolo şi ce frumos a cântat Corina. (…)”

UPDATE. Sanda Țăranu a scris o carte despre soțul său, Nicolae Țăranu, prim solist la Teatrul de Operetă din București. Văduvă demult timp, fosta prezentatoare de la TVR a reeditat volumul, pe care l-a îmbogățit cu niște cronici, unele pe care le-a crezut pierdute. „...Eu am găsit niște cronici muzicale atât din țară, cât și din străinătate. Eu credeam că aceste cronici le-am pierdut. Am crezut că s-au pierdut la cutremurul din anul 1977. Atunci am pierdut tot din carte. Dar asta nu are importanță. Dar așa s-a întâmplat atunci. Eu eram pe post la televiziune, Nicolae avea spectacol. N-a fost niciunul, nici altul acasă. Nu s-a întâmplat nimic cu imobilul în care stăteam. Locuiam într-un bloc la etajul 5',a declarat Sanda Țăranu, pentru Viva.ro.

Sanda Țăranu a povestit că atunci când s-a zguduit blocul în care locuiau, nu era nimeni acasă. Însă, din cauza impactului puternic, a rămas doar cu pianul și mobila de bucătărie. „Din cauză că am avut peste tot covoare care să ne acopere… Era un apartament bun, frumos, în care ne-am simțit bine, dar avea linoleum pe jos, nu avea parchet. Și din cauza aceasta, eu m-am dus la Cisnădie covor. Le vremea aceea nu se făceau mochete. Și am comandat un covor pe dimensiunile camerei, care să îmi acopere absolut toate colțurile, să nu se vadă linoleumul deloc. Așa cum faci cu mocheta. La cutremur, din cauză că nu au avut mobilele pe ce să alunece, când s-a zguduit blocul, au căzut unele peste altele. Așa s-a pierdut absolut tot. Numai pianul s-a salvat și mobila de bucătărie, care era fixată în perete. Cu atât m-am mutat de acolo, la un an de zile de la cutremur. Cu atât am rămas. În rest, absolut tot s-a distrus. Și atunci, am crezut că am pierdut și aceste cronici. (...) Nu le-am găsit. Nu le-am găsit nici când am făcut prima ediție a acestei cărți, care se numește Conversații în foaier. Am imaginat o conversație între reporterii, criticii muzicali, care i-au luat interviuri și l-au întrebat, și el a răspuns. A avut astfel de interviuri și la radio și la televiziune”, a povestit Sanda Țăranu.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro