...Cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, marele prozator rămăsese fără bani. Pe atunci, eram un mic agent literar, în fapt cam singurul impresar de aceat gen din România. Aveam conexiuni în lumea organizatorilor de evenimente literare din toată țara și marele prozator știa asta, așa că mi-a spus direct: „-Hai, inventează ceva, să mergem pe la amicii tăi, poate facem rost de ceva bani!”.
Am acceptat provocarea lui. Eram chiar în redacția pe care o păstorea, m-am așezat la un birou și am început să dau telefoane. După o oră, i-am spus: „-Cum mai merge mașina? Mâine dimineață plecăm!”. Făcusem un itinerariu ofertant la nivel de inspectorate județene de cultură din nordul ospitalier al țărișoarei noastre literare, bonus și o bibliotecă județeană pe drumul de întoarcere, aproape de București. Rețeta era simplă: opream la fiecare benzinărie mai pricopsită, îi făceam un pic de curte fetei de la casă și mă alegeam cu bonuri mari de benzină. Pe care, apoi, le decontam peste tot, la fiecare dintre instituțiile care organizau întâlniri cu cititorii. La una dintre aceste evenimente a participat și prefectul, așa că și administrația locală a decontat cu grație...
Dar nu aici voiam să ajung! Străbătând țara până în nordul extrem și înapoi, am vorbit mult cu marele prozator. De fapot, mai mult el, fiindcă îi plăcea enorm să se audă vorbind. Să fiu sincer, și mie îmi plăcea să-l ascult, poveștile lui - în special cele cu mari scriitori - erau absolut fascinante. (N-am mai întâlnit asemenea „basme” culte decât mergând cu mașina cu Laurențiu Ulici până la Chișinău și retur, cu Nicolae Manolescu la cușetă până la Oradea și înapoi sau cu Alexandru Piru prin țară, în turnee organizate de Lucian Avramescu. Dar, într-un fel, monumentalul prozator i-a bătut atunci pe toți!

Una dintre cele mai amuzante astfel de istorii era legată de marele poet dispărut, care-i fusese bun prieten în tinerețe. Ce personaj, nu doar literar! Ce personaje - amândoi, de fapt! Tineri fiind, prin anii 50, și încă neconsacrați, găsiseră o cale lesnicioasă de a face rost de bani atunci când rămâneau fără finanțe. Scriau reportaje despre tinerii utemiști din marile fabrici și combinate ale patriei. Pentru asta, însă, trebuiau să facă deplasări lungi, unde satisfacția monetară se dubla prin intermediul diurnei. (Într-un fel era ceea ce făceam și noi atunci, doar că banii veneau un pic altfel.)

...Și, uite așa, cei doi viitori uriași scriitori, prozatorul și poetul, ajung în orașul de baștină al unuia dintre ei, respectiv prozatorul. Un oraș bine industrializat pe atunci. În consecință, o bună sursă de reportaje tematice. Familia prozatorului era respectată în localitate, tatăl fiind un distins preot. Cu toate astea, cu aproape șapte decenii în urmă, părintele nu avea post telefonic în casă. Iar poetul lăsase în urmă, la București, o iubită, poetă și ea. Dar o lăsase cu inima îndoită. Bănuia că îl înșală! Așa că, vrând să se convingă de contrariul, supunând-o la un test inedit, trebuia să vprbească la telefon cu ea.

Și, cei doi, poetul și prozatorul, emblematice figuri acum ăn panteonul cultural al națiunii, au mers împreună la poștă. Acolo, se putea face comandă telefonică și accesa astfel Bucureștiul presupusei infidele, care nici nu știa ce o așteaptă. Cum nu știa nici prozatorul! Era duminică dimineața și poșta era plină. În special, oameni de vază ai urbei, care încercau să-și sune copiii studenți, aflați în marile centre universitare din Republica Populkară Română. Evident, toți acești părinți de studioase odrasle l-au recunoscut imediat pe băpiatul protopopului și s-au salutat cordial cu el. Prozatorul l-a prezentat eleganșilor domni și doamne pe prietenul său, poetul.
Poetul,însă, nu avea deloc hef de amabilități, Altceva îl rodea pe el. Oare ce făpcea și, mai ales, cu cine făcea iubita lui în Bucureștiul atât de îndepărtat?!? În sfârșit, centralista reușește să-i facă legătura cu femeia - necredincioasă? - de la celălalt capăt al firului... și al țării.
Nu se știe cum dar, în acele momente, se pogorâse o liniște mormântală în localul poștei orașului, deși nimeni nu părăsise incinta. Eibine, chiar în clipa solemnă de grație, se aude vocea tunătoare a poetului, care tocmai începuse testarea iubitei: „-Spune cuvântul *** /4 litere/!Nu stau la discuții! Spune ce-ți zic eu! Spune tare cuvântul *** /4 litere/!”. Toată elita orașului rămăsese cu gura căscată. Larg. Uite ce zicea băiatul ăla, prietenul fiului preotului!!! Prima etapă a testării se pare că se încheiase așa cum trebuie. Probabil, că iubita din depărtare articulase cuvântul prohibit ți încpuse să-l convingă pe poet că era singură în casă, nu împreună cu cine știe ce amant.
...Numai că, după doar câteva secunde, tortura auditivă a continuat. Și pentru iubita poetului dar și pentru notabilitățile provinciale. Începea etapa a doua a testului irefutabil: „-Acum, spune cuvântul **** /5 litere/! Spune tare cuvântul **** / 5 litere/! Urlă, că te omor când mă întorc la București!”.

...Continuarea episodului am uitat-o sau, poate, nu am știut-o niciodată. Mai degrabă, în timp ce prozatorul îmi povestea grozăvenia, a fost întrerupt brutal de semnele unui agent de circulație. Tocmai depășise viteza legală pe drumurile publice. Dar, oare, mai conta asta atunci?

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro