Destinul este, adesea, cumplit de nedrept! ...Cutremurul din 4 martie 1977 ne-a răpit și o cântăreață cu o voce aparte, care s-a remarcat și pe scena faimosului Teatru Olympia din Paris, după 1960, când mai mulți artiști români au fost invitați acolo de Bruno Coquatrix, directorul muzical instituției legendare. Doina Badea (6 ianuarie 1940, Craiova – 4 martie 1977, București), a fost o solistă de muzică ușoară, care a absolvit Școala Populară de Artă din Craiova și imediat a început colaborarea cu Corul Filarmonicii de Stat «Oltenia», cu care a avut mai multe turnee și spectacole. A colaborat cu teatre muzicale și de revistă din țară. A debutat în 1960, pe scena teatrului din Deva și s-a remarcat prin vocea ei deosebită, gravă, puternică și cu un ambitus puternic.

Artista a debutat la numai 20 de ani, sub pseudonimul Retta Marga la Teatrul de Stat de Estradă din Deva, acolo unde celebrii Mihai „Puiu” Maximilian (soțul și textierul Stelei Popescu) şi Vasile Veselovski (marele compozitor) au contribuit, la începutul anilor ’60, la succesul şi lansarea secţiei de Revistă. Tot ei au fost aceia care au insistat ca Doina Badea vină la Bucureşti, unde, în foarte scurt timp a cunoscut consacrarea. Toamna lui 1963 a marcat debutul la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, în spectacolul ”Pagini alese din Revista de altădată”, în regia directorului de atunci, Nicolae Dinescu, şi care s-a jucat de peste 400 de ori. A avut foarte multe apariții la radio și TV și a făcut înregistrări pentru firma Electrecord. A participat la turnee peste hotare iar apariția sa la «Olympia» din Paris a fost unul din succesele sale de notorietate. A susținut recitaluri la Festivalul internațional «Cerbul de Aur» din 1968 și 1971.

Doina Badea fusese remarcată și de marii specialiști în domeniu. Astfel, muzicologul George Sbârcea scrisese despre ea: „Avea, într-adevăr, un fel al ei propriu de a interpreta orice melodie, o rezonanță particulară a tonurilor. Nu semăna cu nimenea și nimeni nu va putea să o imite, fiindcă Doina Badea este o apariție singulară, căreia până și cei indiferenți îi recunosc unicitatea sa de nerepetat. Poate că și cei mai puțin cunoscători de muzică ușoară românească mai veche au auzit măcar o dată în viața cântecele "Cânta un matelot …", compus de Vasile Veselovschi, pe versurile lui Ion Minulescu, și "Ploaia și noi", de Vasile Vasilache Jr pe un text al Flaviei Buref. Sunt doar două dintre marile succese ale cântăreței, dacă nu ar fi avut interpretarea specială a Doinei Badea, acestea n-ar fi avut același impact. Cum știa ea să furișeze în orice melodie ce i se încredința de compozitori o strună de melancolie multiplicată! Și ce interiorizare elegiacă dobândeau cântecele pe care le interpreta, făcând din ele succese răspândite în țara întreagă!”.

Sida Spătaru, soția regretatului Dan Spătaru, spunea despre ea: „Am cunoscut-o la Restaurantul Măgura din Eforie. Băiatul ei era născut în aceeași lună cu Dana, fetița noastră. Eu am cunoscut-o acolo la mare, mergeam seara, dupa spectacolele unde cantau ea si Dan. Asa am cunoscut-o pe Doina Badea, pe soțul și pe primul ei copil. Era o femeie simpatică. De multe ori pe scenă avea o apariție sobră, rece, dar în viața de zi cu zi era foarte draguță și pot să spun că era chiar o haioasă. În viața de toate zilele avea o căldură omenească nemaipomenită. Așa am cunoscut-o. Țin minte că era la o cură de slăbit și trebuia să mănânce pui. Și îi ziceam: «Ce cură de slăbire e asta, când tu mănânci pui prăjit?»... Era o gurmandă, cred că nu se putea abține de la mâncare, deși totdeauna avea grijă de silueta ei, așa cum erau standardele pe atunci. Și se îmbrăca după cum erau regulile în privința aparițiilor pe scenă și la televizor”.

La rândul său, Octavian Ursulescu spune despre marea artistă: „Este ca și cum ea s-ar întoarce din mormânt și eu aș avea șansa de a prezenta această cântăreață absolut remarcabilă care a marcat muzica ușoară româneasca înainte ca eu să încep activitatea aceasta de prezentator. Probabil că, în primul rând, eu aș fi foarte emoționat și aș fi în aceeași postura ca și spectatorii, nici eu n-aș cunoaște-o foarte bine și nici ei. Dar, oricum, un prezentator trebuie să se documenteze când iese la microfon, trebuie să fie «betonat» din punct de vedere al informației și să-l pună în valoare pe interpret. M-aș referi în primul rând la vocea ei excepționala, la un profesionalism remarcabil, așa cum mi-a fost relatat de alții. Din ceea ce am mai auzit, ce am mai citit despre ea, era o interpretă foarte serioasă, minuțioasăa în pregătirea fiecărei melodii, avea o seriozitate ardelenească, a școlii aceleia de la Deva, unde fusese o solistă oarecare de teatru de revistă de provincie până a devenit o mare cântăreață. Eu aș spune că ea se afla pe o culme a carierei până a intervenit nenorocirea ei. Ar mai fi făcut foarte multe, nu era la apusul carierei, dimpotrivă, era chiar pe vârful urcușului. Oricum, în ’77, Festivalul de la Mamaia fusese întrerupt abuziv de conducere, iar ea, care era o cântăreață de festival, ar fi avut de suferit. Doina Badea nu era ceea ce s-ar putea numi o cântăreață de turneu, de show, pentru că vocea ei era, fatalmente, mai mult pentru esteți, pentru oameni care apreciază vocea, dar ea nu putea capta foarte mult publicul. Avea un anumit gen și piesele cam de aceeași factură, mai serioasă, în schimb era cântăreață de concurs. Orice piesă de concurs încredințată ei, cum erau piesele acelea ample, festivaliere, cultivate și la San Remo, ea o conducea către premii”.

Idol i-a fost Maria Tănase, pe care a și cunoscut-o. Cunoscutul compozitor Temistocle Popa declara într-un interviu cum Doina spunea mereu: „Vreau s-o iau pe urmele ei; nu-mi dă pace Ciuleandra Mariei.” Compozitorul adăuga: „Doina reuşea să fixeze melodiile în urechile ascultătorilor. Eram în turneu, într-un oraş de provincie, când s-a întrerupt curentul. Ea a continuat să cânte pe întuneric şi fără microfon. Nu poţi să faci asta dacă n-ai un glăsoi. Ea avea voce de să spargă pereţii.”

Despre vocea sa unică, solistul Cornel Constantiniu spunea: „Ea studiase muzica clasică şi nu inţelegeam ce căuta in muzica uşoară. Interpreta «Ploaia şi noi», a lui Vasilache, care impunea o voce largă. Avea o voce pe care n-o puteai confunda.” Incă de la începuturile carierei sale, Doina Badea promitea să ajungă o stea a muzicii uşoare româneşti. „Intr-un spectacol, o solistă interpreta două-trei melodii. Pe atunci nu se permiteau bisurile. Sălile erau arhipline, iar ea pur şi simplu nu putea ieşi de pe scenă, atâtea aplauze primea”, işi aminteşte fostul coleg, Alexandru Dobondi.

În 1977, Doina Badea era o artistă consacrată, supranumită „Edith Piaf a României”, datorită vocii magnetice, cu inflexiuni grave. După o mare decepție sentimentală, îl întâlnise pe Traian Smeu, un bărbat care o iubea cu patimă pe artistă. Tineri, cei doi au fost răsplătiți de soartă cu doi băieți: Bogdan-Traian şi Andrei-Claudiu. Copiii fuseseră botezați de compozitorul Aurel Giroveanuși soția lui. În 1977, începutul de primăvară îi prinseseră pe cei patru în casă nouă: un apartament spațios, elegant, situat în blocul Barului Continental, în spatele Casei Şuţu. Îl primise Doina Badea prin repartizare, după ce invocase că nu avea unde să stea cu doi copii mici și că îl merită, cu sute de spectacole la activ în teatrele muzicale și de revistă din țară. Și avea vecini de seamă: pe Toma Caragiu, care locuia în blocul din față. Soţul, Traian Smeu, care terminase de nici o lună cea de-a doua facultate, luându-şi diploma de inginer, trebuia să se prezinte peste câteva zile la post, undeva în apropierea Bucureștiului.

55 de secunde, atât cât a durat cutremurul din 4 martie 1977, au fost suficiente pentru ca 33 de clădiri istorice să se prăbușească în Capitală. Printre ele, și Blocul Continental, în care locuia Doina Badea. Clădirea s-a prăbuşit peste cea din faţă, provocând căderea scărilor în blocul lui Caragiu, care-l avea invitat la masă pe regizorul Alexandru Bocăneț. Mâna artistei a fost recunoscută printre dărâmături după verigheta pe care o avea pe deget, dar trupul nu a putut fi descoperit... „Din câte știu, ea pleca la spectacol și, ajungând la parter, punând piciorul pe trotuar, a pornit cutremurul. A realizat că e un cutremur puternic și s-a intors ca orice mamă. Nu a mai ajuns acolo”, povestea Angela Similea. La ora 10, cântăreața ar fi urmat să-și înceapă un recital la restaurantul Cina. Era programat, în curând, și un turneu în Belgia...
Regizorul Biţu Fălticineanu are o altă variantă: „Am avut ocazia să lucrez la câteva spectacole cu ea. Am amintiri legate doar de munca pe care o prestam cu ea, fiind o solistă de muzică uşoară de excepţie. Am fost ultimul care a vorbit cu ea înainte de cutremur, cu un minut înaintea dispariției ei. Aveam planificată o repetiţie cu ea a doua zi la ora 11:00 şi mi-a telefonat ca să mă roage, să mă convingă să amân repetiţia cu vreo două ore, pentru că avea o imprimare la Radio. Aici a fost o discuţie între noi, la început eu am spus nu, ea a spus da. Până la urmă m-a convins şi tocmai îmi mulţumea şi nu a putut să termine cuvântul «Mulţumesc!», că s-a produs dezastrul care a fost. Eu am rămas cu receptorul în mână şi simţeam cum se zguduie. Nu mi-am închipuit că voi fi ultima persoană cu care a vorbit în seara respectivă.”...
Bună prietenă cu Doina Badea, Flavia Buref își amintea ultima ei întâlnire cu marea artistă: „Înainte de cutremur, şi asta o spun cu un oftat foarte adânc, chiar cu două zile înainte, a venit la mine. Făceam un set complet de analize la un spital unde eram internată şi venisem acasă pentru două zile, să mai iau câte ceva. Doina m-a sunat şi mi-a spus că trece pe la mine să vorbim. Abia venise dintr-un turneu mare, din Israel, unde avusese mare succes. Mi-a spus că a găsit nişte şlagăre internaţionale pe care voia să i le traduc. «Hai, te rog, să mi le faci! Vreau să le înregistrez foarte repede. Am un disc frumos.» «Cu cea mare plăcere, dar uite, sunt internată, peste trei zile, când vin acasă, vorbim.» «Da, sigur, iţi aduc benzile şi peste trei zile vorbim.» Aceasta a fost discuţia cu ea. Unul dintre cântecele pe care voia să i le traduc se numea «Ultimul vals». Ca o premoniţie. Şi peste trei zile a fost cutremurul. Doina nu a mai venit la mine, eu nu i-am mai tradus niciodată vreun cântec. Mi-aduc aminte doar ce mi-a spus atunci: «Flavia, sunt aşa de mulţumită! Am doi copii minunaţi, cariera mea a atins un prag înalt, vreau acum să fac lucruri din ce în ce mai frumoase, simt că acum sunt cel mai împlinită! Te rog să mă ajuţi!».

A existat chiar și un semn fatidic care anunța dezastrul. În ziua de 10 februarie 1977, micuţul Andrei-Claudiu împlinea vârsta de un an. Momentul se cerea celebrat cu toată seriozitatea. Drept care au „fost „invitați” naşii — familia Giroveanu şi fratele, Ştefan Badea, împreună cu soţia. „A fost adus tortul cu o singură lumânare, dar Andrei-Claudiu nu a vrut nici în ruptul capului să sufle în ea. Apoi —conform tradiţiei — i s-a pus în faţă o tăviţă pe care erau mai multe obiecte: o carte un stilou, o brăţară, un aparat de fotografiat… Acela pe care sărbătoritul ar fi pus mâna urma să fie un indiciu referitor la viitoarea profesie a celui mai tânăr membru al familiei Smeu-Badea. Dar, spre surprinderea tuturor, Andrei-Claudiu nu a vrut să atingă nimic, izbucnind în hohote de plâns…

Din bogatul repertoriu al solistei Doina Badea se pot aminti piesele: ''Vechiul pian'', ''Ploaia şi noi'' (de V.V. Vasilache); ''Îmi cântă la fereastră marea'', ''Când ţi-a bătut în geam iubirea'', ''Tu'', ''Cânta un matelot'', ''Romanţa inimii'', ''Vara nu are sfârşit'', ''Poate odată vom trăi din amintiri'', ''Te iubesc'', ''Trecea o şatră de nomazi'' (de V. Veselovschi); ''De unde ştii, vioară, tu'' (de N. Kirculescu); ''Nimeni'', ''Barcarolă'', ''Te iubesc până la moarte'', ''Deschide, deschide, fereastra'' (de H. Mălineanu); ''De ce pari trist'' (de R. Oschanitsky); ''Cum e iubirea'', ''Viorile'', ''Şoapte de iubire'' (de T. Popa); ''Cred în fericirea noastră'', ''Spre soare zburăm'' (de G. Grigoriu); ''Dragoste'', ''Iubeşte-mă cum te iubesc şi eu'' (de E. Roman); ''Cine vine noaptea târziu'', ''La un pas de fericire'' (de R. Şerban); ''Lacrimi de fericire'', ''Nu vreau să văd pe nimeni trist'' (de R. Tavernier); ''Mi-e dor de sărutarea ta!'' (T. Botez); ''Se-ntorc vapoarele'' (de A. Winkler), ''În cârciumioara unde cântă un cobzar'' (de Gh. Dendrino) etc.

Calităţile vocale i-au permis Doinei Badea şi abordarea cu succes a muzicii populare: ''Lung e drumul Gorjului'', ''Mi-am pus busuioc în păr'', ''Hăulita''. De asemenea, a cântat romanţe: ''De ţi-ar spune poarta ta'' sau ''Romanţa inimii''.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro