Schimbările constituţionale pe care Vladimir Putin le-a anunţat în 2020 au dus la mai multe întrebări decât răspunsuri, dar sugerează că liderul rus va trebui să aleagă pe cineva care să-l înlocuiască, atunci când mandatul său prezidenţial se va încheia în 2024 (chiar dacă, teoretic, el ar putea rămâne în funcție până în 2036!). Revizuirea generală propusă, care a trecut lesne prin parlamentul loial Kremlinului avea şi scopul de a asigura că, deşi Putin va pleca într-o zi, putinismul va supraviețui.  

Într-unul dintre aceste scenarii, este de aşteptat ca Putin să preia funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat – un consiliu consultativ care va fi prevăzut în Constituţie şi care va avea puterea de a „determina direcţiile principale ale politicilor interne, exterme şi socio-economice”. Acest lucru i-ar permite să-şi păstreze influenţa, în ciuda faptului că nu ar mai avea responsabilităţile prezidenţiale de zi cu zi. Având în vedere că o astfel de mişcare l-ar lăsa cu relativ puţine puteri oficiale, Putin probabil că-şi va alege un succesor loial, pentru a se asigura că ţara rămâne pe calea stabilită de el, spun analiştii. Reforma are scopul de a păstra moştenirea lui Putin într-o ţară în care noi lideri au respins de regulă ideologia predecesorilor lor: Hruşciov a dezmembrat cultul lui Stalin, Boris Elţîn a dizolvat ţara pe care Gorbaciov a încercat s-o păstreze şi însuşi Putin a schimbat gradual cursul reformist pro-occidental al lui Elţîn. Liderul moscovit de 69 de ani, despre care s-a speculat intens în anii din urmă că ar fi suferind de o boală necruțătoare, este cunoscut pentru faptul că-şi păstrează opţiunile deschise şi că ia decizii chiar în ultima clipă. El va căuta pe cineva suficient de puternic pentru a putea conduce cea mai întinsă ţară din lume, dar suficient de loial încât să-i asigure securitatea şi pe cea a aliaţilor săi.  

În privat, liderul de la Kremlin a ajuns cu siguranţă la doar câteva opţiuni, consideră Olga Kriştanovskaia, sociolog care studiază elita rusă de zeci de ani. „Selecţia oamenilor este deja definită... Aceşti oameni sunt acum în poziţii-cheie”. Numirea lui Mihail Mişustin ca prim-ministru, în locul lui Dmitri Medvedev, a luat Rusia prin surprindere şi l-a catapultat pe puţin cunoscutul, dar respectatul şef al Fiscului în discuţia pentru succesiune, în ciuda faptului că poziţia sa de start nu era deloc una spectaculoasă. Mişustin, cunoscut pentru digitalizarea sistemului fiscal, este în consiliul director al echipei moscovite de hochei ȚSKA şi al federaţiei naţionale de hochei, un sport care a devenit un instrument de legătură între bogaţii şi puternicii Rusiei, la fel cum este golful în Statele Unite. El l-a cunoscut personal pe Putin în timp ce a jucat cu el în liga de hochei destinată oficialilor de top şi oamenilor de afaceri. La vârsta de 55 de ani, Mişustin este la apogeul carierei sale. De asemenea, este bine poziţionat pentru a avea un rol de legătură între şefii serviciilor ruse de securitate şi hoarda sa de birocraţi, având în vedere că agenţia fiscală este implicată atât în birocraţie, cât şi în impunerea normelor, a explicat analistul Alexander Baunov. Provocarea pentru Mişustin este aceea că prim-ministrul a fost mereu o ţintă a criticilor, venite atât din partea membrilor ambiţioşi ai partidului de guvernământ, cât şi din partea populaţiei ,care vede că corupţia continuă să înflorească. Predecesorul lui Mişustin, Dmitri Medvedev, a avut parte de o scădere semnificativă a popularităţii, de la 64 % la 37 %, în timpul celor opt ani petrecuţi în fruntea guvernului. Totuşi, unii au argumentat că Mişustin este doar un prim-ministru „tehnic” şi că Medvedev, care a primit o funcţie nou creată ca adjunct al lui Putin în Consiliul Național de Securitate, s-a putea întoarce la preşedinţie, cum a fost cazul și în 2008.  

Guvernul numit de Putin, în ianuarie 2020, includea patru vicepremieri consideraţi ca fiind oamenii lui Mişustin, ceea ce a părut a constitui un vot explicit de încredere din partea preşedintelui. Ceea ce a atras atenţia analiştilor este că ceilalţi cinci au legături cu primarul Moscovei, Serghei Sobianin, lucru ce sugerează că oficialul în vârstă de 63 de ani este, de asemenea, un serios candidat pentru rolul de succesor al lui Putin. Fostul guvernator al provinciei Tiumen etse considerat de multă vreme ca fiind una dintre cele mai influente persoane din ţară. Deşi tehnic vorbind este doar un primar, el este considerat un politician de factură naţională şi a fost şef al administraţiei lui Putin din 2005 până în 2008, după care şi-a urmat liderul la guvernare, devenind vicepremier. Bugetul Moscovei depăşeşte cu mult pe cel al oricărei alte regiuni şi Sobianin a coordonat un program major de reconstrucţie pentru a transforma capitala într-un oraş modern european. Sobianin şi-a menţinut reputaţia de primar competent și progresist, chiar dacă a reprimat violent o mişcare de protest, în vara lui 2019. Ca „primul tehnocrat al lui Putin” şi un loialist al preşedintelui de multă vreme, probabil că Sobianin se situează între primele opţiuni pe lista de succesori ai lui Putin.   
Avalanşa de numiri în noul guvern a lărgit câmpul de posibili succesori ai lui Putin, dacă acesta va decide să aleagă pe cineva din aceste funcţii, așa cum a făcut şi Elţîn când l-a numit pe Putin în echipa prezidenţială, după aceea ca şef al FSB (noul KGB) şi în cele din urmă prim-ministru şi moştenitor al său, în doar câteva luni. Funcţionarul de la Kremlin Andrei Belusov (62 de ani) este considerat un posibil succesor și el, după ce a fost numit, prim-vicepremier, aceeaşi poziţie din care Medvedev a fost ales pentru a deveni preşedinte. Fiul unui economist sovietic eminent, Belusov a fost numit consilier economic al lui Putin în 2013 şi totodată a devenit preşedinte al consiliului director al companiei petroliere de stat Rosneft. El împărtăşeşte viziunea „KGB-istă” a lui Putin, considerând că Rusia este înconjurată de „un cerc de duşmani”.  

Un alt pretendent ar putea fi Dmitri Kozak (63 de ani), vicepremierul care a fost responsabil de proiectele de construcţii înaintea Olimpiadei de la Soci, care au costat în jur de 50 de miliarde de dolari. Informaţii apărute între timp sugerează că acesta se va ocupa de teritoriile susţinute de Rusia din estul Ucrainei.  

În 2016, Putin a început să-şi numească fostele gărzi de corp ca guvernatori regionali, ducând la speculaţii că i-ar pregăti ca potenţiali succesori. Guvernatorul din Tula, Alexei Diumin, i-a păzit pe Elţîn şi pe Putin, înainte să fie promovat ca şef adjunct al agenţiei ruse de informaţii militare GRU, unde ar fi jucat un rol-cheie în anexarea Crimeei. O altă supoziție este legată de Dmitri Mironov, care a ocupat poziţii la nivel înalt în Ministerul de Interne, începând cu 2013, înainte să fie numit guvernator al regiunii Iaroslavl. Alţi doi înalți funcționari administrativi, Serghei Morozov şi Evgheni Zinicev, au făcut parte din serviciile federale de protecţie, înainte să fie numiţi guvernatori ai regiunilor Astrahan şi Kaliningrad.

Și alte nume din elita Federației Rusiei pot fi luate în considerare pe lista lărgită de succesori ai lui Putin, inclusiv o femeie. Dintre aceștia, se remarcă în primul rând generalul Valeri Gherasimov. În calitate de șef al Statului Major al Armatei Roșii, misiunea lui Gerasimov era să invadeze Ucraina și să o finalizeze rapid, în urma unui „război fulger”, lucru care nu s-a întâmplat. Dar el a jucat un rol major în campaniile militare ale lui Vladimir Putin încă din 1999, în Războiul Cecen, și a fost cel care a coordonat planificarea operațiunii din Ucraina, supervizând exercițiile militare din Belarus, în ianuarie 2022. Generalul Gherasimov a jucat, de asemenea, un rol cheie în campania militară de anexare a Crimeei. Unele informații sugerează că acum ar fi fost exclus din cercul intim al lui Putin, din cauza „începutului bâlbâit” al invaziei Ucrainei. Însă Andrei Soldatov nu crede asta: „Putin nu poate controla fiecare batalion și are nevoie de el”. În plus, ministrul apărării Serghei Șoigu nu are pregătire militară și trebuie să se bazeze pe profesioniști, mai spune el.

Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului rus de Securitate, este unul dintre cei trei apropiați ai lui Putin, care a lucrat cu acesta încă din anii 1970, la Sankt Petersburg, când al doilea oraș al Rusiei se numea Leningrad. Ceilalți doi fideli sunt șeful serviciului de securitate Alexander Bortnikov și șeful serviciilor de informații externe Serghei Narîșkin.

Puțini dețin atât de multă influență asupra președintelui ca Nikolai Patrușev. Nu numai că a lucrat cu el în vechiul KGB, ci a preluat și șefia FSB (fostul KGB) din 1999 până în 2008. În timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Rusiei, cu trei zile înainte de invazie, Patrușev și-a subliniat punctul de vedere potrivit căruia „obiectivul concret” al SUA este destrămarea Rusiei.

Observatorii Kremlinului spun că președintele are încredere în informațiile pe care le primește de la serviciile de securitate mai mult decât orice altă sursă, iar Alexander Bortnikov este văzut ca făcând parte din cercul intim al lui Putin. A fost și el în KGB, la Leningrad, și a preluat conducerea FSB-ului după ce Patrușev a fost promovat. FSB are o influență considerabilă asupra altor servicii de aplicare a legii și chiar are propriile forțe speciale.

Serghei Narîșkin, directorul Serviciului de Informații Externe (SVR), a fost alături de Putin în cea mai mare parte a carierei sale. Într-un interviu acordat corespondentului BBC la Moscova, Steve Rosenberg, acesta a negat că Rusia ar fi comis otrăviri (cazurile Viktor Iușcenko, Serghei Skripal, Alexei Navalnîi etc.) sau că ar fi participat la atacuri cibernetice. A fost președinte al Parlamentului și conduce Societatea de Istorie Rusă.
Cel mai aproape, însă, de o posibilă succesiune rămâne, a fost multă vreme, șeful Armatei Roșii. Singura figură politică aproape la fel de populară ca Putin este ministrul Apărării (66 de ani), pe care ruşii îl consideră cel mai mare lider militar al ţării, după generalul Gheorghi Jukov, din Al Doilea Război Mondial. Şoigu a avut parte de începuturi modeste, ca inginer în construcţii, în regiunea Tuva, şi a devenit funcţionar al Partidului Comunist şi adjunct al comitetului naţional din construcţii. După prăbuşirea URSS, el a preluat un rol de conducere în menţinerea regiunilor rebele în orbita Moscovei, în timpul conflictelor din Caucaz. El a câştigat respectul cetăţenilor atunci când a intervenit în cazul mai multor dezastre naturale, ca ministru al situaţiilor de urgenţă, între anii 1994 şi 2012. Ulterior, a fost pentru scurtă vreme guvernator al regiunii Moscova. A preluat Ministerul Apărării în 2012, coordonând reformarea şi modernizarea armatei ruse. Şoigu este apropiat de Putin şi deseori îşi petrece vacanţele de vară cu preşedintele, în Tuva, unde cei doi au fost văzuţi pescuind la bustul gol. În mod ironic, poate, popularitatea, influenţa şi puterea lui Şoigu s-ar putea întoarce impotriva sa, având în vedere că nu există garanţii că şi-ar păstra loialitatea faţă de Putin. „Este prea independent dacă-l pui în cea mai înaltă poziţie”, a spus un comentator la curent cu intrigile de la Kremlin. „Nu are suficiente obligaţii faţă de Putin în ceea ce priveşte cariera sa”, construită în special pe merite personale.
Născut pe 21 mai 1955, la Ciadan, Serghei Șoigu a coordonat invazia din Ucraina din 2014, intervenția militară din Siria și acum noua invazie din țara vecină. Un ajutor credincios al lui Vladimir Putin, care repetă netulburat tezele șefului său, Șoigu este uneori considerat drept posibil urmaș al acestuia în fruntea Federației Ruse, lucru considerat însă improbabil de unii analiști, din cauza originilor sale aflate în îndepărtata republică siberiană Tuva, scriu The Moscow Times și Fox News.

Șoigu se află în posesia unuia dintre cele trei coduri necesare pentru lansarea rachetelor nucleare ale Rusiei. În ceea ce privește celelalte două chei, una este deținută de președintele Vladimir Putin, iar cea de-a treia se află în mâinile șefului Statului Major Interarme.

La Moscova, în cadrul unei reuniuni a liderilor militari ruși, Șoigu a insistat că scopul „operațiunii militare speciale”, așa cum o numește Putin, este de a „proteja Federația Rusă de amenințarea militară reprezentată de țările occidentale”. De asemenea, el a acuzat Occidentul că orchestrează rezistența ucraineană împotriva Rusiei și a susținut că trupele rusești vor lua măsurile de precauție necesare pentru a nu afecta civilii. „Subliniez că loviturile sunt efectuate numai asupra instalațiilor militare și exclusiv cu arme de înaltă precizie”, a spus el, în ciuda dovezilor copleșitoare care demonstrează contrariul. În toate această perioadă, Șoigu nu a făcut decât să repete fidel discursul șefului său, uneori folosind exact aceleași cuvinte. Nu este surprinzător faptul că Kremlinul a decis să-l pună pe Șoigu în centrul atenției, scrie site-ul televiziunii franceze France24. În ochii lui Putin, el este arhitecții campaniei de succes de anexare a Crimeei în 2014, dar și ai intervenției militare a Rusiei în Siria, unde Rusia a făcut să reziste regimul dictatorial al lui Bashar al-Assad și a bombardat grupările rebele și teroriste, fiind acuzată că a devastat zone urbane întregi, inclusiv spitale. De asemenea, Șoigu este și cel considerat responsabil pentru sprijinul militar acordat rebelilor pro-ruși din regiunea Donbas. El este perceput ca fiind printre cei mai loiali adepți ai lui Putin. Marea calitate a lui Șoigu este că este „un slujitor al Țarului și un tată al soldaților”, a scris Moscow Times, parafrazând celebrul poem Borodino al lui Mihail Lermontov, care elogiază eroismul armatei ruse. (Bătălia de la Borodino a avut loc pe 7 septembrie 1812, la 125 km de Moscova, între trupele franceze conduse de Împăratul Napoleon și trupele rusești conduse de Mareșalul Kutuzov. Deși a fost o victorie tactică și strategică franceză incontestabilă, bătălia nu a reprezentat triumful complet de care Napoleon avea nevoie pentru a-l convinge pe Țarul Alexandru I să încheie pacea. Ca urmare a bătăliei, trupele franceze au avut drumul deschis spre capitala economică a Rusiei, Moscova, pe care o vor ocupa timp de o lună și jumătate, în așteptarea tratativelor de pace. Acestea din urmă nu se vor materializa și, o dată cu venirea iernii, francezii au fost nevoiți să se retragă, cu pierderi uriașe cauzate de crunta iarnă rusească.) Serghei Konvis, un politician din regiunea siberiană Tuva, de unde provine Șoigu, l-a descris mai puțin liric ca pe un „cameleon perfect”, capabil să se transforme în fel și chip pentru a se potrivi dorințelor conducătorilor săi, scrie France 24.

În 1999, Șoigu a fost ales să conducă Partidul Unității în alegerile pentru Duma de Stat din 1999. Într-o alianță cu blocul politic „Patria – Toată Rusia”, acest partid s-a transformat ulterior în Rusia Unită, actualul partid de guvernământ al țării, care ștampilează fără dubii inițiativele lui Putin în Duma. În ciuda faptului că nu avea niciun fel de pregătire militară sau experiență de luptă, Putin l-a ales pe Șoigu ca ministru al Apărării în 2012, după ce o serie de scandaluri de corupție au pus capăt brusc mandatului predecesorului său Anatoli Serdiukov. La acea vreme, armata rusă trecea printr-o transformare a capacităților sale de luptă. În pofida unei victorii rapide în Războiul Ruso-Georgian din 2008, strategii militari au realizat că era nevoie de îmbunătățiri majore, în perspectiva confruntării cu un adversar mai redutabil, precum SUA sau NATO. „Din punct de vedere tactic, (războiul din Georgia) a fost un eșec. Comanda și controlul au fost un dezastru. Nu puteau lovi ținte mobile”, a declarat pentru Fox News fostul ofițer de informații american de origine rusă Rebekah Koffler. Și astfel, la ordinul lui Putin, armata urma să fie transformată și modernizată atât din punct de vedere al armamentului, al instruirii, cât și din punct de vedere al doctrinei.

În calitate de ministru al Apărării, Șoigu a supervizat, de asemenea, temutul serviciu de informații militare rusesc sau GRU, suspectat că și-a intensificat operațiunile de asasinat în Europa, inclusiv tentativa de otrăvire a fostului agent dublu Serghei Skripal în Salisbury în 2018. Longevitatea politică și aprecierea publică pe scară largă a lui Șoigu i-au determinat pe analiști să îl numească drept potențial succesor al lui Putin. Experții intervievați de The Moscow Times în 2015 au pus sub semnul întrebării această ipoteză. „Nimeni cu numele de familie Șoigu nu ar putea fi ales vreodată președinte al Rusiei”, a declarat Stanislav Belkovski, un proeminent analist politic, referindu-se la originile ministrului apărării din îndepărtata republică siberiană Tuva, unde șamanismul animist este practicat de populație alături de budismul tibetan. Într-adevăr, Șoigu s-a născut dintr-o mamă de etnie rusă și un tată de etnie tuvană, în apropiere de Munții Altai din Siberia. Timp de ani de zile, scrie Moscow Times, au circulat zvonuri potrivit cărora Șoigu însuși ar fi practicat budismul sau șamanismul, dar într-un interviu acordat în 2008 postului de radio Ecoul Moscovei, el a declarat că a fost botezat în credința ortodoxă la vârsta de cinci ani. Într-o secvență atent regizată și foarte mediatizată, la 9 mai 2008, Șoigu și-a făcut cruce sub unul dintre turnurile Kremlinului cu câteva minute înainte de parada militară de Ziua Victoriei de la Moscova. Chiar și așa, au spus o parte dintre analiști, șansele lui Șoigu de a ajunge președinte nu sunt mari. „Spre deosebire de Uniunea Sovietică, Rusia este un stat-națiune, în care doar persoanele cu un nume de familie rusesc pot ocupa Kremlinul”, a declarat Belkovski (cu toate că, pe vremea URSS, Stalin-Djugașvili numai a nume rusesc nu suna!).

În 2013, chiar Putin a fost întrebat dacă îl consideră pe Șoigu drept viitorul său succesor. „Poporul din Federația Rusă îmi va alege succesorul”, a răspuns Putin.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro