Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gherghiță a anunțat că școlile vor fi implicate în campania pentru vaccinarea populației împotriva Coronavirusului.

Școlile și profesorii vor primi sarcina de a susține ședințe online cu părinții pentru a convinge cât mai mulți oameni să se vaccineze.

„Cred în continuare că tot ce înseamnă acţiuni de informare sunt binevenite şi ar trebui să rămână elementul central al campaniei de comunicare. Tocmai de aceea, în perioada următoare, în a doua jumătate a lunii august, cel puţin pentru perspectiva începerii şcolilor pregătim o campanie de comunicare şi de informare cu sprijinul Direcţiilor de Sănătate Publică împreună cu Inspectoratele judeţene şcolare, respectiv fiecare unitate de învăţământ va avea anumite şedinţe cu părinţii, şedinţe online şi va participa un medic. (Miza este – n.r.) vaccinarea persoanelor tinere eligibile, dar nu în ultimul rând, şi poate mai important, vaccinarea părinţilor şi a bunicilor”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, joi seară, într-o emisiune la B1 TV, potrivit News.ro.

În acest context, Valeriu Gheorghiţă a declarat și că tinerii cu vârste sub 20 de ani, în special băieţii, sunt mult mai expuşi riscului de a dezvolta complicaţii cardiace în urma trecerii prin infecţia cu SARS-CoV-2 decât în urma vaccinării.

El a explicat că riscul de a dezvolta complicaţii în urma trecerii prin boală este, inclusiv în rândul copiilor, mai mare decât riscul de complicaţii post-vaccinare.

Copiii ştim foarte clar că au un risc mic de a dezvolta forme severe. Vaccinarea, pe de altă parte, aduce beneficii clare şi în cazul copiilor cu vârsta de peste 12 ani prin faptul că poate să reducă riscul anumitor complicaţii inflamatorii, cum este sindromul inflamator multisistemic, cu afectare cardiacă. Avem deja date care ne arată că cei cu vârsta sub 20 de ani, băieţii în general, care trec prin infecţia cu SARS-CoV-2 au un risc de şase ori mai mare de a dezvolta complicaţii cardiace, în speţă miocardită, comparativ cu riscul care îl asociază vaccinarea. Deci iată, am putea spune că prin vaccinare putem scădea inclusiv riscul de afectare cardiacă.

Atunci când ne gândim dacă vaccinez sau cu copilul şi decid că nu-l vaccinez de teama să nu facă miocardită este o abordare greşită. De ce? Pentru că prin infecţie, prin trecerea prin boală riscul de afectare e mult mai mare”, a adăugat medicul.

Conform G4media, Gheorghiță spune că principalele trei motive pentru care oamenii ezită să se vaccineze sunt:

* teama de efecte adverse – atât imediate, cât şi cele care ar putea apărea în timp
* faptul că nu au informaţii suficiente despre vaccin
* faptul că se întreabă dacă vaccinurile sunt eficiente în cazul tulpinii Delta.

În acest context, Valeriu Gheorghiţă a subliniat din nou că vaccinurile sunt eficiente şi în cazul tulpinii Delta, fapt confirmat de statisticile privind îmbolnăvirea şi decesul în rândul pacienţilor infectaţi cu această variantă virală.

Valeriu Gheorghiţă consideră că acordarea de vouchere persoanelor care se vaccinează anti-COVID este o măsură „binevenită” pentru anumite categorii ale populaţiei şi poate prezenta „un argument” pentru vaccinare.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro