Ministerul Educației a anunțat cum se va face începerea școlii.

Miercuri pe data de 5 mai vor începe cursurile copiii de grădiniță, precum și elevii care nu susțin examene, adică cei din clasele pregătitoare – a IV-a, elevii din a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a.

Elevii din ani terminali vor reveni la școală pe 10 mai 2021. În această categorie intră cei de clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și ultima clasă din învățământul profesional.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că “miercuri, 5 mai, revin la școală toți elevii, cu excepția elevilor din clasele terminale. Am redus numărul de scenarii la două: pragul de 1 la mie rată de infectare face diferența între scenariul verde – în care toți elevii vin la școală, de la grădiniță până la învățământ liceal, cu prezență fizică, 1731 de localități. Iar în scenariul 2 – rată de infectare de peste 1 la mie, situație în care se găsesc 1450 de localități. În acest scenariu vor veni la școală cu prezență fizică, miercuri, 5 mai, copiii din grădinițe, elevii din clasele 1-4, plus clasa pregătitoare”.

“De asemenea, vor veni la școală, indiferent de clasă și de scenariu, aceasta este o noutate, un lucru îmbucurător, toți cei 27.750 de elevi din învățământul special. Este vorba de elevi care au nevoie de stimulare psihomotrică, polisenzorială, de servicii de logopedie, de kinetoterapie, de lucruri care nu pot fi asigurate nici online și nici acasă. Aceștia vor reveni în data de 5 mai. Practic, rămân elevii de clasa a V-a, a VI-a și a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a din localitățile care au o rată de infectare de peste 1 la mie, doar ei rămân online”, a spus Ministrul.

Pe 10 mai vor reveni la școală, indiferent de scenariu, toți elevii claselor terminale, cu prezență fizică. De asemenea, “este permisă prezența fizică pentru ore de recuperare pentru absolut toți elevii înscriși în programul de ore remediale, cu excepția celor din localitățile din carantină”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro