Sorin Câmpeanu, Ministrul Educației, a postat într-un mesaj public, faptul că Ministerul este gata să extindă perioada de cursuri a viitorului an școlar, ,,dacă și numai dacă" sindicatele, elevii și părinții ajung la un consens. 

De asemenea, Ministerul este gata să facă trecerea de la Semestre la Trimestre, așa cum a mai fost anul școlar orânduit în trecut, cu aceeași condiție.

Rămâne de văzut prin ce metodă se va obține oficial consensul din partea reprezentanților sindicatelor, părinților și elevilor, pentru ca schimbările să intre oficial în vigoare.


Redăm mesajul ministrului Educației:

“Conform Ordinului de ministru nr. 3.243/5.02.2021 privind structura anului şcolar 2021 – 2022, cursurile vor începe în acest an în data 13 septembrie.

Dacă și numai dacă principalii parteneri de dialog social ai Ministerului Educației (FSLI, Federația Spiru Haret, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți) ajung la un consens și revin în mod unanim asupra calendarului aprobat în urma consultărilor de la începutul anului 2021, Ministerul Educației are deplina disponibilitate de a reveni asupra calendarului, în sensul extinderii perioadei de cursuri încă din anul școlar 2021 – 2022, atrăgând, însă, atenția asupra deficitului de predictibilitate generat de această eventuală revenire.
Ministerul Educației consideră că predictibilitatea trebuie să rămână un deziderat major în sistemul de învățământ, mai ales acum, când perioada de criză sanitară a impus decizii multiple de schimbare în timp scurt.

Pe de altă parte, Ministerul Educației susține extinderea anului școlar, cu atât mai mult cu cât este necesară recuperarea pierderilor educaționale generate de predarea online.

În orice variantă, Ministerul Educației va avea anul acesta inițiativa de a propune extinderea perioadei de cursuri în învățământul preuniversitar, începând cu anul școlar 2022 – 2023. În acest sens, vor fi inițiate consultări extinse.

Ministerul Educației va lua în considerare orice soluție va rezulta în urma acestor consultări, fără a exclude nicio variantă solicitată de profesori, elevi și părinți, nici revenirea la trimestre, nici extinderea duratei cursurilor și nici altă variantă ce va rezulta în interesul pregătirii elevilor.”

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro