Grădina Publică din Bârlad este recunoscută drept unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din zona Moldovei. În trecut, era asaltată aproape zilnic de îndrăgostiți, elevi, muzicieni, scriitori, pictori. Au scris despre mirajul acestui loc oameni de calibru ai culturii românești: George Călinescu, Garabet Ibrăileanu, Victor Ion Popa, Alexandru Vlahuță, Vasile Voiculescu etc.

Scriitorul bârlădean G.G. Ursu scria, în Bârladul, odinioară și astăzi, că originea grădinii „e frumoasă ca o legendă”. În 1834, Mihail Sturdza, domnul Moldovei, venind de la Constantinopol, cunoscuse la Bârlad o cucoană frumoasă. O chema Marghiolița și era soția boierului Iordachi Iamandi.

De dragul ei, domnul Sturdza a dat poruncă proprietarilor din Tutova să trimită cu care de beilic, pui de copaci din esența cea mai bună, pentru a înfiripa o grădină, oferindu-i-o ca omagiu. Peste ani, în jur, s-a format o adevărată pădure care se întinde, astăzi, pe câteva hectare. Au apărut alei mai multe și mai lungi, bănci, felinare, flori. Grădina a constituit inspirația mai multor generații de scriitori, de la Alexandru Vlahuță la Victor Ion Popa și, mai târziu, la autorul Cireșarilor, Constantin Chiriță. În timpul Primului Război Mondial, George Enescu a ținut și el aici concerte pentru soldații răniți. Dar chiar mai fascinant decât această grădină de basm pare să fi fost cândva Câmpul Iarmarocului din Bârlad.

La o jalbă a neguțătorilor bârlădeni din 22 iunie 1835, domnitorul Mihail Sturdza stabilește, patru ani mai târziu, patru zile de iarmaroc în fiecare an. Bâlciurile care, drept urmare, s-au ținut apoi, vreme de un secol și un pic, au reprezentat ocazii nu doar de socializare, ci și pentru etalarea ciudățeniilor și inovațiilor felurite. Memorabilă pentru bârlădeni a fost ziua de 27 mai 1912, când au văzut pentru prima dată un aeroplan zburând deasupra orașului lor. În mulțimea care se afla pe Câmpul Iarmarocului, se afla și o fetiță. Gâtuită de emoție, își flutura batista albă, țipând de bucurie o dată cu mulțimea entuziastă. Era Smaranda Brăescu, viitoarea primă femeie parașutist din România. Zborul executat de Gheorghe Negrescu reprezintă momentul când mirajul înălțimilor a câștigat-o definitiv. În adolescență, pe când era cursantă la școala de Belle Arte s-a hotărât: avea să devină parașutistă. Nu a ținut cont de strâmbăturile din nas ale celor consternați că ea, o femeie, îndrăznește să viseze că va ajunge parașutist. A făcut cerere către autoritățile militare.

Răpunsul a fost același din urmă cu 15 ani, când alte două femei, Elena Stoinescu Caragiani și Stela Dima, făcuseră aceeași cerere: „Nu se poate, fiind femeie”. Smaranda nu s-a lăsat învinsă de tratamentul discriminatoriu. A lăsat studiile de artă și a urmat cursurile de parașutism. A ajutat-o fratele său, Tache Brăescu, fost observator aerian într-un balon în timpul războiului. Și a obținut brevetul internațional de parașutistă! În 1930, îndrăznește o nouă scrisoare. Era adresată Comandamentului Superior al Aviației și cerea să „bată” recordul mondial feminin la parașutism (în Europa – 4.000 de metri, iar în America – 5.384 de metri). Acum, era mai ușor să vină cu asemenea cerere, fiindcă devenise cunoscută și experimentată. Un an mai târziu, Smaranda a efectuat un salt de la 6.000 m, cu care a doborât recordul feminin mondial, iar în 1932, îl doboară și pe cel masculin. În urma acestor succese a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur.

Recordul a dăinuit nedoborât vreme de douăzeci de ani. Au urmat ani încărcați de glori și noi succese, în care a fost adulată și medaliată. Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez și un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane în 6 ore și 10 minute, străbătând distanța de 1.100 km, între Roma și Tripoli. În acealași an 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la parașutism, în urma unui salt realizat cu o parașută de construcție românească, de la înălțimea de 7.400 de metri, cu durata de 25 de minute, și acest record fiind depășit cu doar câțiva metri, abia peste două decenii. Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington.

Recordul precedent, deținut de un american, fusese de 7.233 de metri. A fost unul dintre puținii instructori de parașutiști militari, activând la Batalionul 1 de parașutiști de la Băneasa. În timpul războiului a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. Dar viața ei nu a însemnat doar adulație și medalii. După Al Doilea Război Mondial, comuniștii au pus ochii pe ea. Era o valoare mult prea mare spre a fi lăsată să strălucească. Simțindu-se urmărită de Securitate, a fugit de acasă, stând refugiată în diferite localități. În 1946, este condamnată la doi ani de închisoare corecțională și o amendă de 50.000 de lei cheltuieli de judecată sub motivul că nu a denunțat un complot. I se imputa că nu a turnat activitatea unor grupuri armate anticomuniste.

De asemenea, a fost acuzată că, împreună cu profesorul universitar Grigore Popa, actorul Constantin Tănase și alții, a semnat un memoriu în care se denunța falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat …celui sovietic. Depistându-i-se un cancer mamar, a fost internată, sub nume fals (Maria Popescu), la spitalul din Roman, unde a fost operată. Fiind recunoscută de un politruc comunist, fuge din spital și ia iarăși calea pribegiei. Fuge dintr-un loc în altul prigonită de comuniști și sfâșiată de cumplita boală. A fost condamnată de comuniști la închisoare în contumacie, nefiind găsită pentru procesul „Sumanele Negre”, ca făcând parte din Mișcarea Națională de Rezistență, împreună cu comandantul Companiei de Misiuni Speciale din cadrul Batalionului Parașutiști, căpitanul Mihai Țanțu, și Victor-Ionel Sassu (ofițer parașutist). Ascunsă de oameni de suflet – prof. univ. Ion I. Gheorghiu din Iași și preotul Matei Dumitru – nu a mai fost găsită niciodată. A fost căutată și de oficialitățile sovietice …pentru a face instrucția soldaților sovietici.

O versiune acceptată în general este că a decedat pe data de 2 februarie 1948. Potrivit cercetărilor întreprinse de prof. Neculai Staicu – dar încă neconfirmate – mormântul ei s-ar afla în Cimitirul central din Cluj, unde ar fi fost îngropată sub numele de Maria Popescu la o poziție concesionată în anul 1970 unei alte persoane.



Lara Bobescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro