Amza Pellea (7 aprilie 1931, Băilești, Dolj - 12 decembrie 1983, București) a fost un mare actor român de teatru și film. A fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile pentru comedie, dar care, se speculează, prin aluziile politice din scheciurile televizate, i-ar fi adus și sfârșitul prematur, la vârsta de numai 52 de ani, urmare a evoluției galopante a unui cancer suspect (repetând, oarecum, destinul lui Constantin Tănase, despre care s-a afirmat, de asemenea, că ar fi fost lichidat de sovietici, pentru catrenele sale ironice la adresa lor).

Dincolo de orice speculații, însă, Amza Pellea a fost actorul care a interpretat unele dintre cele mai strălucite figuri ale istoriei românilor, precum Decebal sau Mihai Viteazul, reușind și alte roluri tragice magnifice precum cele din Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972), Osânda (1976) sau Duios Anastasia trecea (1980). S-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei „Munca Noastră" din Băilești în anul 1933.

A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova. Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost și profesor la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică). Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), sau Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek. Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht- 1962), Pietro (Umbra de E. Svart- 1963) ori Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian- 1966). Pe scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu- 1977) și lui Vlad Țepeș (A treia țeapă de Marin Sorescu - 1979).

ltimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moșier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983. Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horațiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov). Rămas probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, reușește în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele tipuri de personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din Primul Război Mondial. Actorul a câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manolache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după Velerim și Veler Doamne de Victor Ion Popa.

Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național din Craiova. Viața sa privată a fost mai puțin spectaculoasă decât rolurile interpretate în filme sau pe scenă. A fost căsătorit timp de 25 de ani, din 1958 până la moartea sa din 1983, cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea. A decedat în condiții relativ dubioase pe data de 12 decembrie 1983 la București în vârstă de numai 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.

Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat un film documentar numit Douăzeci de ani fără Amza. Multă lume a spus că tragicul sfârșit i s-ar fi tras de la bancurile cu iz politic strecurate printre rânduri în scheciurile sale cu popularul personaj Nea Mărin (pe care l-a interpretat și în singura comedie, Nea Mărin miliardar, a lui Sergiu Nicolaescu). Unele aluzii, precum cele la „Leana din capul satului”, se dovedeau mult prea transparente ca să nu fie înțelese de cine trebuie și, s-a zvonit în epocă, ar fi provocat veritabile crize de furie Elenei (Ceaușescu), cea „din capul statului”. Actorul a murit pe data de 12 decembrie 1983, din cauza unui cancer cu evoluție necruțătoare. La vremea respectivă, în șoaptă, a apărut ipoteza că marelui actor i-a fost provocată această boală ca urmare a unor iradieri ordonate de către Securitate. Şi astă din două motive: popularitatea lui Amza Pellea era fantastic de mare, iar Ceauşescu nu concepea ca cineva să fie mai cunoscut decât el.

Cel de-al doilea motiv ar fi fost legat despre o poantă abil strecurată de Amza în timpul interpretării, într-un spectacol, a monologului Nea Mărin în care ar fi spus „Leana lu` Zăpăcitul din capul statului”, în loc de „Leana lu` Zăpăcitul din capul satului”. Lucru care ar fi enervat la culme puterea comunistă de atunci, oamenii din sistem ordonând eliminarea fizică a lui Amza Pellea. Iar, conform arhivelor Securității, acest lucru nu ar fi deloc exclus, el purtând fi unul dintre cei care au fost vizați de „Operațiunea Radu”, cea care prevedea iradierea prin diverse metode cu metale radioactiove și, implicit, îmbolnăvirea de cancer a „incomodului” actor. Iar soarta lui pare suspect de asemănătoare cu cea a marelui poet Lucian Blaga, ucis de Securitate în același fel, din considerente diferite, dar și cu cea a lui Gheorghiu-Dej, iradiat de sovietici în timpul unei ședințe a Tratatului de la Varșovia.

Ne putem aminti, în context, și de alte morți suspecte de același gen: asasinarea fotbalistului Dan Coe, a omului de radio Cornel Chiriac, a istoricului Vlad Georgescu (care a primit urmatorul mesaj de amenințare: „Dacă îl dai pe Pacepa (Orizonturi rosii), vei muri!”), precum și a altor câtorva din conducerea postului de radio Europa Liberă, a inginerului Gheorghe Ursu, a lui Virgil Trofin, a lui Vasile Patilineț la Ankara etc. Nici până astăzi nu s-a elucidat această dilemă dacă a fost sau nu omorât unul dintre cei mai iubiţi actori ai românilor. Contactată telefonică de Spynews.ro, actriţa Oana Pellea, fiica actorului recunoaște că nu e nici ea, încă, lămurită. „Sinceră să fiu nu pot să vă spun dacă această poveste este reală sau nu”, a spus jurnaliștilor Oana Pellea, afirmație care lasă loc, în continuare, multor interpretări. Cancerul pulmonar galopant de care a suferit Amza Pellea ar fi fost provocat de Securitate, o spune și Dinu Cocea, regizorul seriei de filme Haiducii, care susține că ar fi trecut printr-o experiență similară: „În afara filmelor artistice, eu, ca de altfel şi ceilalţi regizori români din acea perioadă, mai realizam şi documentare.

Unul din aceste filme documentare am vrut să-l fac despre barajul Vidraru. Prin 1979, filmam cu Florin Piersic, în Argeş, iar un inginer care lucra la hidrocentrala de acolo mi-a zis: „-Domnule, mare chestie cu hidrocentrala asta de la Vidraru, numai că nimeni nu s-a gândit că ea este construită pe calcar, iar după 100 de ani calcarul se topeşte”. Am prins ideea şi, iniţial, am vrut să fac un film în care barajul se spărgea şi, de aici, o întreagă dramă. Am realizat şi eu că, prin o asemenea abordare, aş putea crea o isterie generală, aşa că am scris un scenariu satiric, iar filmul l-am botezat Pe Apa Sâmbetei. Când cei de la cenzura comunistă au văzut despre ce este vorba în film, au spus că aşa ceva nu are cum să apară pe ecrane şi mi-au interzis pelicula. Culmea, la scurt timp după asta, toţi regizorii români am fost invitaţi la o întâlnire cu Nicolae Ceauşescu în care ni s-a spus că cenzura din cinematografie a fost desfiinţată. Eu, care ştiam ce păţisem cu puţin timp înainte, mă ridic şi-i spun tovarăşului. „-Nu vă supăraţi, dar nu s-a desfiinţat nimic. Mie, de curând, nu mi s-a aprobat un film despre barajul Vidraru, în care prezentam incompetenţa unor tovarăşi ingineri de a construi o hidrocentrală pe un munte de calcar”.

După un scurt moment de tăcere, Ceauşescu a făcut ochii mari, a cerut o pauză, după care a şi plecat. Chiar în acea zi am fost chemat de către directorul Casei de film, Dumitru Fernoagă, care, de cum m-a văzut, a şi început să ţipe la mine: „-Ce-ai făcut, mă, nenorocitule? Cum ai putut tu să-i spui astfel de lucruri în faţă tovarăşului Nicolae Ceauşescu? A telefonat Suzana Gâdea şi mi-a transmis că, de azi, nu mai ai voie să intri nici măcar pe poarta studioului”. Aşa am fost dat afară din cinematografie. Acest moment m-a făcut să iau decizia de a părăsi ţara. Cum mă aflam într-o relaţie bună cu ministrul de externe al vremii, Ştefan Andrei, a cărui soţie – Violeta - era actriţă, acesta mi-a aranjat o întâlnire şi cu Elena Ceauşescu, care mi-a spus direct: „-Eşti nebun? Cum să pleci tu din ţară, când numele tău este peste tot, pe toate gardurile? Poţi să pleci din ţară, dar numai cu picioarele înainte”. După această discuţie am aflat că tovarăşa este preşedinta unui institut ce se ocupa cu ştiinţa viitorului sau ceva de genul acesta, iar scrisorile pe care le primea acolo le citea personal, din curiozitate. Îi scriu şi eu o scrisoare tovarăşei şi, în două vorbe, îi spun: „-Cucoană, nu-ţi permit să-ţi bagi labele în viaţa mea personală”. Sub cuvânt de onoare că aşa i-am scris: labele. A trecut ceva timp şi, într-o zi, mă sună Suzana Gâdea spunându-mi că are o veste mare pentru mine: „-Tovarăşe Cocea, am o mare veste pentru dumneata. Tovarăşa Elena Ceauşescu a văzut filmul dumitale Ecaterina Teodoroiu şi aşa de mult i-a plăcut, că a plâns tot timpul. Din acest motiv, Tovarăşa vrea ca dumneata să faci un film şi despre tinereţea Tovarăşului”. Am spus că nu pot să fac un astfel de film. La puţin timp după acest refuz, am fost chemat şi mi s-a dat paşaportul să plec din ţară, singura rugăminte fiind doar aceea să nu critic România. Înainte, însă, să-mi dea paşaportul, m-au pus să aştept într-o cameră plină cu operele lui Ceauşescu, unde toate geamurile erau mate. În fine, am plecat cu trenul spre Paris şi, după ce am trecut de Budapesta, am ...paralizat! Ajuns la Paris, am fost luat de o ambulanţă din Gara de Est şi dus direct la spital. Acolo mi-au găsit în sânge o cantitate mică de stronţiu radioactiv. De fapt, am aflat asta mai târziu, în acea cameră, unde am fost pus să aştept să mi se aducă paşaportul, erau aparate de iradiere şi am fost iradiat cu bună ştiinţă. Şi Amza Pellea a murit tot fiindcă a fost iradiat”.

Mai multe povești fascinante în volumul Oltenia – legendele crâncene ale unui ținut dintr-un puzzle istoric ciudat din colecția Istorii secrete a Editurii Integral.



Dan-Silviu Boerescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro