După ce a ratat calificarea la Campionatul European (la care, teoretic, suntem una dintre gazde în curând), echipa națională de fotbal a României debutează în curând în preliminariile Campionatului Mondial din 2022... însă este afectată de un episod nefericit.

România va juca pe 25 martie cu Macedonia de Nord, pe 28 martie cu Germania (la București, fără spectatori) și pe 31 martie cu Armenia. Un program dens și destul de dificil, care devine și mai dificil acum când, din senin, a venit o veste cutremurătoare: selecționerul naționalei, Mirel Rădoi, are Covid!!!

De aceea, el a anulat conferința de presă care trebuia ținută azi. „Am efectuat luni, 15 martie, un test COVID care, din păcate, a ieșit pozitiv. Nu am simptome acum. Îmi doresc din tot sufletul să fi fost o eroare sau, în cel mai rău caz, ca perioada de 14 zile să fie aproape de final în cazul meu astfel încât să putem începe normal pregătirea partidelor", a declarat selecționerul pentru frf.ro. Federația anunță că Mirel Rădoi „va efectua teste suplimentare în aceste zile pentru clarificarea situației".

Există riscul real ca selecționerul să nu fie pe bancă cel puțin la primul meci din preliminarii, cel cu Macedonia de Nord. În plus, antrenamentele „tricolorilor" ar putea avea de suferit în perioada următoare, în cazul în care Rădoi va petrece mai multe zile în izolare. Totul depinde de al doilea test, pe care Rădoi îl va efectua în această dimineață. Dacă și acesta va ieși pozitiv, selecționerul va rata nu doar meciul cu Macedonia de Nord, cât și pe cel cu Germania!

În cazul în care testele continuă să iasă pozitive, naționala va fi condusă de secundul lui Rădoi, un alt fost mare fotbalist - Nicolae Dică. Numai că Dică a fost și el în contact cu Rădoi zilnic, deci riscul să aibă și el Covid-19 este evident...

Mirel Bădoi

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro