Dă-i unui om un cadou, un privilegiu, un ajutor și vei vedea că în mintea celui ce îl primește se naște în scurt timp ideea că îl merită. Va fi greu, aproape imposibil să iei cu o mână ceea ce ai dat cu cealaltă, dar uneori este nevoie de brațul autoritar al unui părinte (poate fi chiar și un prim-ministru).
 
Citeam undeva că reprezentantul studenților în Senatul Universității din București afirma că „dreptul studenților la transport gratuit cu trenul n-ar trebui să fie eliminat“. Afirmația confirmă ceea ce scriam mai sus, căci iată cât de ușor o măsură populistă marca PSD din 2017 a devenit  „un drept“. Nu o favoare, nu un ajutor, ci un drept.

Gratuitatea transportului pentru studenți a fost o decizie proastă din mai multe puncte de vedere. Cel mai grav este să induci în mintea crudă a tinerilor ideea de gratuitate, deși în lumea actuală doar aerul e gratuit. Să le acorzi un privilegiu, pentru propriile tale interese, pentru imagine sau voturi. Să îi înveți că există speciali și esențiali (ok, noi știm că există, dar recunoaștem că este o greșeală ce ne costă scump și ne ține captivi într-o societate disfuncțională, care ne displace profund). Nu în ultimul rând, gratuitatea „în masă“ este o greșeală, fiindcă susținerea financiară ar trebui să fie preponderent îndreptată către cei care au nevoie de ea. Gratuite pentru copiii proveniți din familii cu venituri sub salariul mediu pe economie o pot susține, dar pentru tinerii care „sparg“ un salariu într-o singură noapte într-un club, nu. Pe cine ajuți și pe cine încurajezi?

Vin dintr-o altă generație, când partea cu „drepturile“ era extrem de subțire reprezentată, când a intra la facultate însemna că erai bun, că ai luat un examen dur, fiindcă nu se intra ca pe ușile de la Mega. Nu aveam reducere la transport, nu ne permiteam să mergem săptămânal acasă, la mare sau la munte. Mă bucur că tinerii de azi beneficiază de altă susținere, dar mă întristează să văd cât de nerecunoscători sunt și cât de puțin înțeleg că gratuit pentru ei înseamnă bani pentru Stat. Știu, Statul ăla pe care vor să-l lase în urmă, să plece spre vest imediat ce și-au luat diploma. E, din nou, dreptul lor. Statul are obligația să le finanțeze grădinița, școala generală, liceul și facultatea, (plus transportul, bineînțeles), iar atunci când ar trebui să dea și ei ceva înapoi României aleg să contribuie la PIB-ul Franței, Germaniei, Italiei, etc. Din nou vorbim de drepturi, niciodată de obligații.

Același reprezentant al studenților era foarte revoltat că gratuitatea biletelor de tren era „șansa lor să participe la simpozioane, cursuri de formare sau evenimente de cercetare în mai multe locuri din țară“. Disperată pledoarie, dacă trebuie să recurgi la justificări atât de  neverosimile și hilare! Am râde împreună dacă am vedea procentual câte drumuri au fost pentru simpozioane, câte la mare, la munte sau acasă.

Dragi tineri, gândiți-vă de două ori pentru ce ieșiți în stradă, fiindcă nu vi s-a luat niciun drept, vi s-a redus doar valoarea „cadoului“ și s-a redus valoarea pe care Ministerul Transportului „o plătea“ pentru călătoriile voastre „gratuite“. S-ar putea ca măsura asta să vă facă mai responsabili, iar ăsta ar fi un lucru bun pentru adulții care veți fi și care n-ar mai trebui să semene cu „specialii“ de astăzi.

Altfel, ne dorim cu toții schimbarea, dar să nu ne afecteze pe noi. Vorba lui Caragiale, să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimica!

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro