Stimate domnule prim-ministru Florin Cîțu,
Stimate domnule ministru Vlad Voiculescu,
Stimate domnule dr Valeriu Gheorghiță, coordonator campanie de vaccinare,
Cu fiecare zi care trece mă întreb dacă suntem cu adevărat în etapa a II-a de vaccinare anti COVID-19, dedicată bătrânilor, sau ne prefacem? Sau ”esențialii”, care în mare majoritate nu ar fi făcut forme grave ale bolii, au furat startul și au luat dozele care ar fi trebuit să ne țină în viață părinții și bunicii?

Auzim cifre, lucrurile merg fantastic, dar realitatea de la nivelul ”ne-esențialului” este alta și poate ar fi bine să o ascultați și să vă pese.

Părinții mei care au peste 80 de ani sunt cetățeni exemplari prin simplitatea lor: au ieșit la vot, deși stau izolați la sat de frica COVID 19, au cotizat toată viața la sistemul de sănătate, dar au ajuns să creadă că nu vor ajunge să fie vaccinați niciodată. V-aș pune la telefon vocea mamei mele, care îmi spune cu deznadejde că n-o să prindă vaccinul. Cum să crezi altfel dacă de 4 săptămâni dai zilnic telefon la DSP și ți se răspunde că nu sunt locuri. Nu pentru ei. Nu există liste de așteptare, doar vocea unui tânăr care le spune amabil ”mai încercați”. Cum să ai cea mai mică speranță că vei fi vaccinat, când platforma online pare blocată de săptămâni întregi pe: ”Locuri disponibile: 0”.

Faceți acest exercițiu, ca să înțelegeți frustrarea. Faceți acest exercițiu gândindu-vă că nu aveți funcția și poziția actuală, că părinții dvs. nu folosesc laptopuri și poate sunt atât de rupți de lume, încât nici nu înțeleg ce trebuie să facă pentru a primi vaccinul. Mare parte din oamenii în vârstă care locuiesc în mediul rural cred că cineva, poate medicul de familie, va veni la poarta lor să îi vaccineze. Și ei sunt bătrânii României, și lor trebuie să le dați șansa la viață. Lansez 3 întrebări și sper să primesc 3 răspunsuri, care să arate că vă pasă de bătrâni, că sunteți dispuși să corectați campania care, evident, pentru omul de rând, nu merge deloc bine, corect, transparent.

1. Dacă vaccinul AstraZeneca nu este recomandat celor peste 55 de ani, de ce nu se modifică în sistem și cei sub 55 de ani programați deja la vaccinarea cu produsele Pfizer sau Moderna să fie trecuți pe Astra Zeneca, eliberând astfel locuri pentru programarea bătrănilor?

2. De ce nu există liste de așteptare, astfel încât în funcție de momentul la care s-au înregistrat, fiecare să știe că la punctul x de vaccinare sunt pe poziția y, care probabil înseamnă să primească vaccinul în luna z? Oamenii au nevoie de o rază de speranță!

3. De ce medicii de familie nu au nicio sarcină în a se asigura că toți bătrânii pentru care răspund sunt pe listele de vaccinare, sau măcar au fost informați? (stimulent de risc au, nu-i așa?)

Vă rog insistent, să nu se treacă la Etapa a III-a, să nu grăbiți lucrurile doar pentru a menține o imagine idilică despre mersul vaccinării, pentru că în acel moment bătrânii nu mai au absolut nicio șansă la programare. N-au avut nici în etapa ce le-a fost alocată, cu atât mai puțin vor avea rapiditate și capacitatea de a utiliza programe informatice în concurență cu populația tânără a țării. FIA

Irina Forgo

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro