Zahărul este un aliment obținut din sfecla de zahăr sau din trestia de zahăr, cu un conținut mare de zaharoză, care îi conferă un gust dulce pronunțat. Este folosit în alimentație pentru a îndulci mâncărurile și băuturile, dar și drept conservant.
Se digeră repede, constituind o sursă rapidă de glucoză, un monozaharid care este folosit în celulele biologice pentru producerea de energie. Există două tipuri de zahăr: zahărul brut, nerafinat, care, pe lângă zaharoză, mai păstrează și urme din alte substanțe naturale provenite din planta de extracție, și zahărul alb rafinat, care conține exclusiv zaharoză, toate celelalte substanțe fiind înlăturate prin procedee chimice. Zahărul comercializat sub denumirea de zahăr brun poate fi zahăr brut, nerafinat, sau zahăr alb rafinat, care a fost colorat după rafinare cu melasă sau caramel.
În țările cu climă temperată, zahărul se obține din sfecla de zahăr, iar în țările cu climă caldă (tropicală, subtropicală și ecuatorială) - din trestia de zahăr. Etimologia denumirii provine din limba arabă – „sukkar”,ce înseamnă aliment, sau „plăcere". Termenul a ajuns în Anglia de la comercianți italieni. În italiană, cuvântul zahăr este tradus „zucchero”, în timp ce cuvintele spaniolă și portugheză, „azucar” și respectiv „açúcar”, au păstrat o urmă din forma arabă. În franceza veche (1180) zahăr este „zucre”, care, foarte repede, în secolul XIII, ia forma contemporană „sucre”. Energia calorică a zahărului este 16,8 kJ (4,1 kcal) pe gram, pe când cea a alcoolului atinge 29,8 kJ (7 kcal) pe gram. Din punct de vedere științific, zahărul face parte din categoria carbohidrați, cum ar fi monozaharide , dizaharide sau oligozaharide. În anul 2014, un român consuma în medie 30 kg de zahăr anual, față de circa 16 kg cât consuma în medie un european.
Despre proprietăţile sfeclei de zahăr s-a aflat abia în 1747, iar interesele celor implicaţi în afacerea plantaţiilor i-au împiedicat exploatarea, fiind văzută mai mult ca o curiozitate. Situaţia a durat până la războaiele napoleoniene, când Marea Britanie a instituit blocada asupra importurilor de zahăr în Europa continentală. Până în 1880, sfecla a înlocuit trestia ca materie primă, dar aceleaşi interese au întârziat introducerea sfeclei în Marea Britanie până la Primul Război Mondial.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că zahărul ne îngraşă şi ne distruge dinţii. Recent, însă, numeroase cadre medicale au tras un semnal de alarmă, afirmând că această plăcere dulce reprezintă mai mult decât „calorii goale”, fiind de fapt o veritabilă toxină şi întâia cauză a afecţiunilor grave ale lumii industrializate. „Zahărul ucide”, acesta este mesajul specialiştilor. Zahărul, în cantităţile în care este consumat astăzi în ţările industrializate, este toxina ce stă la baza multor afecţiuni, de la probleme cardiace la cancer, ce ucid un număr foarte mare de oameni. Aceasta este concluzia la care a ajuns în urma a numeroase studii efectuate în ultimii ani dr. Robert Lustig, specialist în endocrinologie şi obezitate infantilă. Obezitatea, hipertensiunea, diabetul de tip II şi problemele cardiace sunt doar câteva dintre afecţiunile provocate de consumul de zahăr, afirmă profesorul Lustig. De aceea, el a demarat o campanie de informare susţinută referitoare la pericolul pe care îl reprezintă zahărul pentru sănătatea fiecăruia dintre noi. Mesajul său a ajuns la cele mai importante instituţii media din lume, printre care New York Times, CBS News şi NewScientist, iar prelegerea sa pe această temă, intitulată „Sugar: The Bitter Truth”, a înregistrat peste două milioane de vizualizări pe YouTube. Lustig spune că zahărul este o „toxină cronică”. „Există trei tipuri de toxine. Primul e dat de substanţele precum cianura, care sunt letale pentru oameni într-o concentraţie de o parte la un milion. Arsenicul şi plumbul reprezintă al doilea tip şi ucid atunci când reprezintă 30-50 de părţi la un milion. Cel de-al treilea tip, anume toxinele cronice, este reprezentat de acele substanţe care devin letale la concentraţii de câteva mii de părţi per milion. Printre acestea se numără vitamina A, vitamina D, fierul şi fructoza”, explică el. Un alt lucru important pe care Lustig vrea să-l clarifice este faptul că prin „zahăr” se referă atât la sucroză (adică zahărul alb şi brun obţinut din trestie de zahăr şi din sfeclă) cât şi la siropul de fructoză obţinut din porumb. „Sirop de fructoză din porumb, zahăr - nu-i nicio diferenţă. Ambele sunt la fel de nocive, la fel de otrăvitoare”, spune Lustig.
Zahărul rafinat (sucroza) este format dintr-o moleculă de glucoză şi o moleculă de fructoză, amestecul fiind astfel 50%-50%. În cazul siropului de fructoză din porumb, fructoza reprezintă 55% din amestec, iar glucoza 45%. Fructoza este aproape de două ori mai dulce decât glucoza, fiind elementul care diferenţiază zahărul de celelalte mâncăruri bogate în carbohidraţi, precum pâinea sau cartofii. Cu cât o substanţă conţine mai multă fructoză, cu atât va fi mai dulce. Lustig explică faptul că în corpul nostru cele două substanţe sunt metabolizate diferit, cu efecte diferite. Primul lucru pe care doreşte să-l clarifice în ceea ce priveşte zahărul este faptul că nu contează că zahărul constituie „calorii goale”. „Nu are nimic de-a face cu caloriile. Zahărul este o otravă în sine”, afirmă el. „Din punctul meu de vedere, am ajuns să avem aceste probleme pentru că lumea consideră că toate caloriile sunt egale. Dacă toate caloriile au acelaşi efect, atunci soluţia este să mâncăm mai puţin şi să facem mai mult sport. Doar că asta nu merge. Iar motivul pentru care nu merge este acela că fructoza este mai toxică decât echivalentul său caloric. Dacă mănânci 100 de calorii din fructoză, efectul va fi mult mai nociv decât dacă ai consuma aceleaşi 100 de calorii din glucoză”, spune Lustig. Aşadar, efectul a 100 de calorii de glucoză nu este acelaşi cu cel produs de 100 de calorii din zahăr. Glucoza este metabolizată de fiecare celulă din corpul nostru, în timp ce fructoza este metabolizată în mare parte de către ficat. Un alt aspect important este viteza cu care sunt consumate aceste calorii. Spre exemplu, dacă zahărul este consumat în formă lichidă, va ajunge în ficat o cantitate mai mare de fructoză într-un interval mic de timp, ceea ce va influenţa modul în care aceasta este metabolizată. Experimentele efectuate pe animale au arătat că atunci când acestea consumă o cantitate mare de fructoză într-un timp foarte scurt (lucru uşor de realizat cu ajutorul lichidelor), ficatul va transforma fructoza în grăsime. Acest lucru facilitează apariţiei rezistenţei la insulină, recunoscută astăzi ca fiind principala cauză a obezităţii, a diabetului de tip 2 şi a afecţiunilor cardiace. De-a lungul istoriei omenirii, fructoza a reprezentat o hrană sănătoasă şi sigură. „Până acum, consumam fructoză în cantităţi mici, din fructe, care conţin fibre ce încetinesc absorbţia şi se consumă mai lent din cauza texturii. Acum, însă, putem produce zahăr şi sirop de fructoză ieftin, astfel că putem consuma cantităţi imense”, explică Lustig. Iar acest lucru ne omoară.
Unul dintre primii oameni care au observat efectul nociv al zahărului a fost canadianul Frederick Banting, distins cu Premiul Nobel în 1923 pentru descoperirea insulinei (în detrimentul adevăratului descoperitor, românul Nicolae Paulescu). Banting suspecta că zahărul provoacă diabet, deoarece această boală era extrem de rară în cadrul populaţiilor care nu consumau zahăr şi foarte răspândită în acelea în care zahărul făcea parte din dieta zilnică. Pancreasul secretă insulina, un hormon esenţial ce are rolul de a metaboliza zaharurile din organism. După fiecare masă, corpul reacţionează la hrana consumată, secretând insulină mai ales ca reacţie la consumul de carbohidraţi, pentru a menţine nivelul zahărului din sânge. Când celulele devin rezistente la insulină, pancreasul produce o cantitate mai mare de insulină pentru a ţine sub control nivelul glucozei din sânge. Dacă producţia crescută de insulină nu reuşeşte să ţină sub control nivelul zahărului, persoana ajunge să sufere de diabet. Chiar dacă producţia sporită de insulină nu duce la dezvoltarea diabetului, nivelul crescut al acestui hormon în corp are consecinţe negative, printre care creşterea nivelului trigliceridelor din sânge, hipertensiune şi numeroase alte dereglări ce poartă laolaltă numele de „sindrom metabolic”. Acesta este de multe ori primul pas spre afecţiuni cardiovasculare. Experimentele au arătat că cea mai rapidă cale prin care rezistenţa la insulină poate fi indusă unui şobolan de laborator este o dietă în care predomină fructoza şi zahărul. Efectul este imediat: ficatul lui transformă fructoza în grăsime, care se acumulează în ficat şi provoacă rezistenţă la insulină şi sindrom metabolic. Îndată ce zahărul şi fructoza sunt eliminate din dietă, ficatul şobolanilor îşi revine, iar rezistenţa la insulină dispare.
Recent, mai multe studii au arătat că efectul nociv al fructozei poate fi demonstrat şi în organismul uman. Un biolog de la Universitatea California, Kimber Stanhope, a efectuat o cercetare amplă pe parcursul a 5 ani. Rezultatul a fost clar: consumul ridicat de sirop de fructoză a dus la amplificarea riscului de afecţiuni cardiace şi atacuri cerebrale. Participanţii la studiu au trăit timp de mai multe săptămâni în izolare completă, în laboratoare, fiindu-le contorizate toate caloriile consumate. Iniţial, ei au fost supuşi unei diete cu un nivel scăzut al zahărului adăugat, pentru a le putea fi măsuraţi indicatorii de bază din sânge. După această etapă, dieta voluntarilor a fost modificată astfel încât 25% din toate caloriile consumate să provină din băuturi răcoritoare îndulcite. Probele de sânge colectate de la participanţi au arătat rezultate şocante după doar două săptămâni: nivelul colesterolului LDL şi al altori factori de risc pentru afecţiunile cardiovasculare era mult mai ridicat. Studiul sugerează că, atunci când o persoană consumă un nivel ridicat de fructoză, ficatul este suprasolicitat, astfel că o transformă în grăsime. O parte din această grăsime ajunge în sânge, generând colesterolul LDL. Cu timpul, acest colesterol formează plăci care blochează arterele şi provoacă atacuri de cord. „Când am observat rezultatele, am început să mănânc şi să beau mult mai puţin zahăr. Am fost surprinsă de rezultatele studiului”, a comentat Kimber Stanhope. Acest lucru ar putea explica de ce diabetul, afecţiunile cardiace şi obezitatea reprezintă astăzi veritabile epidemii în lumea industrializată.
Statisticile asupra consumului de zahăr sunt şocante: un american consumă, în medie, 59 de kilograme de zahăr pe an. Efectul este vizibil: aproape 70% dintre americani sunt supraponderali, iar jumătate sunt obezi. Zahărul şi cancerul Pe lângă favorizarea obezităţii, diabetului şi afecţiunilor cardiovasculare, consumul de zahăr creşte totodată riscul de a dezvolta cancer.
Aceasta este concluzia la care a ajuns Lewis Cantley, profesor la Universitatea Harvard şi totodată directorul Beth Israel Deaconess Cancer Center. „O treime din cancerele cele mai întâlnite, inclusiv cancerul la sân şi la colon, prezintă pe suprafaţa lor receptori de insulină. Insulina se ataşează de aceşti receptori şi trimite un semnal către tumoare ca aceasta să consume glucoză”, explică Cantley. Atunci când mâncăm sau bem zahăr, acesta provoacă o creştere bruscă a nivelului insulinei în corp, ceea ce poate servi astfel drept catalizator pentru cancer. „Dacă se întâmplă să avem în corp o tumoare cu receptori de insulină, aceasta va fi stimulată să consume glucoza din sânge, astfel că tumoarea va creşte”, explică Cantley. Profesorul Cantley conduce un efort ştiinţific de concepere a unui medicament care să limiteze accesul celulelor canceroase la glucoza din sânge. Până atunci, însă, Cantley are un singur sfat: „Nu mâncaţi zahăr. Dacă trebuie, încercaţi să-l menţineţi la un nivel minim”. Profesorul Cantley a adăugat: „Eu, unul, aşa îmi trăiesc viaţa: mă feresc de zahăr”.
Care este soluţia? Conform Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru prima dată în istoria omenirii, bolile cronice cauzate de dietă (precum afecţiunile cardiace, diabetul şi cancerul) ucid mai multe persoane decât bolile infecţioase. Cele mai recente date arată că 35 de milioane de persoane mor anual din cauza acestor afecţiuni. De asemenea, la nivel mondial numărul persoanelor obeze este cu mult mai mare decât numărul persoanelor subnutrite. Aceste statistici îngrijorătoare pot fi explicate prin faptul că în ultimii 50 de ani consumul de zahăr la nivel mondial s-a triplat.
În 1973, alte cercetări începuseră să identifice legături concrete între zahăr şi apariţia diabetului şi a problemelor cardiovasculare. Senatorul american George McGovern a organizat o audiere în Congresul american, solicitând mărturia experţilor din mai multe ţări. Sub jurământ, aceştia au declarat că variaţiile în rata consumului de zahăr oferă cea mai bună explicaţie pentru diferenţele în rata diabetului observate între mai multe ţări. Pentru a contracara veştile negative despre produsul său, industria zahărului a organizat propria conferinţă câteva luni mai târziu, concentrându-se exclusiv asupra cercetărilor care afirmau că legătura dintre zahăr şi diabet nu este susţinută de dovezi. Conferinţa s-a încheiat cu urmatoarea concluzie: „Toţi cei prezenţi sunt de acord că este nevoie de numeroase alte studii până la demonstrarea unei legături certe”. Documentele Sugar Association arată că, ulterior, organizaţia a cheltuit aproximativ 655.000 de dolari pentru 17 studii desfăşurate între anii 1975 şi 1980. Datele interne arată că scopul acestora era de „a menţine cercetarea ca principal instrument de apărare folosit de industrie”. Fiecare propunere de studiu era aprobată de un comitet alcătuit din oameni de ştiinţă apropiaţi companiilor din industria zahărului şi din reprezentanţii celor mai mari corporaţii din domeniu.
Din ce în ce mai multe voci susţin că zahărul ar trebui să urmeze calea tutunului, un alt drog ce provoacă numeroase afecţiuni şi decese. Primele reacţii au început deja să apară în Occident: Michael Bloomberg, primarul New York-ului, a interzis vânzarea băuturilor dulci în pahare mai mari de jumătate de litru în restaurante, cinematografe, pe stadioane şi în teatrele din oraşul american. Oficialii newyorkezi afirmă că măsura este necesară în scopul reducerii ratei obezităţii în rândul populaţiei oraşului. În New York, mai bine de jumătate din adulţi sunt supraponderali sau obezi.
Dacă descifrezi etichetele produselor pentru copii ţi se pune un nod în gât. Cei mici înghit zahăr cu polonicul. E o sinucidere în masă. „Ce ne-ai adus dulce?". Este prima întrebare cu care vă întâmpină copiii în timp ce se încolăcesc în jurul sacoşelor, când aţi ajuns acasă. În sezonul cald, un puşti de 7 ani poate topi lejer 100 de îngheţate. Într-un an, prin stomacul său trec sute de ciocolate, de croissante, mii de bomboane, rulade cu cremă, napolitane glazurate şi butoaie întregi de suc. Uitaţi-vă la copilul dvs. cât e de mic. Are 25 de kilograme. Ştiţi cât zahăr îngurgitează într-un an? Aproape cât greutatea lui corporală. Dacă nu v-aţi lămurit, luaţi un sac de 25 kg de zahăr, tăiaţi-i sfoara cu un cuţit şi deşărtaţi-l pe gâtul copilului. Raioanele de dulciuri din supermarketuri te copleşesc. Tot ce vă fură ochii e obținut prin sinteză industrială. Magazinul de dulciuri e un laborator de chimie. Glucoză/dextroză înseamnă de fapt sirop de porumb. E substanţa fundamentală în industria alimentară, e o matrice ascunsă sub o mie de chipuri. Sunt prăjituri în supermarket a căror perioadă de valabilitate te lasă cu gura căscată. Există tort de cacao, ambalat în cutie de carton, care expiră peste cinci luni.
Eticheta este compoziţională, nu cantitativă. Doar specialiştii ştiu că ingredientele sunt trecute în ordinea ponderii în aliment. Tot timpul zahărul va fi în frunte, dar nu veţi primi decât foarte rar informaţii despre cantitatea exactă. Tortul cu cacao are 55,5% carbohidraţi la suta de grame. „60% este făina, iar 40% sunt zaharuri simple cu absorbţie rapidă: zaharoză, fructoză, dextroză. Sursa acestora este siropul de porumb", explică cercetătorii rugați să descifreze etichetele dulciurilor. Tortul are 1 kg. 250 de grame sunt doar zaharuri simple. Sunt calorii goale care nu hrănesc, ci golesc organismul de vitaminele B, de magneziu şi crom. În ficat, ele se transformă în grăsimi. O parte se depozitează ca ţesut adipos – „colăceii” de pe burtă, iar o altă parte devine colesterol „rău”, care în 20-30 de ani duce spre ateroscleroză, adică spre infarct miocardic sau accidente cerebrale. Cu analiza tortului de cacao ajungem la E-uri. Cu zecile: umectanţi, sorbitol, agenţi de reglare a acidităţii, emulgatori, conservanţi, sorbat de potasiu. Apoi: cremă grasă (28% din totalul produsului, adică tot zaharoză), margarină, arome artificiale şi, în sfârşit, cacao. Conform etichetei, tortul are numai 5-6% cacao, adică foarte puţin. Analiza nutriţională te bagă în sperieţi. Densitatea energetică este foarte mare (peste 480 kcal/100 g), deci acest tort este o bombă calorică. Practic, dacă un copil înghite 200 g din acest tort, nu va mai mânca nimic toată ziua. În schimb, aportul nutritiv este zero.
Trecem la cremele de ciocolată tartinabile. Zahărul e pe primul loc, un borcan de 250 g are 40% zahăr. Asta înseamnă 100 g, adică, mai clar, 20 de linguriţe de zahăr. Luaţi un borcan gol şi puneţi în el zahăr cu linguriţa. Număraţi de 20 de ori. Apoi daţi-l copilului să-l mănânce gol. E acelaşi lucru. Ştiţi ce mai conţin cremele tartinabile? Margarină cât cuprinde. Iar conţinutul de cacao reprezintă doar 8%, informaţie scrisă mărunt-mărunt pe etichetă. Deci, când luaţi din frigider o cremă cu cacao, nu faceţi decât să ungeţi copiilor pe pâine nişte margarină cu zahăr. O categorie largă de dulciuri sunt biscuiţii cu umplutură, unii mai pufoşi, alţii mai crocanţi. Pe etichetă sunt desenate fructele din care e făcută crema, dar imaginea este mincinoasă. În aceşti biscuiţi nu există nicio urmă de fructe. Au fost analizați nişte biscuiţi cu zmeură, foarte răspândiţi. Au 360 kcal/100 g, enorm din punct de vedere caloric, înlocuind un prânz cu mâncare adevărată. La aceşti biscuiţi, peste 50% din compoziţie este zahăr. Un singur pachet conţine 60 g de zaharuri (sirop de porumb), adică 12 linguriţe pe care un copil le ronţăie în câteva minute. Crema e făcută din suc concentrat, deci nu din fructe. Apoi urmează aditivii: acid citric (potenţează efectul conservanţilor şi determină vioiciune, hiperactivitate), acid malic (un E foarte păcătos), carmin (colorant extras din insecte), agenţi de afânare şi alte E-uri.
Croissant-ele, pe care copiii le îngurgitează mai ales la şcoală pe post de pacheţel, sunt ca bombele artizanale. Încap în buzunar şi au efect devastator. Un singur croissant conţine 30 de grame de zahăr (6 linguriţe). Un copil îl înfulecă în cel mult un minut. Un croissant are 380 kcal/100 g, mănânci şi faci ca racheta. E doar aluat şi zahăr, niciun aport nutritiv.
În această faună, ruladele cu cremă sunt considerate printre cele mai sinistre dulciuri. Se vând în bucăţi de 500 g, iar 50% e numai zahăr. Mai sunt şi drajeurile, pe a căror etichete scrie „arome natural identice", adică un mod foarte complicat de-a spune că, de fapt, sunt artificiale. Au E-uri şi mult temutul colorant azoic, obţinut din sinteză chimică pură. Are culoare galbenă şi e un mare duşman al omului, toată literatura de specialitate imputându-i efectul cancerigen.
Mai există şi tot felul de prăjiturele împachetate în staniol colorat. Se vând la 50 g, adică două guri şi-ai încheiat socoteala. Peste 50% din conţinut e zahăr şi au 440 kcal/100 g, adică tot „bombe calorice". Mai conţin umectanţi şi pe o etichetă a apărut propilen-glicolul, nimic altceva decât substanţa folosită ca antigel de maşină. Chimie de înalt nivel. Poftă bună!
Jeleurile gumate fac ravagii printre copii. Pe pungi scrie că sunt de cireşe, de portocale, de ananas, de orice fel de fructe proaspete şi gustoase vreţi. Dar la ingrediente scrie foarte mărunt că aromele concentrate sunt obţinute din concentrat de morcov negru şi ridiche. Nici pomeneală de vreun fruct, gustul şi aroma sunt obţinute chimic. 67% din jeleuri reprezintă zaharuri (veşnicul sirop de porumb). O treabă ingenioasă este că E-urile sunt menţionate cu denumirile lor ştiinţifice, ca să nu te prinzi. Pentru un expert în alimentaţie, sucurile sunt ca o migrenă puternică. Cu mici excepţii, sucul e făcut din apă, enorm de mult zahăr, arome şi coloranţi artificiali. Pe eticheta unui răcoritor la 2 litri, producţie internă, scrie 11 g zaharuri/100 ml. La doi litri intră un sfert de kilogram de zahăr. E ca şi cum aţi umple un PET de la chiuvetă şi apoi turnaţi în el 50 de linguriţe de zahăr. Începeţi şi nu vă mai opriţi. Şi apoi daţi copiilor acea apă cu zahăr s-o bea. S-au găsit 8 E-uri pe eticheta unei sticle de suc. Prea multe pentru o singură zeamă. Şi a apărut benzoatul, celebrul conservant care distruge drojdiile, interferează cu absorbţia vitaminelor din organism şi sensibilizează celulele intestinale. Benzoatul omoară tot în jur, chiar şi organismul-gazdă. Toate sucurile conţin zahăr cât cuprinde. Dulcele în exces place mult papilelor gustative şi creează dependenţă. Daţi-i unui copil să înghită dulciuri şi să bea sucuri. Sau, mai simplu, băgaţi-i pe gât zahăr cu polonicul, că e acelaşi lucru. Două polonice dimineaţa, trei la prânz şi trei seara. Siropul de porumb are o încărcare glicemică foarte mare, suprasolicită pancreasul, care secretă o cantitate foarte mare de insulină şi se trece de la hiper- la hipoglicemie, adică iar ţi-e poftă de dulce şi, în câţiva ani, apare rezistenţa la insulină, adică diabet de grad 2. Aşa se explică incidenţa tot mai mare a diabetului în lume.
Siropul de porumb este cel mai dulce zahăr natural din lume. Este foarte ieftin şi nu cristalizează, deci e ideal pentru industria alimentară. „Nutriţional e un coşmar: dereglează echilibrul foarte fin dintre foame şi saţietate, adică măreşte apetitul şi predispune la obezitate. În plus, glucoza din sirop glicolizează hemoglobina, o caramelizează şi provoacă boli cardiovasculare", afirmă un specialist.
Cât zahăr mănâncă un copil într-un an, dacă e scăpat de părinţi la dulciuri? Plecăm de la premisa verificată în piaţă că aproximativ 50% din conţinutul pro duselor dulci reprezintă diverse forme de zaharuri. Un copil de 7 ani poate mânca 100 de îngheţate pe an (a 100 gr fiecare), 70 de ciocolate (a câte 100 gr), 100 napolitane (x 250 gr), 70 de croissante (x 50 gr), 100 de litri de suc (2 litri pe săptămână), 20 de pungi cu jeleuri (x 100 gr) şi vreo 2 kg de prăjituri cu cremă. Cam 45 kg de dulciuri într-un an plus hectolitrul de suc. Transformat în zahăr, asta înseamnă 20 kg de glucide pure (vreo 54 g/zi). „Pentru producători, prioritatea este calitatea senzorială, să aibă aspect frumos, să lucească, să aibă gust bun. Foarte puţine produse sunt promovate pentru valoarea nutriţională", afirmă nutriționiștii. Un singur exemplu, ciocolata comună este de fapt margarină şi zahăr. Aportul de cacao este 10-12%. O ciocolată veritabilă trebuie să conţină minim 70% cacao, unt de cacao, zahăr şi arome. Când o pătrăţică de ciocolată vi se topeşte în gură să ştiţi că, de fapt, ceea ce simţiţi e margarină...
Vicențiu Naumescu
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro Se digeră repede, constituind o sursă rapidă de glucoză, un monozaharid care este folosit în celulele biologice pentru producerea de energie. Există două tipuri de zahăr: zahărul brut, nerafinat, care, pe lângă zaharoză, mai păstrează și urme din alte substanțe naturale provenite din planta de extracție, și zahărul alb rafinat, care conține exclusiv zaharoză, toate celelalte substanțe fiind înlăturate prin procedee chimice. Zahărul comercializat sub denumirea de zahăr brun poate fi zahăr brut, nerafinat, sau zahăr alb rafinat, care a fost colorat după rafinare cu melasă sau caramel.
În țările cu climă temperată, zahărul se obține din sfecla de zahăr, iar în țările cu climă caldă (tropicală, subtropicală și ecuatorială) - din trestia de zahăr. Etimologia denumirii provine din limba arabă – „sukkar”,ce înseamnă aliment, sau „plăcere". Termenul a ajuns în Anglia de la comercianți italieni. În italiană, cuvântul zahăr este tradus „zucchero”, în timp ce cuvintele spaniolă și portugheză, „azucar” și respectiv „açúcar”, au păstrat o urmă din forma arabă. În franceza veche (1180) zahăr este „zucre”, care, foarte repede, în secolul XIII, ia forma contemporană „sucre”. Energia calorică a zahărului este 16,8 kJ (4,1 kcal) pe gram, pe când cea a alcoolului atinge 29,8 kJ (7 kcal) pe gram. Din punct de vedere științific, zahărul face parte din categoria carbohidrați, cum ar fi monozaharide , dizaharide sau oligozaharide. În anul 2014, un român consuma în medie 30 kg de zahăr anual, față de circa 16 kg cât consuma în medie un european.
Despre proprietăţile sfeclei de zahăr s-a aflat abia în 1747, iar interesele celor implicaţi în afacerea plantaţiilor i-au împiedicat exploatarea, fiind văzută mai mult ca o curiozitate. Situaţia a durat până la războaiele napoleoniene, când Marea Britanie a instituit blocada asupra importurilor de zahăr în Europa continentală. Până în 1880, sfecla a înlocuit trestia ca materie primă, dar aceleaşi interese au întârziat introducerea sfeclei în Marea Britanie până la Primul Război Mondial.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că zahărul ne îngraşă şi ne distruge dinţii. Recent, însă, numeroase cadre medicale au tras un semnal de alarmă, afirmând că această plăcere dulce reprezintă mai mult decât „calorii goale”, fiind de fapt o veritabilă toxină şi întâia cauză a afecţiunilor grave ale lumii industrializate. „Zahărul ucide”, acesta este mesajul specialiştilor. Zahărul, în cantităţile în care este consumat astăzi în ţările industrializate, este toxina ce stă la baza multor afecţiuni, de la probleme cardiace la cancer, ce ucid un număr foarte mare de oameni. Aceasta este concluzia la care a ajuns în urma a numeroase studii efectuate în ultimii ani dr. Robert Lustig, specialist în endocrinologie şi obezitate infantilă. Obezitatea, hipertensiunea, diabetul de tip II şi problemele cardiace sunt doar câteva dintre afecţiunile provocate de consumul de zahăr, afirmă profesorul Lustig. De aceea, el a demarat o campanie de informare susţinută referitoare la pericolul pe care îl reprezintă zahărul pentru sănătatea fiecăruia dintre noi. Mesajul său a ajuns la cele mai importante instituţii media din lume, printre care New York Times, CBS News şi NewScientist, iar prelegerea sa pe această temă, intitulată „Sugar: The Bitter Truth”, a înregistrat peste două milioane de vizualizări pe YouTube. Lustig spune că zahărul este o „toxină cronică”. „Există trei tipuri de toxine. Primul e dat de substanţele precum cianura, care sunt letale pentru oameni într-o concentraţie de o parte la un milion. Arsenicul şi plumbul reprezintă al doilea tip şi ucid atunci când reprezintă 30-50 de părţi la un milion. Cel de-al treilea tip, anume toxinele cronice, este reprezentat de acele substanţe care devin letale la concentraţii de câteva mii de părţi per milion. Printre acestea se numără vitamina A, vitamina D, fierul şi fructoza”, explică el. Un alt lucru important pe care Lustig vrea să-l clarifice este faptul că prin „zahăr” se referă atât la sucroză (adică zahărul alb şi brun obţinut din trestie de zahăr şi din sfeclă) cât şi la siropul de fructoză obţinut din porumb. „Sirop de fructoză din porumb, zahăr - nu-i nicio diferenţă. Ambele sunt la fel de nocive, la fel de otrăvitoare”, spune Lustig.
Zahărul rafinat (sucroza) este format dintr-o moleculă de glucoză şi o moleculă de fructoză, amestecul fiind astfel 50%-50%. În cazul siropului de fructoză din porumb, fructoza reprezintă 55% din amestec, iar glucoza 45%. Fructoza este aproape de două ori mai dulce decât glucoza, fiind elementul care diferenţiază zahărul de celelalte mâncăruri bogate în carbohidraţi, precum pâinea sau cartofii. Cu cât o substanţă conţine mai multă fructoză, cu atât va fi mai dulce. Lustig explică faptul că în corpul nostru cele două substanţe sunt metabolizate diferit, cu efecte diferite. Primul lucru pe care doreşte să-l clarifice în ceea ce priveşte zahărul este faptul că nu contează că zahărul constituie „calorii goale”. „Nu are nimic de-a face cu caloriile. Zahărul este o otravă în sine”, afirmă el. „Din punctul meu de vedere, am ajuns să avem aceste probleme pentru că lumea consideră că toate caloriile sunt egale. Dacă toate caloriile au acelaşi efect, atunci soluţia este să mâncăm mai puţin şi să facem mai mult sport. Doar că asta nu merge. Iar motivul pentru care nu merge este acela că fructoza este mai toxică decât echivalentul său caloric. Dacă mănânci 100 de calorii din fructoză, efectul va fi mult mai nociv decât dacă ai consuma aceleaşi 100 de calorii din glucoză”, spune Lustig. Aşadar, efectul a 100 de calorii de glucoză nu este acelaşi cu cel produs de 100 de calorii din zahăr. Glucoza este metabolizată de fiecare celulă din corpul nostru, în timp ce fructoza este metabolizată în mare parte de către ficat. Un alt aspect important este viteza cu care sunt consumate aceste calorii. Spre exemplu, dacă zahărul este consumat în formă lichidă, va ajunge în ficat o cantitate mai mare de fructoză într-un interval mic de timp, ceea ce va influenţa modul în care aceasta este metabolizată. Experimentele efectuate pe animale au arătat că atunci când acestea consumă o cantitate mare de fructoză într-un timp foarte scurt (lucru uşor de realizat cu ajutorul lichidelor), ficatul va transforma fructoza în grăsime. Acest lucru facilitează apariţiei rezistenţei la insulină, recunoscută astăzi ca fiind principala cauză a obezităţii, a diabetului de tip 2 şi a afecţiunilor cardiace. De-a lungul istoriei omenirii, fructoza a reprezentat o hrană sănătoasă şi sigură. „Până acum, consumam fructoză în cantităţi mici, din fructe, care conţin fibre ce încetinesc absorbţia şi se consumă mai lent din cauza texturii. Acum, însă, putem produce zahăr şi sirop de fructoză ieftin, astfel că putem consuma cantităţi imense”, explică Lustig. Iar acest lucru ne omoară.
Unul dintre primii oameni care au observat efectul nociv al zahărului a fost canadianul Frederick Banting, distins cu Premiul Nobel în 1923 pentru descoperirea insulinei (în detrimentul adevăratului descoperitor, românul Nicolae Paulescu). Banting suspecta că zahărul provoacă diabet, deoarece această boală era extrem de rară în cadrul populaţiilor care nu consumau zahăr şi foarte răspândită în acelea în care zahărul făcea parte din dieta zilnică. Pancreasul secretă insulina, un hormon esenţial ce are rolul de a metaboliza zaharurile din organism. După fiecare masă, corpul reacţionează la hrana consumată, secretând insulină mai ales ca reacţie la consumul de carbohidraţi, pentru a menţine nivelul zahărului din sânge. Când celulele devin rezistente la insulină, pancreasul produce o cantitate mai mare de insulină pentru a ţine sub control nivelul glucozei din sânge. Dacă producţia crescută de insulină nu reuşeşte să ţină sub control nivelul zahărului, persoana ajunge să sufere de diabet. Chiar dacă producţia sporită de insulină nu duce la dezvoltarea diabetului, nivelul crescut al acestui hormon în corp are consecinţe negative, printre care creşterea nivelului trigliceridelor din sânge, hipertensiune şi numeroase alte dereglări ce poartă laolaltă numele de „sindrom metabolic”. Acesta este de multe ori primul pas spre afecţiuni cardiovasculare. Experimentele au arătat că cea mai rapidă cale prin care rezistenţa la insulină poate fi indusă unui şobolan de laborator este o dietă în care predomină fructoza şi zahărul. Efectul este imediat: ficatul lui transformă fructoza în grăsime, care se acumulează în ficat şi provoacă rezistenţă la insulină şi sindrom metabolic. Îndată ce zahărul şi fructoza sunt eliminate din dietă, ficatul şobolanilor îşi revine, iar rezistenţa la insulină dispare.
Recent, mai multe studii au arătat că efectul nociv al fructozei poate fi demonstrat şi în organismul uman. Un biolog de la Universitatea California, Kimber Stanhope, a efectuat o cercetare amplă pe parcursul a 5 ani. Rezultatul a fost clar: consumul ridicat de sirop de fructoză a dus la amplificarea riscului de afecţiuni cardiace şi atacuri cerebrale. Participanţii la studiu au trăit timp de mai multe săptămâni în izolare completă, în laboratoare, fiindu-le contorizate toate caloriile consumate. Iniţial, ei au fost supuşi unei diete cu un nivel scăzut al zahărului adăugat, pentru a le putea fi măsuraţi indicatorii de bază din sânge. După această etapă, dieta voluntarilor a fost modificată astfel încât 25% din toate caloriile consumate să provină din băuturi răcoritoare îndulcite. Probele de sânge colectate de la participanţi au arătat rezultate şocante după doar două săptămâni: nivelul colesterolului LDL şi al altori factori de risc pentru afecţiunile cardiovasculare era mult mai ridicat. Studiul sugerează că, atunci când o persoană consumă un nivel ridicat de fructoză, ficatul este suprasolicitat, astfel că o transformă în grăsime. O parte din această grăsime ajunge în sânge, generând colesterolul LDL. Cu timpul, acest colesterol formează plăci care blochează arterele şi provoacă atacuri de cord. „Când am observat rezultatele, am început să mănânc şi să beau mult mai puţin zahăr. Am fost surprinsă de rezultatele studiului”, a comentat Kimber Stanhope. Acest lucru ar putea explica de ce diabetul, afecţiunile cardiace şi obezitatea reprezintă astăzi veritabile epidemii în lumea industrializată.
Statisticile asupra consumului de zahăr sunt şocante: un american consumă, în medie, 59 de kilograme de zahăr pe an. Efectul este vizibil: aproape 70% dintre americani sunt supraponderali, iar jumătate sunt obezi. Zahărul şi cancerul Pe lângă favorizarea obezităţii, diabetului şi afecţiunilor cardiovasculare, consumul de zahăr creşte totodată riscul de a dezvolta cancer.
Aceasta este concluzia la care a ajuns Lewis Cantley, profesor la Universitatea Harvard şi totodată directorul Beth Israel Deaconess Cancer Center. „O treime din cancerele cele mai întâlnite, inclusiv cancerul la sân şi la colon, prezintă pe suprafaţa lor receptori de insulină. Insulina se ataşează de aceşti receptori şi trimite un semnal către tumoare ca aceasta să consume glucoză”, explică Cantley. Atunci când mâncăm sau bem zahăr, acesta provoacă o creştere bruscă a nivelului insulinei în corp, ceea ce poate servi astfel drept catalizator pentru cancer. „Dacă se întâmplă să avem în corp o tumoare cu receptori de insulină, aceasta va fi stimulată să consume glucoza din sânge, astfel că tumoarea va creşte”, explică Cantley. Profesorul Cantley conduce un efort ştiinţific de concepere a unui medicament care să limiteze accesul celulelor canceroase la glucoza din sânge. Până atunci, însă, Cantley are un singur sfat: „Nu mâncaţi zahăr. Dacă trebuie, încercaţi să-l menţineţi la un nivel minim”. Profesorul Cantley a adăugat: „Eu, unul, aşa îmi trăiesc viaţa: mă feresc de zahăr”.
Care este soluţia? Conform Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru prima dată în istoria omenirii, bolile cronice cauzate de dietă (precum afecţiunile cardiace, diabetul şi cancerul) ucid mai multe persoane decât bolile infecţioase. Cele mai recente date arată că 35 de milioane de persoane mor anual din cauza acestor afecţiuni. De asemenea, la nivel mondial numărul persoanelor obeze este cu mult mai mare decât numărul persoanelor subnutrite. Aceste statistici îngrijorătoare pot fi explicate prin faptul că în ultimii 50 de ani consumul de zahăr la nivel mondial s-a triplat.
În 1973, alte cercetări începuseră să identifice legături concrete între zahăr şi apariţia diabetului şi a problemelor cardiovasculare. Senatorul american George McGovern a organizat o audiere în Congresul american, solicitând mărturia experţilor din mai multe ţări. Sub jurământ, aceştia au declarat că variaţiile în rata consumului de zahăr oferă cea mai bună explicaţie pentru diferenţele în rata diabetului observate între mai multe ţări. Pentru a contracara veştile negative despre produsul său, industria zahărului a organizat propria conferinţă câteva luni mai târziu, concentrându-se exclusiv asupra cercetărilor care afirmau că legătura dintre zahăr şi diabet nu este susţinută de dovezi. Conferinţa s-a încheiat cu urmatoarea concluzie: „Toţi cei prezenţi sunt de acord că este nevoie de numeroase alte studii până la demonstrarea unei legături certe”. Documentele Sugar Association arată că, ulterior, organizaţia a cheltuit aproximativ 655.000 de dolari pentru 17 studii desfăşurate între anii 1975 şi 1980. Datele interne arată că scopul acestora era de „a menţine cercetarea ca principal instrument de apărare folosit de industrie”. Fiecare propunere de studiu era aprobată de un comitet alcătuit din oameni de ştiinţă apropiaţi companiilor din industria zahărului şi din reprezentanţii celor mai mari corporaţii din domeniu.
Din ce în ce mai multe voci susţin că zahărul ar trebui să urmeze calea tutunului, un alt drog ce provoacă numeroase afecţiuni şi decese. Primele reacţii au început deja să apară în Occident: Michael Bloomberg, primarul New York-ului, a interzis vânzarea băuturilor dulci în pahare mai mari de jumătate de litru în restaurante, cinematografe, pe stadioane şi în teatrele din oraşul american. Oficialii newyorkezi afirmă că măsura este necesară în scopul reducerii ratei obezităţii în rândul populaţiei oraşului. În New York, mai bine de jumătate din adulţi sunt supraponderali sau obezi.
Dacă descifrezi etichetele produselor pentru copii ţi se pune un nod în gât. Cei mici înghit zahăr cu polonicul. E o sinucidere în masă. „Ce ne-ai adus dulce?". Este prima întrebare cu care vă întâmpină copiii în timp ce se încolăcesc în jurul sacoşelor, când aţi ajuns acasă. În sezonul cald, un puşti de 7 ani poate topi lejer 100 de îngheţate. Într-un an, prin stomacul său trec sute de ciocolate, de croissante, mii de bomboane, rulade cu cremă, napolitane glazurate şi butoaie întregi de suc. Uitaţi-vă la copilul dvs. cât e de mic. Are 25 de kilograme. Ştiţi cât zahăr îngurgitează într-un an? Aproape cât greutatea lui corporală. Dacă nu v-aţi lămurit, luaţi un sac de 25 kg de zahăr, tăiaţi-i sfoara cu un cuţit şi deşărtaţi-l pe gâtul copilului. Raioanele de dulciuri din supermarketuri te copleşesc. Tot ce vă fură ochii e obținut prin sinteză industrială. Magazinul de dulciuri e un laborator de chimie. Glucoză/dextroză înseamnă de fapt sirop de porumb. E substanţa fundamentală în industria alimentară, e o matrice ascunsă sub o mie de chipuri. Sunt prăjituri în supermarket a căror perioadă de valabilitate te lasă cu gura căscată. Există tort de cacao, ambalat în cutie de carton, care expiră peste cinci luni.
Eticheta este compoziţională, nu cantitativă. Doar specialiştii ştiu că ingredientele sunt trecute în ordinea ponderii în aliment. Tot timpul zahărul va fi în frunte, dar nu veţi primi decât foarte rar informaţii despre cantitatea exactă. Tortul cu cacao are 55,5% carbohidraţi la suta de grame. „60% este făina, iar 40% sunt zaharuri simple cu absorbţie rapidă: zaharoză, fructoză, dextroză. Sursa acestora este siropul de porumb", explică cercetătorii rugați să descifreze etichetele dulciurilor. Tortul are 1 kg. 250 de grame sunt doar zaharuri simple. Sunt calorii goale care nu hrănesc, ci golesc organismul de vitaminele B, de magneziu şi crom. În ficat, ele se transformă în grăsimi. O parte se depozitează ca ţesut adipos – „colăceii” de pe burtă, iar o altă parte devine colesterol „rău”, care în 20-30 de ani duce spre ateroscleroză, adică spre infarct miocardic sau accidente cerebrale. Cu analiza tortului de cacao ajungem la E-uri. Cu zecile: umectanţi, sorbitol, agenţi de reglare a acidităţii, emulgatori, conservanţi, sorbat de potasiu. Apoi: cremă grasă (28% din totalul produsului, adică tot zaharoză), margarină, arome artificiale şi, în sfârşit, cacao. Conform etichetei, tortul are numai 5-6% cacao, adică foarte puţin. Analiza nutriţională te bagă în sperieţi. Densitatea energetică este foarte mare (peste 480 kcal/100 g), deci acest tort este o bombă calorică. Practic, dacă un copil înghite 200 g din acest tort, nu va mai mânca nimic toată ziua. În schimb, aportul nutritiv este zero.
Trecem la cremele de ciocolată tartinabile. Zahărul e pe primul loc, un borcan de 250 g are 40% zahăr. Asta înseamnă 100 g, adică, mai clar, 20 de linguriţe de zahăr. Luaţi un borcan gol şi puneţi în el zahăr cu linguriţa. Număraţi de 20 de ori. Apoi daţi-l copilului să-l mănânce gol. E acelaşi lucru. Ştiţi ce mai conţin cremele tartinabile? Margarină cât cuprinde. Iar conţinutul de cacao reprezintă doar 8%, informaţie scrisă mărunt-mărunt pe etichetă. Deci, când luaţi din frigider o cremă cu cacao, nu faceţi decât să ungeţi copiilor pe pâine nişte margarină cu zahăr. O categorie largă de dulciuri sunt biscuiţii cu umplutură, unii mai pufoşi, alţii mai crocanţi. Pe etichetă sunt desenate fructele din care e făcută crema, dar imaginea este mincinoasă. În aceşti biscuiţi nu există nicio urmă de fructe. Au fost analizați nişte biscuiţi cu zmeură, foarte răspândiţi. Au 360 kcal/100 g, enorm din punct de vedere caloric, înlocuind un prânz cu mâncare adevărată. La aceşti biscuiţi, peste 50% din compoziţie este zahăr. Un singur pachet conţine 60 g de zaharuri (sirop de porumb), adică 12 linguriţe pe care un copil le ronţăie în câteva minute. Crema e făcută din suc concentrat, deci nu din fructe. Apoi urmează aditivii: acid citric (potenţează efectul conservanţilor şi determină vioiciune, hiperactivitate), acid malic (un E foarte păcătos), carmin (colorant extras din insecte), agenţi de afânare şi alte E-uri.
Croissant-ele, pe care copiii le îngurgitează mai ales la şcoală pe post de pacheţel, sunt ca bombele artizanale. Încap în buzunar şi au efect devastator. Un singur croissant conţine 30 de grame de zahăr (6 linguriţe). Un copil îl înfulecă în cel mult un minut. Un croissant are 380 kcal/100 g, mănânci şi faci ca racheta. E doar aluat şi zahăr, niciun aport nutritiv.
În această faună, ruladele cu cremă sunt considerate printre cele mai sinistre dulciuri. Se vând în bucăţi de 500 g, iar 50% e numai zahăr. Mai sunt şi drajeurile, pe a căror etichete scrie „arome natural identice", adică un mod foarte complicat de-a spune că, de fapt, sunt artificiale. Au E-uri şi mult temutul colorant azoic, obţinut din sinteză chimică pură. Are culoare galbenă şi e un mare duşman al omului, toată literatura de specialitate imputându-i efectul cancerigen.
Mai există şi tot felul de prăjiturele împachetate în staniol colorat. Se vând la 50 g, adică două guri şi-ai încheiat socoteala. Peste 50% din conţinut e zahăr şi au 440 kcal/100 g, adică tot „bombe calorice". Mai conţin umectanţi şi pe o etichetă a apărut propilen-glicolul, nimic altceva decât substanţa folosită ca antigel de maşină. Chimie de înalt nivel. Poftă bună!
Jeleurile gumate fac ravagii printre copii. Pe pungi scrie că sunt de cireşe, de portocale, de ananas, de orice fel de fructe proaspete şi gustoase vreţi. Dar la ingrediente scrie foarte mărunt că aromele concentrate sunt obţinute din concentrat de morcov negru şi ridiche. Nici pomeneală de vreun fruct, gustul şi aroma sunt obţinute chimic. 67% din jeleuri reprezintă zaharuri (veşnicul sirop de porumb). O treabă ingenioasă este că E-urile sunt menţionate cu denumirile lor ştiinţifice, ca să nu te prinzi. Pentru un expert în alimentaţie, sucurile sunt ca o migrenă puternică. Cu mici excepţii, sucul e făcut din apă, enorm de mult zahăr, arome şi coloranţi artificiali. Pe eticheta unui răcoritor la 2 litri, producţie internă, scrie 11 g zaharuri/100 ml. La doi litri intră un sfert de kilogram de zahăr. E ca şi cum aţi umple un PET de la chiuvetă şi apoi turnaţi în el 50 de linguriţe de zahăr. Începeţi şi nu vă mai opriţi. Şi apoi daţi copiilor acea apă cu zahăr s-o bea. S-au găsit 8 E-uri pe eticheta unei sticle de suc. Prea multe pentru o singură zeamă. Şi a apărut benzoatul, celebrul conservant care distruge drojdiile, interferează cu absorbţia vitaminelor din organism şi sensibilizează celulele intestinale. Benzoatul omoară tot în jur, chiar şi organismul-gazdă. Toate sucurile conţin zahăr cât cuprinde. Dulcele în exces place mult papilelor gustative şi creează dependenţă. Daţi-i unui copil să înghită dulciuri şi să bea sucuri. Sau, mai simplu, băgaţi-i pe gât zahăr cu polonicul, că e acelaşi lucru. Două polonice dimineaţa, trei la prânz şi trei seara. Siropul de porumb are o încărcare glicemică foarte mare, suprasolicită pancreasul, care secretă o cantitate foarte mare de insulină şi se trece de la hiper- la hipoglicemie, adică iar ţi-e poftă de dulce şi, în câţiva ani, apare rezistenţa la insulină, adică diabet de grad 2. Aşa se explică incidenţa tot mai mare a diabetului în lume.
Siropul de porumb este cel mai dulce zahăr natural din lume. Este foarte ieftin şi nu cristalizează, deci e ideal pentru industria alimentară. „Nutriţional e un coşmar: dereglează echilibrul foarte fin dintre foame şi saţietate, adică măreşte apetitul şi predispune la obezitate. În plus, glucoza din sirop glicolizează hemoglobina, o caramelizează şi provoacă boli cardiovasculare", afirmă un specialist.
Cât zahăr mănâncă un copil într-un an, dacă e scăpat de părinţi la dulciuri? Plecăm de la premisa verificată în piaţă că aproximativ 50% din conţinutul pro duselor dulci reprezintă diverse forme de zaharuri. Un copil de 7 ani poate mânca 100 de îngheţate pe an (a 100 gr fiecare), 70 de ciocolate (a câte 100 gr), 100 napolitane (x 250 gr), 70 de croissante (x 50 gr), 100 de litri de suc (2 litri pe săptămână), 20 de pungi cu jeleuri (x 100 gr) şi vreo 2 kg de prăjituri cu cremă. Cam 45 kg de dulciuri într-un an plus hectolitrul de suc. Transformat în zahăr, asta înseamnă 20 kg de glucide pure (vreo 54 g/zi). „Pentru producători, prioritatea este calitatea senzorială, să aibă aspect frumos, să lucească, să aibă gust bun. Foarte puţine produse sunt promovate pentru valoarea nutriţională", afirmă nutriționiștii. Un singur exemplu, ciocolata comună este de fapt margarină şi zahăr. Aportul de cacao este 10-12%. O ciocolată veritabilă trebuie să conţină minim 70% cacao, unt de cacao, zahăr şi arome. Când o pătrăţică de ciocolată vi se topeşte în gură să ştiţi că, de fapt, ceea ce simţiţi e margarină...
Vicențiu Naumescu