La mijlocul anilor 90, câțiva producători francezi necunoscuți au început să scoată pe piață loturi mici de sticle, ca reacție la stilul tradițional al vinului roșu de Bordeaux, care excelează în taninuri și necesită o învechire lungă pentru a ajunge la apogeu. Primul astfel de experiment îl făcuse deja, în 1979, Jacques Thienpont, proprietarul Château Le Pin din Pomerol, urmat peste un deceniu și ceva de către fostul bancher Jean-Luc Thunevin, de la Château de Valandraud, din Saint-Émilion, care lucra cu strugurii de pe doar un hectar...
Un caz unic în istoria vinului. Familia Antinori produce și comercializează vin de aproape șase secole și jumătate, de când Giovanni di Piero Antinori a devenit, în 1385, membru al breslei „Arte Fiorentina dei Vinattieri”. Albiera Antinori, care conduce grupul Marchesi Antinori alături de surorile sale, Allegra și Alessia, reprezintă cea de a 26-a generație a familiei de podgoreni și vinificatori din Toscana, dar cu proprietăți, de-a lungul timpului, din Chile până în Dealu Mare.
Robert Mondavi, fiul unor emigranți italieni, a fondat în 1966 prima mare cramă de după Prohibiție din Napa Valley în California, iar doi ani mai târziu scotea pe piață un Sauvignon Blanc învechit în baric de stejar, etichetându-l „Fumé Blanc". Trei decenii mai apoi, un Chardonnay vinificat de el era declarat cel mai bun din lume.
O carte de referință rămâne și Rețete cercate în număr de 500 din bucătăria cea mare a lui Robert, întâiul bucătar al Curții Franției, potrivit pentru toate stările, tradusă de postelnicul Manolachi Drăghici și tipărită la Iași în 1846.
FOTO: 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Iași, 1841, Editura Dacia
În 1841 apare primul ghid într-ale bucătăriei la noi, sub sigla unor așa ziși necunoscuți – K.N. și M.K. – 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești.
