Ne-am obișnuit cu faptul că nu prea interesează pe nimeni ce fac, dacă fac, co-naționalii noștri suficient de nebuni ca să-și încerce norocul în cetatea filmului. Pentru că, paradoxal, există și români în Hollywood (@RoHoClub #RomaniansInHollywood), artiști care rezistă și izbândesc în Tinseltown. Ne miră însă că nici succese remarcabile ale artiștilor de origine română nu ajung în atenția publică românească.