Cuvioșii monastirei Râvnita își înalță slujbele către ceruri, după asprul canon al Răsăritului. Se cuvine hrană trupului și în zilele de post, numai ierburi cu ceva oloiu.
În limburile Dunării, acolo unde țigaretele și benzina nu știu de lăcomia statelor hapsâne, acolo, la drum de seară, cei opriți până ce trece barcazul grănicerilor își pregătesc la repezeală ghiveciul grădinarilor, după isvodul rămas din vremuri vechi.
De dimineață, Agatha și slujnica aduseseră din piață un kilogram de ciuperci proaspăt culese, restul se găsea prin cămară:
100 grame unt de vacă
Astăzi este zi mare, kir Stavros, negustor cu tarabă la Piața Săracă, vine să mai tocmească ceva la zestrea Agathei noastre, pentru fiul domniei sale, Sofronaki, flăcău chipeș, de mare viitor cu asemenea părinte. Pentru babaca, la masă, se cere ceva ușor la început, rețepturi aduse de barba Panagaki de prin insule.
Se află un obicei ciudat în gara Budapesta, rămas de la Răsboiul cel Mare: în orice vagon militar tras pe linie moartă sau în tranzit, câte una ordonanță, tam-nesam începe a depăna vechiul rețept Bolum, de tăieței cu varză, iar ascutătorii oftează în așteptarea prânzului ce nu mai vine.
© 2021 comentator.ro.|Termeni și Conditii