„Liră jalnică, duioasă,
Ce tot răsuni în zadar
Când fericirea și viața
Să sfârșește cu amar.”

Nu se putea închipui locantă de soi în vechii București fără măcar un balaoacheș cu diblă din care picura lapte și miere, necum note muzicale, căci dumnealui nici c-avea habar de portative și diezi. Dar ce chibzuială?! Avea, în schimb, un simț înnăscut de a ține cu măiestrie isonul, căci degetele îi jucau dumnezeiește pe strunele bine întinse și acordate după ureche în cvinte perfecte, iar arcușul cu fir de coadă de cal devenea baghetă de vrăjitor în mâinile-i dibace.

Un lucru curios. Am pus la vânzare pe OLX o bicicletă uzată, „umblată”, veche de cel puțin cinci ani. Cu sentimentul că poate mă lăcomesc, am cerut mai mut de jumătate din prețul ei inițial. Am bifat căsuța „negociabil”, resemnându-mă cu gândul că voi fi nevoit să las substanțial din preț.

Ei bine, nu a fost nevoie! La cam două-trei minute (cât să apuc să-mi reproșez poza proastă pe care o făcusem bicicletei pentru postat pe site), telefoanele au început să sune „în legătură cu anunțul... ”. Am vândut-o în mai puțin de o oră celui dintâi doritor, care lucra în afara Bucureștiului și se învoise de la serviciu (bașca a avut și o pană cu mașina pe drum). Între timp am primit numeroase rugăminți de înduplecare, dar am zis să răsplătesc determinarea și abnegația. L-am privit din spate cum pleacă, pedalând ușurel, prin ploaie, spre locul în care își lăsase jeepul staționat „pe avarii”.

Dinspre partea tatălui era o Lahovary, după mamă era Mavrocordat, familie de cărturari, dar principesă devenise prin căsătoria cu principele Valentin Bibescu. Pe tatăl său, voluntar în răsbelul din 1877, l-a descris în ciclul de amintiri „Trecerea Dunării” publicat în Journal des Debats, fost corifeu al Partidului Conservator cel vechiu, preşedinte al Senatului, diplomat si ministru de Externe.

Despre Jean Lahovary se vorbea ca despre un Caton al României, a fost singurul contribuabil ce a făcut apel împotriva fiscului, cerând să fie taxat cu un impozit mai mare. Marta Bibescu, căci despre domnia sa este vorba, moştenise de la tatăl său trăsăturile de caracter, o oarecare asprime morală ce îmbinată cu graţia-i şi frumuseţea-i recunoscută îi dădea acel aer predominant de prestanţă.

Sunt întrebată deseori ce mi-a lipsit cel mai mult în acest răstimp de claustrare care pare că nu se mai sfârșește niciodată... Îmi lipsește scena cabaretului meu culinar de la Jariștea Locantă, îmi lipsesc poveștile levantine jucate seara pe scena vieții mele, mă doare și mă seacă la inimă dispariția musafirilor mei, îmi lipsește muzichiia lăutarilor cu veche pecete, îmi lipsește ritualul prezentării bucatelor la lumina sfeșnicelor de bronz și – dincolo de toate acestea, încununându-le într-un fel anume – îmi lipsesc făloasele apucături și tabieturi de demult.

Îmi lipsesc merindele sufletești, putere tainică a cugetului din care mă îndestulam ori de câte ori se ivea prilejul. Cei care nu mă cunosc îndeaproape își vor fi închipuit că truda mea zilnică se desfășoară numai între cuhnie și bibliotecă, căutând rețete de odinioară și încercând să le dau viață pe tablale. Dar cei puțini care îmi citesc gândurile știu că, mai presus de orice, sufletul meu este un hoinar fără pereche și că nu am astâmpăr până ce, măcar două-trei dimineți sau amieze în fiecare săptămână, nu răscolesc locuri istorice și, poate, unele, pe nedrept uitate de către cei grăbiți să trăiască, arzând, clipa.

  • „Umorul nu-i o simplă glumă“. (Charles Chaplin)
  • “Freedom is not for free” (din foclorul american)…
  • „Noi nu avem nevoie de mîrlani. Mîrlani sîntem şi noi“. (Citat din Ilf și Petrov)
  • „Sînt anumite sume în preajma cărora sentimentele sublime încep să se transfigureze: pînă și conștiința le caută explicații și justificări, cu argumentele cele mai subtile…“ (Citat din Victor Eftimiu, Kimonoul înstelat – 1932)
  • „Visurile sînt bune numai pentru cei ce nu iau viața în serios, căci ele te fac să trăiești mai mult în gînd decât aievea“. (Liviu Rebreanu).
  • „Vrei să fii mare? Mori!“ (Puiu Călinescu)