„Budincă” este un termen generic, care acoperă mai multe tipuri de mâncare, dar convențional putem spune că înseamnă un preparat din făină (sau paste făinoase), orez, ouă, lapte etc., adesea îndulcit, rumenit în cuptor. De asemenea, termenul se poate referi și la o caserolă de cartofi, legume sau fructe (tăiate mărunt), brânză, ouă etc., dată la cuptor. Unele rețete nu presupun, însă, coacerea, ci alte metode de închegare a amestecului.


Budincă de cartofi

Cele trebuincioase: 600 gr cartofi, 2 cepe potrivite, 100 ml untdelemn, 2 linguri făină, sare și piper negru măcinat după gust, 2 căţei de usturoi pisați.

Potriveala gătitului: Se fierb cartofii curăţiţi de coajă şi ceapa tăiată mărunt. Se face un piureu în care se adaugă ulei, sare, piper negru, făină. Compoziţia obţinută se toarnă într-o formă unsă cu ulei şi tapetată cu pesmeţi. Se coace la cuptor la foc potrivit. Budinca coaptă se stropeşte cu usturoi pisat şi se serveşte fierbinte. (Pentru un plus de gust, în amestec merită să fie puse și niște jumări sau bucățele de afumătură!)

Budincă de franzelă

Cele trebuincioase: 200 gr de franzelă miez, 20 gr stafide, 200 gr zahăr, 30 gr fisticuri, 30 nuci, 4 ouă.

Potriveala gătitului: „Muiem miezul de franzelă în lapte, frecăm zahărul cu gălbenușurile, adăugăm miezul de franzelă, punem stafidele, fisticurile, nucile pisate și, apoi, albușurile bătute spumă. Ungem forma cu unt și pesmet, turnăm compoziția, o dăm la cuptor și o servim îndată ce este gata, căci altfel se lasă” (V. Florescu – Cum putem trăi sănătos și ieftin?, 1943).

Budincă de griș cu zahăr ars

Cele trebuincioase: 4 ouă, 10 linguri cu vârf de zahăr, 300 gr griș, 1,5 litri lapte, 1 linguriță rom, coaja rasă de la o lămâie și-o portocală, 50 gr unt, un praf de sare și un praf de copt.

Potriveala dulcelui: „Se ard 5 linguri de zahăr într-o tavă rotundă și se lasă la răcorit după ce s-a închegat strălucitor zahărul ars pe tavă. Într-o cratiță cu coadă punem la fiert laptele împreună cu 5 linguri de zahăr, sarea, romul, coaja rasă de lamâie și portocală, praful de copt și când dau în clocot presărăm grișul în ploaie mocănească, învârtind fără oprire până se îngroașă, este vârtoasă dar totuși moale și untoasă și se dă la o parte pentru răcit. Ouăle se despart, gălbenușurile se învârt cu o lingură de lemn până se încheagă, iar albușurile se bat spumă. În cratița cu coadă, când s-a răcit grișul se pune untul și se amestecă cu totul, apoi se pun gălbenușurile și ultima depunere sunt albușurile deja înspumate. După ce budinca este uniformă, se toarnă în tava tapetată cu zahăr ars și se dă la cuptor până capătă o culoare maronie ca rășina brazilor din pădure...” – de la Kera Calița citire.

Budincă de iaurt cu dulceață de afine

Cele trebuincioase: 250 gr cremă de brânză, 500 ml iaurt grecesc (10% grăsime), 100 gr zahăr pudră, 1 linguriță esențo de vanilie, 1 praf de sare, 100 gr dulceață de afine (sau de oricare alte fructe mici roșii).

Potriveala dulcelui: Se amestecă ușurel crema de brânză cu iaurtul, zahărul, vanilia și praful de sare. Se pune apoi amestecul într-un prosop sau într-o bucată de tifon curată, care se lasă la scurs într-un castron la rece. Înainte de servire, se răstornă budinca pe un platou și se toarnă deasupra dulceața de afine.

Budincă de paste cu brânză

Cele trebuincioase: 500 gr macaroane (sau alte paste la îndemână), ½ linguriță sare, 6+2 ouă bătute, 300 gr smântână grasă, 400 gr brânză sărată, 80 gr unt.

Potriveala copturii: Se pun pastele la fiert, cu un pic de sare, la foc mediu. Separat, într-un castron, se zdrobește brânza cu o furculiță și se adaugă smântâna și ouăle deja bătute, apoi se amestecă bine toate la un loc. După ce pastele au fiert, se scurg și se lasă să se odihnească preț de câteva minute. Se unge cu unt o tavă adâncă, după care se pun pastele în tavă împreună cu compoziția de brânză, apoi se amestecă toate uniform. Se dă tava la cuptor la foc mediu și se lasă cam o jumătate de ceas, până se rumenește frumos budinca. Cu 5-6 minute înainte de a se scoate de la cuptor, se unge cu alte unu-două ouă bătute, pentru a căpăta o culoare aurie frumoasă.

Budincă de vin

Cele trebuincioase: 200 gr orez, 1 litru vin roșu (poate fi Merlot, Cabernet Sauvignon dar și Fetească Neagră), 10 linguri zahăr, 1 linguriță scorțisoară, 150 gr unt, 6 ouă, sare, pesmet, 100 gr stafide.

Potriveala dulcelui: Orezul se fierbe în vin cu jumătate din zahăr, până se îngroașă. După ce se lasă 20 de minute să se răcească, se omogenizează cu untul și cu restul de zahăr. Se separă albușurile de gălbenușuri. Mai întâi, se adaugă, pe rând, gălbenușurile, apoi scorțișoara, sarea și albușurile făcute spumă. Compoziția se toarnă într-o formă unsă cu unt și presărată cu pesmet, care se bagă la cuptor 45 de minute, până când budinca va căpăta o frumoasă tentă aurie. În budincă, mai pot fi adăugate fructe uscate și vanilie, unele variante propunând îngroșarea compoziției cu miez de pâine înmuiat în lapte. Se decorează cu stafide mari rehidratate în vin.

Budincă roșie de pâine

Cele trebuincioase și potriveala gătitului: „Se rade coaja unor chifle reci, se taie felii, se rumenesc în unt, se ung feliile cu marmeladă, se toarnă vin roșu peste ele și, după ce s-a absorbit vinul, se așază feliile într-o formă unsă și presărată cu pesmet, se toarnă deasupra albușuri de ou presărate cu zahăr și se coace budinca în cuptorul mașinii cu aragaz” (Madeleine Brebu - Bucătăria în timp de război, 1940)



Dan-Silviu Boerescu a.k.a. Bucătărescu

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro