Raluca Pastramă și Pepe au avut un dialog despre infidelitățile artistului. Tema a fost abordată spontan, în timpul unei transmisiuni Live pe Youtube. Chiar dacă Pepe a încercat să redreseze direcția în care conversația s-a îndreptat, nu a reușit, iar Raluca a lăsat să se înțeleagă că l-a iertat de multe ori, trecându-i cu vederea infidelitățile.

Iată dialogul dintre cei doi:

Raluca: Nu, dacă tu de la bun început, cumva m-ai dresat… Noi ne-am obișnuit așa, cu plecările tale, cântările, emisiunile pe care le-ai avut… Ai fost tot timpul plecat de acasă.

Pepe: Raluca chiar nu e geloasă. Pe cuvântul meu de onoare…

Raluca: Depinde la ce se referă… Dacă am încredere în el? Nu, n-am încredere în el!

Pepe: Stai puțin, stai, stai… De ce n-ai încredere în mine, m-ai prins vreodată cu cineva?… Pe bune, cât de prost să fii să stai să fii prins, dacă ar fi să faci ceva. Și cât de inconștient să fii să faci ceva când ai așa nevastă acasă, adică pe bune…

Raluca: Dacă îi scrie vreuna? Păi, eu nu am parola lui de la telefon. Dacă îi scrie vreuna îi apare notificare, nu apare nimic pe ecran! Ca idee!

Pepe: Dar cine să-mi scrie mie?…

Raluca: Îți dai seama, doar cântări…

Pepe: Oricum, dacă te apreciază cineva, te apreciază tot pentru că… interpretezi!

Raluca: Știi cum e? Dacă nu cauți… Sau invers, dacă mai cauți… Dar eu, fiind foarte ocupată cu copiii mei, cu munca, de ce să stau să-mi caut eu ceartă în casă? Oricum, dacă vei căuta, o să găsești!

Pepe: Mentalitate sănătoasă!

Raluca: Nu! E nesănătoasă, dar… aia este, ce să faci, când te înhami într-o situație, ca să fie bine…

Pepe: Dar ce mă, greșesc eu cu ceva? E ca și cum tu… mă cam ierți, așa, dar hai…

Raluca: Păi, te cam iert!

Pepe: Ce am făcut?

Raluca: Nimic, mă, nimic!… Dacă Pepe este gelos? Păi, uite, nu mă lasă să-mi fac canal de YouTube!

Pepe: Eu nu te las? Cum să zici așa ceva… Pe bune, deci să nu exagerăm! Dragii mei, nu are motive să fie geloasă!

Raluca: Exclus, nu-l ascultați!

Pepe: Nu am greșit niciodată, unde naiba să găsesc ce am acasă?

Raluca: Asta e altceva! Bărbate, mulțumește-i lui Dumnezeu că am o creștere frumoasă de la mămica mea. Că eu nu am văzut în casă la mine scandal, eu nu am văzut-o pe mămica mea să-l certe pe tata sau să… Am văzut în casă liniște, am învățat de la mama că cel mai bine este să păstrezi liniștea și să nu cauți nod în papură…

Pepe: Că găsești, dacă cauți!

Raluca: Mulțumesc, ți-ai răspuns singur, vezi?

Raluca: Păi, asta zic, nu mă supăr, bărbate, ce rost are să mă supăr?

Pepe: Doamne ferește, păi, dacă nu te-ai supărat până acum, că n-ai avut de ce… Cum să te superi pe ceva ce n-ar fi?

Raluca: Eu am încredere în tine… Știi ce contează, de fapt, în viață, că femei și fete sunt peste tot, asta este viața, n-ai ce să faci! Tentații sunt peste tot! Prioritatea mea o reprezintă familia mea, copiii mei și liniștea casei mele. Nu că accept, dar când nu știi, n-ai ce să accepți. (…) Uite aici o întrebare! Peste ce nu ai putea să treci într-o relație și i-ai pune punct? Nu știu, să ridice mâna la mine, așa ceva chiar nu aș accepta! 

Puteți urmări dialogul în emisiunea de mai jos. Raluca Pastramă a fost invitata lui Pepe în transmisiunea sa live, de pe youtube:



Filmulețul prin care Pepe a anunțat divorțul de Raluca Pastramă:



raluca si pepe3 3

sursa Libertatea

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro