În prima zi a anului, la cina de Sf. Vasile, după relatarea lui del Chiaro, dacă unul dintre meseni strănuta la masă, primea în dar o bucată de postav, de atlas, de cașmir ori de borangic. La încheierea ospățului se aducea o plăcintă, cu bani de aur strecurați în aluat și cu mulțime de răvașe, unele nu tocmai binevoitoare la adresa mesenilor. Era prea bine cunoscuta Vasilopita, plăcinta mult prețuită în lumea grecească, amintitoare a faptelor pline de râvnă ale Sfântului Vasile.
Cartea stolnicului „Culinae prefectus” a intrat în toate stările și în fiecare casă, și-acum își are locul ei între oale, țepușe și tigăi și a fost lăsată întotdeauna moștenire de la mamă la fiică. Aceasta este povestea cea adevărată și așa se face că la toate așezămintele românilor se pregătesc bucate ca la cuhniile Brâncoveanului. Tocmai de aceea domnul Matei Cazacu, în anul 1997 reeditează vechea carte de rețepturi a Stolnicului cu un studiu introductiv scris într-o manieră de om de cultură și ne subjugă atenția cu tabieturile ospețelor de pe vremea Brâncoveanului și a Cantacuzinilor.
De pildă, ne scrie că în anul 1702, solul englez William Paget a fost și el onorat cu un „ospăț strălucit” la curtea lui Constantin Brâncoveanu și a descris astfel recepția: „25 aprilie. Azi dimineață la orele nouă, Excelența Sa a întors vizita domnului care l-a primit în capul scării și l-a întreținut mai întâi vreo oră și jumătate stând de vorbă cu el, după care Exc. Sa a fost condusă în sala de mâncare, unde era întinsă o masă lungă și bogat încărcată, la care s-au așezat la cină domnul și Excelența Sa, la dreapta lui. De partea cealaltă a Exc. Sale ședeau cei doi fii mai mari ai domnului (Constantin și Ștefan), ginerele său (Radu Iliaș) împreună cu ceilalți boieri ai Curții. De cealaltă parte a domnului ședeau în ordinea cuvenită membrii suitei ambasadorului împreună cu mehmendarul nostru, contele Toma (Cantacuzino) și alții. Masa s-a prelungit mai bine de șapte ore în care timp au urmat multe rânduri de bucate deosebite.
constând din mâncăruri alese și scumpe cu belșug de vinuri minunate și cu închinarea ceremonioasă a multor sănătăți, mai întâi pentru Sultan, împăratul Germaniei și regina Angliei, toate pe rând însoțite de salve trase de soldățimea din curtea alăturată. Aici am fost martorii unor dovezi neobișnuite de curtenie, ospitalitate și purtare amabilă din partea boierimii românești , dar îndeosebi din a domnului însuși, care a băut în sănătatea și norocul fiecăruia dintre străinii dela masă. La încheierea recepției a îmbrăcat Exc. Sa un contăș lung de mătase făcut după moda din Țara Românească și căptușit cu o blană de samur foarte frumoasă, după care Exc. Sa și toată suita s-au întors la locul lor de găzduire. Palatul domnului cu apartamentele și grădinele ce țin de el sunt într-adevăr mândre și mărețe, și deși nu pot fi comparate cu cele ale unor alți principi creștini, sunt însă cu mult mai presus de acelea în care Turcii neluminați se complac cu atâta ifos”.
Langustine cu maioneză (Bucătăria modernă cu o introducere despre Hygiena bucătăriei, Edit. Librăriei Socecu & Comp., Bucuresci, 1881):
Cel ce lecturează și cercetează această veche carte de bucate, se întâlnește, așa cum susține și eruditul Matei Cazacu cu „aroma puternică a mirodeniilor (numite și «mirodii», sau «dresuri») este prezentă în aproape toate rețetele: piper, scorțișoară (apare odată sub forma doctă «kennamomo», «cennamomo», transcris «kianulea amomo»), cuișoare, nucșoară, «ierburi mirositoare», apar cel mai des. Le urmează belgioin (forma italiană pentru smirnă, Styrax Bezoin), busuioc, flori de boranză (sau borață, iarbă numită și limba mielului), caculea (cardamomum vulgare), calamo aromatico, capere, cardamon, ceapă, chimen, cimbru (apare și forma cimbir), cubebe, cucunari (sau coconari, semințe de pin), hațmațuchi, ienupăr (numit și ginepro, formă italiană), izmă (creață sau pelin), jaleș (salvie), lăuruscă (flori de viță sălbatică), leuștean, limba boului, măgheran, foi de mătăciune, migdale, molotru (ramuri verzi sau uscate, sămânță și vârfuri de), moscos (musc), pătrunjel (foi sau rădăcini), pimpinela (cebarea), rozmarin, spanac (vârfuri, pentru salată), sărpunel (cimbrișor, soponel), șofran, flori de soc, apă sau oțet de trandafiri sau garoafe, usturoi.”
Fragment din cartea ,,Plăcerile păcătoase ale gastronomiei", scrisă de Kera Calița ot Jariștea Locantă, publicată la Editura Integral. Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro