Astăzi este zi mare, kir Stavros, negustor cu tarabă la Piața Săracă, vine să mai tocmească ceva la zestrea Agathei noastre, pentru fiul domniei sale, Sofronaki, flăcău chipeș, de mare viitor cu asemenea părinte. Pentru babaca, la masă, se cere ceva ușor la început, rețepturi aduse de barba Panagaki de prin insule.
Ai nevoie de puțin:
2 vinete mari
2 roșii coapte
o ceapă uscată mare
o căpățână de usturoi
o legătură de pătrunjel verde
100 mililitri untdelemn de măsline extravergin
20 grame ardei de Cayenne pisat (Capiscum frutescens)
10 grame piper negru măcinat (Piper nigrum)
5 grame sare de mare
o ramură de cimbru (Thymus vulgaris) din grădină
Vinetele se spală, se curață de coajă și se taie în cubulețe. Se prăjesc puțin, numai o idee, în untdelemnul încins. Se adăugește ceapa tocată, usturoiul așișderea și praful de ardei.
Amestecând mereu în tigaie cu lingura de lemn, se mai ține pe foc tigaia, încă câteva minuturi. Acum este rândul aducerii roșiilor tăiate feliuțe, întovărășite de piper și sare. Se încununează opera cu ramura de cimbru. Se pune capac peste tigaie și se mai lasă un sfert de oră pe foc mic.
Pe tipsia ce se aduce la masa se presară pătrunjel tocat.
Socotea mamaca cum că iuțeala ardeilor va mai tăia din glasul și socotințele oaspetelui, dar kir Stavros, după trei paharele de tsipuraki, era la fel de vioiu precum în piață, la negoțiul său.
Rețetă din cartea ,,Bucătăria Balkaniei", scrisă de Kera Calița ot Jariștea Locantă și Horia Pană, publicată la Editura Integral. Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro