Toți trimiși Înaltului Devlet la Hanul nogailor știau - ajunși pe tărâmul Hoardei de Aur se vor bucura de șaslâcul pustiei. Într-un rând, unul și numai unul, isbuti a-și ascunde rețeptul în centura hangerului, pentru fiece dreptcredincios: 

200 grame carne de batal

o ceapă

un usturoi

o legătură de pătrunjel verde

o vânată coaptă

300 mililitri untdelemn de măsline extravergin

10 grame de piper negru măcinat (Piper nigrum)

10 grame sare de mare

Mai întâi și mai întâi, se alege un batal tânăr și gras.

După ce casapul și-a arătat meșteșugul, se taie carnea și grăsimea în bucăți potrivite vasului de marinare. 

Într-un vas de piatră se așează bucățile de carne și seu, frecate bine cu sare și piper, peste care se întind rondele de ceapa, usturoiul și pătrunjelul verde mărunțit și se clădește, în acest fel, strat după strat. Se varsă untdelemnul peste, acoperind carnea de tot și se lasă la macerat timp de 4 ore.

Mai nou, se adaugă și oțet de miere, 200 grame. În cele din urmă, se scot bucățile de carne și seu pe un ștergar curat din in și se curăță de ceapă, usturoi și pătrunjel. Se înșiruie pe vergeaua de metal o bucată de carne, una de seu, un rondel de pătlăgea și tot așa, până la capătul vergelei.

Țepușele se așează direct pe cărbunii fierbinți din focul ostoit din vreme. Se întorc când pe o parte, când pe alta, timp de 10 minuturi. Apoi, pe tipsie, se prezintă mesenilor. Suflul fiecăruia îndepărtează cenușa.

În vremea din urmă, după periplul poporului nohai la Sibir, după voia preaînțeleptului generalisim Stalin, rondelele de vânată s-au înlocuit cu șuncă de porc (milă și iertare, preabunule și înțeleptule Profet!), iar frigerea nu se mai face pe cărbuni, ci pe grătar de fier.

Doar, se știe, toate revoluțiile strică bunele rânduieli din vechiu.

Rețetă din cartea ,,Bucătăria Balkaniei", scrisă de Kera Calița ot Jariștea Locantă și Horia Pană, publicată la Editura Integral.
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro