Nicio poveste despre începuturile rock-ului nu poate fi spusă fără a aminti festivalul de la Woodstock. Prezentat ca „O experiență acvatică: 3 zile de pace și muzică”, festivalul de muzică și artă a avut loc în 15-18 August 1969 pe un terenul unei ferme de lapte, la 65 de km de orășelul Woodstock, New York. Considerat cel mai mare festival de muzică rock din toate timpurile (32 de trupe și interpreți au cântat timp de trei zile pentru mai mult de 400.000 de spectatori) festivalul de la Woodstock a devenit o expresie a non-conformismului și libertății de exprimare care a reverberat în toată lumea.

Festivalul de la Woodstock a avut loc într-o perioadă în care Statele Unite trăiau experiența hippie, cuplată cu mișcări pentru drepturile civile și pe fondul demonstrațiilor împotriva controversatei implicări a țării în conflictul din Vietnam. Pe fondul acesta, festivalul a fost prezentat mai târziu ca fiind un simbol al contraculturii (fenomen social echivalent al opoziției politice) reprezentată de tinerii care demonstrau pentru schimbare. Despre festival s-a scris mult, fiind reliefate mai ales poveștile despre comportamentul neadecvat al tinerilor, despre ploaia care a transformat câmpul într-o mare de noroi în care spectatorii au dus trei zile o viață de nomad, adăpostindu-se în corturi și ducând mai departe concertele de peste zi în jurul unor focuri de tabără, până noaptea târziu. Doar s-a notat faptul că, vreme de trei zile, nu au avut loc nici un fel de acte de violență, cei peste 400 de mii de oameni arătând lumii că se simt bine împreună și că se poate conviețui în pace, chiar și în condițiile acelea precare. S-a făcut și un documentar în 1970, care a avut un succes răsunător în SUA și care a fost distribuit apoi în toată lumea.

Mai puțin s-a vorbit despre muzica în sine, iar documentarul prezintă numai o parte din înregistrările numeroaselor concerte ce au avut loc de la cinci dimineața până dincolo de miezul nopții. Au fost prezenți printre alții Carlos Santana, aflat la începuturile carierei, Joan Baez (echivalentul feminin al lui Bob Dylan), Canned Heat, Grateful Dead, Creedence Clearwater Revival (cu ”Susie Q” și varianta lor la ”I put a spell on you”), the Who (cu senzaționala lor operă rock ”Tommy”), Jefferson Airplane (cu ”Somebody to love” și ”White rabbit”), Joe Coker (triumfător, a încheiat cu cover-ul devenit apoi celebru la ”With a Little Help from My Friends”), Jannis Joplin (aflată la apogeu, cu ale sale ”Summertime”, ”Kozmic blues”, ”Piece of my heart” sau ”Ball and chain”), Ten Years after (”I’m Going Home”), The Band (”I Shall Be Released”), Crosby, Stills & Nash (care îl cooptaseră de puțin timp și pe Neil Young și care declarau pe 17 August la Auditorium Theater din Chicago, că trebuie să plece pentru următorul concert într-un loc numit Woodstock despre care habar n- aveau unde era, au ajuns acolo și au ținut al doilea concert al lor din ziua aceea) și la sfârșit, inegalabilul Jimi Hendrix, care avea să încheie festivalul.

Pentru mine, unul din tinerii de atunci din România, reverberațiile festivalului de la Woodstock s-au auzit altfel decât ce contrafăcuse presa oficială, care confiscase fenomenul hippie și-l reformulase politic, contorsionând povestea celui mai mare eveniment rock din toate timpurile. Am înțeles substratul profund care a definit toate momentele evenimentului și chiar sensul nedenaturat al libertății ca motivație fundamentală. Festivalul de la Woodstock a stat sub semnul improvizației și aceasta este expresia creativității, care la rândul ei e forma cea mai pură de exprimare a libertății, cel puțin în muzică. Oricine a pus mâna pe un instrument muzical știe cât de greu este să improvizezi și cât curaj presupune creația muzicală spontană.

Documentarul l-am văzut târziu, pe canale ascunse, și a rămas, alături de ”Hair” și ”Jesus Christ Superstar”, parte din biblioteca mea motivațională.

Pus să deschidă festivalul, pentru că trupele programate inițial se blocaseră pe drum, Richie Havens și-a asumat pe nepregătite un concert de trei ore în care a cântat tot ce știa, propriile sale cântece și cover-uri după Beatles. Și pentru că ceilalți încă nu erau pregătiți, în final a inventat efectiv un cântec ce a făcut după aceea înconjurul lumii, ”Freedom” (cum se putea altfel?) cuplat cu o reinterpretare a mai vechiului cântec spiritual ”Motherless child”. Parafrazându-l pe Marin Preda, daca libertate nu e, nimic nu e:

 

Toate concertele care au urmat s-au desfășurat sub aura aceasta a improvizației. Deși exista o anumită planificare, concretele începeau când începeau și se terminau când se terminau, influențate fiind de durata momentelor de improvizație. Ca urmare, concertele din ultima zi s-au prelungit și ele până dincolo de miezul nopții iar Jimi Hendrix a ales să închidă festivalul a doua zi, luni, într-un concert de aproape două ore, în fața a circa 200 de mii de spectatori rămași pentru el (restul deja plecaseră, poate pentru că era ziua de luni).

Jimi Hendrix era deja un nume mare la data festivalului de la Woodstock. Deși cariera sa a fost extrem de scurtă, de doar patru ani, este considerat unul dintre cei mai creativi chitariști din istoria muzicii rock și, fără îndoială, unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni ai secolului trecut. Rock and Roll Hall of Fame îl descrie drept „probabil cel mai mare instrumentist din istoria muzicii rock”. Aprecieri care au ajuns și la noi când, câțiva ani mai târziu, am descoperit rock-ul ca expresie a libertății. Bineînțeles că au fost și mituri legate de Jimi Hendrix, se spunea că a rostit din chitară cuvântul ”Europa”, lucru credibil atunci, ținând cont de alura de erou al muzicii pe care o percepusem despre el. Părul creț și mare și bandana aceea roșie au reprezentat pentru generația mea simbolul creativității și orice solo de chitară era raportat la personalitatea lui muzicală.

Concertul de la Woodstock este considerat vârful scurtei biografii muzicale a lui Jimi Hendrix (a mai ținut un concert la festivalul de pe insula Wight, cu câteva luni înainte de moartea sa accidentală din 1970). Iar ”Star Spangled Banner” – imnul național al SUA – a rămas emblematic pentru întreg festivalul și dincolo de acesta, pentru întreaga mișcare hippie. De aceea, în percepția generației de atunci, imaginea lui Jimi Hendrix este asociată cu festivalul de la Woodstock.

Deja parte a play-list-urilor din mai toate concertele lui Jimi Hendrix, Star Spangled Banner a fost la Woodstock parte solo dintr-un potpuriu de peste o jumătate de oră, care a inclus hituri precum Voodoo Child, Purple Haze și o altă improvizație solo care a durat aproape cinci minute. Improvizația de la Woodstock bazată pe Imnul Național este văzută și azi ca ”un model de expresionism comprimat, ... care a evocat haosul vremurilor într-un mod înspăimântător, apocaliptic și, în același timp, extrem de eliberator și optimist; ca și compoziție a încapsulat perfect forțele care se ciocneau la sfârșitul anilor 1960. Interpretarea sa uluitoare pentru acea epocă a făcut-o suficient de atemporală pentru a fi la fel de relevantă astăzi ca și atunci.” 1 :

 

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro