Poate că a fi evoluat înseamnă și să-ți amintești și să-ți onorezi valorile din urmă.
Poate că uneori e bine să ieșim din refugiul nostru cotidian și să acordăm măcar câteva
clipe de gândire celor care, într-un fel sau altul, direct sau mai degrabă indirect, ne-au
influențat viața, punând prin munca lor câte o cărămidă la construcția devenirii noastre
ca oameni.

Să ne amintim de ei cât timp mai sunt cu noi ”pe pământ nu în gând (1) ”.
Începând din 1978 sunt organizate la Kennedy Center Opera House din Washington,
spectacole festive anuale în onoarea celor din arta spectacolului (Kennedy Center
Honors), pentru contribuțiile acestora de-a lungul vieții la cultura americană. Acolo au
fost celebrați Fred Astaire, Arthur Rubinstein, Ella Fitzgerald, Henry Fonda, Tennessee
Williams, Aretha Franklin, Bob Dylan, Paul McCartney, Earth, Wind & Fire sau Joan
Baez.

În 2012, capul de afiș a fost Led Zeppelin (2) , când trupa Heart a cântat un extrem
de reușit cover la Stairway to heaven împreună Jason Bonham (fiul fostului toboșar al
trupei John Bonham, decedat în 1980) în fața lui Barack Obama și a celorlalți trei
membri trupei rămași în viață, Robert Plant, Jimmy Page și John Paul Jones.

Despre Led Zeppelin se pot spune multe, trupa fiind considerată de majoritatea
specialiștilor unul din reperele muzicii secolului XX. Imaginația muzicală a lui Jimmy
Page, dublată de vocea inconfundabilă a lui Robert Plant au făcut într-adevăr din Led
Zeppelin o trupă etalon, care a direcționat și a inspirat evoluția muzicii rock din vremea
lor și de după desființarea sa. Deși au explorat diverse stiluri (blues rock, hard rock,
rock progresiv, heavy metal, folk rock) multe din piesele lor sunt memorabile, au
amprenta personalității Led Zeppelin, cu un sunet specific inconfundabil, chiar și atunci
când ei înșiși produceau cover-uri care au devenit în memoria ascultătorilor mai mult
ale lor decât ale compozitorilor acestora. Pot da exemplu ”Baby I’m gonna leave you”
(un cântec atribuit lui Anne Bredon și reluat într-o excelentă variantă de Joan Baez în
1962) sau Dazed and Confused compus de cântărețul și compozitorul Jake Holmes în
1967 într-un stil de folk-rock și reformulat de Jimmy Page într-o primă variantă cu
Yardbirds şi reluat în albumul de debut al noii trupe de atunci, Led Zeppelin. Dazed and
confused a fost permanent inclusă pe lista de piese cântate de Led Zeppelin în cele
peste 400 de concerte susținute în existența trupei. Concertele permiteau lui Jimmy
Page și lui Robert Plant momente de fascinante de ”jam” ce făceau ca variantele din
concert ale cântecelor să fie mereu diferite de cele înregistrate pe album, rezultând
astfel, de exemplu, peste 400 de variante ale lui Dazed and Confused. Unul din
momentele de inspirație ale lui Page devenit celebru a fost varianta lui Dazed an
Confused cântată la Royal Albert Hall 3 în 1970 în care chitaristul trupei își arată cu
eleganță măiestria, obținând sunete din rotirea cheițelor de la grif sau prin utilizarea
arcușului de vioară pe corzile chitarei. Concertul a circulat la noi la începutul anilor 80
pe casete video piratate care circulau între tinerii pasionați de rock și a fost primul meu
contact vizual cu Led Zeppelin:

 

---

1. Adrian Păunescu – repetabila povară: ”Cine are părinți, pe pământ nu în gând/Mai aude și-n somn ochii
lumii plângând...”
2.
  

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro