În fiecare clipă se întâmplă în jurul nostru o mulțime de evenimente pe lângă care trecem fără să le dăm importanță sau care dimpotrivă, ne ating într-un mod sau altul existența și rămân înregistrate în memoria noastră, pentru o secundă sau pentru totdeauna. Lătratul unui câine sau claxonatul unei mașini care ne fac să întoarcem capul, ori afișul unei reclame care ne oprește din drum. Ori un cântec care ne duce, câtă vreme îl ascultăm sau poate și după aceea, într-o poveste profundă și personală, la fel de naturală ca respirația.

Trecerea timpului cerne valorile și estompează lucrurile fără importanță. În memoria fiecăruia dintre noi rămân evenimente care ne-au marcat într-un fel sau altul existența, inclusiv poveștile născute dintr-un cântec și repetate inconștient la următoarele ascultări. Uneori căutăm acel cântec tocmai pentru a ne întoarce la starea aceea intimă care ne trimite în poveste.

Rock-ul este un fenomen cultural care a generat o mulțime de astfel de valori testate și atestate de trecerea timpului.

Născută și renăscută mereu din nevoia de exprimare a generațiilor tinere, muzica rock a fost încă de la începuturile ei o expresie a schimbării, însoțind sau chiar definind adolescența fiecărei generații. Rock-ul a fost de la început nu despre plete și bandane, nu despre geci și jeanși, ci despre libertatea de a alege pletele, bandanele, gecile și jeanșii.

Rock-ul anilor 70 sau al anilor 80 sau 90 este muzica adolescenților de-atunci, cu sinceritatea lor nonconformistă, cu expansiunea și profunzimea lor culturală, ce s-au sedimentat și au rămas în oamenii deveniți maturi. Tinerii de atunci s-au definit și cu muzica lui Beatles, Rollingstones, Led Zeppelin sau Deep Purple.

Albumele lui Pink Floyd, King Crimson sau Emerson, Lake and Palmer au devenit reperele prin care acești adolescenți și-au construit personalitatea. Chiar dacă, între timp cei mai mulți au devenit ”another brick in the wall” și au pus amintirile tinereții într-un sertar pe care nu îl mai deschid decât în clipele în care ascultă din nou Bohemian Rapsody sau Child in time sau Stairway to heaven...

Trupele rock ale acelor ani reprezentau ”întâlnirea” unor tineri care aveau fiecare ceva de spus și care au gândit, au simțit și au trăit aceleași acorduri în același timp, construind împreună, din chitară, bas, tobe și uneori clape, cântece care au redevenit poveste în mintea ascultătorilor. Stiluri diferite, de fapt sound-uri individuale, pe care ascultătorii le recunoșteau de la primele note. Iar dacă poveștile născute din muzica rock au trecut de validarea timpului, atunci merită să le reascultăm, așa cum azi citim poeziile lui François Villon sau Mallarmé, așa cum admirăm picturile lui Monet ori sculpturile lui Rodin. Diversitatea......

(1) Phoenix: Negru Vodă – Baladă, 1972

Pentru generația anilor 70 din România, poveștile rock validate de trecerea timpului încep cu Balada lui Negru Vodă a trupei Phoenix. Sigur, Phoenix-ul nu era singura trupă rock a acelor ani iar Negru vodă nu era primul lor cântec de succes.

Albumul Cei ce ne-au dat nume (1972) din care face parte, a marcat însă stilul ”Phoenix”, din filon folcloric și care a distins această trupă în panoplia rock-ului românesc al acelor ani. De aici, ”sound”-ul Phoenix s-a consolidat în Mugur de Fluier (1974), urmat apoi formidabilul Cantafabule (1975). Zilele acestea se împlinesc 50 de ani de la lansarea albumului iar Balada lui Negru vodă rămâne reperul muzical pentru generația de tineri de la începutul anilor 70 care ascultau Phoenix pe Programul 2 al Radioului, iar cei norocoși la pick-up-ul mono - aparatele stereo abia apăruseră în România, scăpate printre bagaje la vamă. Puține trupe își permiteau atunci să includă într-un cântec ”conversații” muzicale între voce și instrument, semn al unei coeziuni chiar afective dintre membri și al unui ”curaj” venit din profesionalism. Solo-ul de chitară al lui Nicu Covaci sună ca un cântec popular stilizat până la esențe iar secvența solo-ului de bas al lui Josef Kappl susținut la tobe de Costin Petrescu și mai ales duetul bas-voce care-i urmează, ne duc înapoi la blues-ul din care vine muzica nouă și reprezintă și acum, după 50 de ani, o performanță artistică încântătoare și inimitabilă.

Începem aici, cu Balada lui Negru vodă, o incursiune în memoria mai degrabă afectivă, propunând momente ale istoriei rock-ului ce au devenit în timp repere ale tinerilor de ieri, și care vor naște cu siguranță povești noi pentru generația tânără de azi.

Iată: 

 

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro