Ce personaj de legendă urbană! Zina Dumitrescu (născută Zenobia Bogoș, 16 iunie 1936, Ismail – 28 martie 2019, Ghermănești, Snagov) a fost o creatoare de modă din România, numită de manechinele și colegii din show-biz „mama modei și modelelor din România”. Zina (numele de alint derivat din Zenobia) s-a născut în 1936 în orașul Ismail din Regatul României (azi în regiunea Odesa din Ucraina), unde tatăl ei era comandantul garnizoanei regale. După război familia s-a mutat la Pitești. Aici, Zina a terminat liceul economic, apoi a intrat la Facultatea de Drept a Universității din București. Încă din primul an de facultate a început să lucreze ca manechin. La vârsta de 30 de ani a devenit directorul executiv al Casei de Modă Venus. A fost și actriță: a cochetat, în trei rânduri, cu cinematografia; dacă în „O muscă cu bani” și în „Bădăranii” aparițiile sale sunt aproape de nesesizat, în „Tată de duminică” Zina Dumitrescu este cea care o introduce pe Olga Delia Mateescu în mirajul caselor de modă.
A lansat mai multe manechine care au devenit celebre: Crinuța Popescu, Daniela Androne, Eugenia Ștefan (Janine), Romanița Iovan, Dana Săvuică, Melek Amet. Tot Zina Dumitrescu i-a lansat pe Cătălin Botezatu și Liviu Ionescu. A creat zeci de colecții de modă, participând la festivaluri de modă din țară și din străinătate.
A fost căsătorită de trei ori, prima oară s-a căsătorit cu regizorul Marin Negreanu, tatăl fiului ei, Cătălin, apoi au urmat mariaje cu Nicolae Rădulescu Botică, secretarul Sectorului 1, și conferențiarul Costin Dumitrescu, dispărut în 2009.
Zina a văzut lumina zile într-o localitate din Republica Moldova, în Județul Ismail, unde tatăl său era comandantul garnizoanei regale. „Tatăl meu a fost comandant în garda regală. Pe vremea aceea ca să te poți mărita cu un ofițer trebuia să ai dotă, iar mama mea provine dintr-o famile de oameni foarte înstăriți din Huși. Mama m-a avut la o vârstă foarte fragedă, s-a măritat la 17 ani jumătate și m-a născut după un an de la căsătorie. După război a trebuit să ne refugiem în România, tatălui meu i s-au echivalat studiile ș a venit ca inginer la „Sovrompetrol”, combinatul petro-chimic din Pitești. Aici am făcut școala primară, apoi liceul economic. In ultimul an de liceu, pentru că nu aveam origine sănătoasă, nu am avut voie să dau la facultate decât după doi ani de producție. Ca să nu fac doi ani de producție am dat examenul de absolvire a liceului, am dat diferențele la liceul teoretic „Zinca Golescu” tot din Pitești și am obținut diploma de bacalaureat și am dat la Facultatea de Drept din București. Deci, am susținut trei examene mari într-un an” și-a început Zina povestea vieții. Incă din primul an de facultate Zina a început să lucreze ca manechin la Casa de Modă Venus, care avea pe atunci sediul în locul unde acum este „Romartizana”, o casă stil, veche, cu scară interioară, pe care a învățat să mearga.
„Eram prin anul trei de drept și aveam o mătușă, Lucia Novacovici, care era bibliotecara Teatrului Național. Și, ducându-mă pe la ea în vizită – în tinerețe am citit foarte mult – eram pe atunci superbă, cu părul blond până la brâu – toată lumea din teatru mă întreab de ce nu dau la teatru… m-a prezentat regizoarei Marieta Sadova, care de-abia ieșise din închisoare și era bună prietenă cu mătușa mea. M-am dus la ea cu două poezii învățate, „Floare-albastră” a lui Eminescu și „Fabula animalelor” a lui Beniuc. Și cu două poezii învățate foarte bine, cu două-trei zile înainte de examen, am intrat la Institutul de Teatru și Film. Culmea este că în anul în care am intrat eu, a picat actrița Irina Petrescu. M-am retras de la Drept, imediat ce am intrat la Institut, la clasa lui Pop Marțian, Dreptul terminându-l mai târziu, la fără frecvență, de gura părinților mei care doreau să termin o facultate serioasă, pentru că după părerea lor Institutul de Teatru și Film nu era o facultate pe care să te bazezi. Am fost prietenă și colegă de grupă cu Rodica Popescu Bitănescu, cu Stela Popescu. În anul întâi de facultate, la teatru, au venit de la departamentul de creație de la Fabrica de Confecții să caute manechine și m-au selectat pe mine, pe Stela Popescu, pe Ruxandra Ionescu să prezentăm modă la Patinoarul „23 August”. În momentul în care am ajuns la Fabrica de Confecții l-am cunoscut pe Costică Dima, zic eu cel mai mare designer și tehnician în materie de modă din România. Pe vremea aceea se lucra foarte mult pentru export, iar el pleca în toate țările, în Canada, în America, cum m-aș duce eu acum până la Slobozia, care era pasionat de profesia lui făcuse o mulțime de cursuri de specializare și, datorită lui, m-am apucat să fac modă. La 2 octombrie 1972 s-a teminat construcția și s-a inaugurat Casa de Modă Venus în clădirea în care este și acum. A fost construită special pentru a fi casă de modă, cu sală de prezentare, cu show room alături, etajele doi, trei, patru, cinci, sunt cu atelierele de creație, la etajul șase conducerea, iar la șapte birourile personalului administrativ” și-a amintit Zina.
Creatoarea de modă a avut parte de trei căsătorii. Primul ei soț, tatăl lui Cătălin, este actorul și regizorul de la Teatrul Național, Rin Negreanu, cu care nu a rămas în relații prea bune. În schimb, cu al doilea soț a rămas prietenă, fiica acestuia vine și își face hainele la Casa de Modă Venus. „Dacă e să regert ceva în viață, regret că am stat toată viața ca bou-n jug, măritată tot timpul. Am trecut fără să vreau, fără să divorțez , la următorul soț, dintr-o căsnicie în alta. Nu am apucat să stau și eu singură, să respir cum stau femeile în ziua de astăzi. Cu Costin Dumitrescu, cu profesorul, am fost căsătorită 26 de ani, din ’83” a declarat Zina. „Eu am muncit până cu o zi înainte de a naște, am prezentat în perioada sarcinii rochii de gravide. Pe Cătălin l-am născut la 30 de ani, nașul lui a fost doctorul Panait Sârbu, care m-a asistat la naștere. Cătălin a avut 4,800 kg și 62 de cm”.
Puțină lume știe că „Mama Zina” a cunoscut-o personal pe Coco Chanel: „În 1967, la Moscova, în Piața Roșie, s-a desfășurat primul și unicul congres mondial de modă, unde eu am cunoscut-o personal pe Coco Chanel, o femeie care mi-a influențat viața destul de mult, a fost ca o Olimpiadă, cu drapele, cu deschidere oficială”, și-a continuat a continuat Zina povestea. „Coco Chanel ieșise pentru prima oară în afara Franței, și venise la Moscova fiind foarte curioasă să-l vadă pe Leonid Brejnev, presedintele de atunci. Pe vremea aceea manechinele erau angajate cu normă întreagă, cu toate că în Codul Muncii eram trecute ca muncitor necalificat, iar după ’90 eu am reușit să introduc în nomenclatorul muncii profesia de prezentator de modă”.
„În primăvara lui ’72 a avut loc la Sinaia cel mai mare congres de modă în cadrul CAER-ului, unde am luat pemiul pentru cel mai bun manechin. După care am decis să mă retrag din modă la 32 de ani, cu toate că nu arătam nici de 20 de ani. M-am întors în București și mi s-a făcut o prezentare de retragere la Intercontinental pe care a prezentat-o Sanda Țăranu. Nu am să uit niciodată textul din prezentare: „Și acum o stea, cea mai strălucitoare stea a modei din România, în această seară își ia rămas bun de la dumneavostră”, își amintește Zina cu lacrimi în ochi. Eram îmbrăcată cu o rochie de catifea, cu corsajul mov, paietat tot, din catifea din mătase. Am apărut pe scenă, sala s-a ridicat în picioare, au început cu toții să strige: nu pleca, nu pleca… eu am mers până la jumătatea podiumului, și atunci au început să-mi curgă lacrimile, mi se înnodau lacrimile în barbă… Sunt singura din țară căreia i s-a făcut o retragere din modă și am trecut pe partea de designer de modă. Dar dacă ar fi să o iau de la început tot asta aș face”.
Zina semănă foarte mult cu bunica din partea tatălui, care a fost contesă ploneză și pe care a chemat-o tot Zenobia, ca pe creatoare.
Cât contează frumusețea la un manechin? „Dacă are și minte contează, dacă n-are minte nu contează. O fată interesantă și cu personalitate, care știe să creeze un anumit tip, un anumit personaj, pe podium dă la o parte 100 de frumose. Asta este esențial. Că sunt cazuri în care este și frumosă, și o duce și mintea, și are și personalitate, asta este ideal. Din ultima generație îmi plac Simona Haraga, Catrinel Menghia și Ana Maria Popa. Ana Maria când a venit, am lucrat cu ea pentru colecția mea „Bonjour Pastel”, plinuță, grăsuță, dar cu un cap suberb, de atunci i-am spus: „Ana, slăbește, că faci carieră! „, m-a ascultat și a slăbit foarte mult, iar acum eu că este cel mai bun manechin din România. Cred că Simona este deja trecută. La băieți este greu de spus cine este ce mai bun. Cu personalitate este soțul lui Ingrid, Marian Nedelcu, care promite, dar care a ales viața de familie, în detrimentul carierei. Dar mai nou acum la noi acum băieții ăștia sunt etalatori de mușchi, ori nu asta este important pe podium. Manechinii de afară nu sunt așa. Trebuie să aibă o anumită expresie, să creeze un anumit gen. Dar Cătălin Botezatu îi ia pe ăștia în prezentări, iar la noi tuturor le-a intrat în cap că sunt manechini, dar nu sunt”.
„Singurele manechine-vedete care au fost în România, o spun fără nici un fel de falsă modestie, au fost cele create aici de mine când am avut timp să mă ocup. Este generația Alinei Andrei, Gabi Silaghi, Maria Andrei... Simona Haraga concura la Miss Boboc când a venit la mine să-i fac rochie. Singurele persoane din București care au ochii formați și stiu să aleagă o fată care e bună pentru afară – sunt „copiii” mei de suflet amândoi – sunt singurii care pot să facă lucrul ăsta, dar din păcate nu au școală de manechini, ci numai agenții – sunt Liviu Ionescu de la MRA și Dana Săvuică cu Etiquette Models. Cine se uită pe Fashion TV vede diferența între felul în care merg fetele noastre din România și cele din afară. De aceea, foarte multe care se duc acolo și au contracte în străinătate fac multe cataloage și fotografii și mai puțin podium, pentru că nu au stilul care trebuie, care se cere în afară. Excepție au făcut Simona Haraga și Diana Piștalu, care au prezentat pentru câțiva creatori celebri”.
Pe Elena Ceaușescu, Zina a cunoscut-o când lucra la Fabrica de Confecții la prezentări. „Am rămas foarte impresionată pentru că nu am văzut în viața mea o femeie care să aibă de la nas trei rânduri de riduri foarte adânci. n schimb, mi-a plăcut extrem de mult ministrul de Externe, Corneliu Mănescu, un tip delicat, sportiv. Elena Ceaușescu a vrut la un moment dat să o îmbrac. Întotdeuna de ziua ei, pe 6 ianuarie, fiecare sector îi făcea cadou câte o rochie. Mereu când primea cadouri, ei îi plăceu cele de la sectorul 3, unde este Venusul. Noi aveam o brodeză extraordinară, Mia Nicolae, care făcea broderii de mână cu perle și mărgele de puteai compara rochiile cu cele de la Christian Dior. De look-ul Elenei Ceaușescu se ocupa Piți Vasiliu, care pe timpuri a avut una dintre cele mai faimoase case de modă din București, în perioada în care Bucureștiul era comparat cu Micul Paris. Ea nu avea haine urâte pe ea, dar nu știa să le poarte, le purta îngrozitor, stătea îngrozitor și nu știa să mergă, dar hainele erau de foarte bună calitate și bine făcute. De coafat se coafa de cele mai multe ori la cel mai mare salon din Paris. Era preocupată de modă, dar atât o ducea minte, în rest nimeni nu avea voie să arate mai bine decât ea. Am avut ocazia să vorbesc cu ea la două întâlniri oficiale și o pot caracteriza ca pe o persoană acră. Mă uitam și pe podium când venea la prezentările noastre, ea ne privea așa cu o figură a dracului, îi simțeam din priviri răutatea și invidia. În momentul în care Piți Vasiliu s-a îmbolnăvit, m-am trezit într-o bună zi la ușă cu un colonel pe care l-am întâlnit atunci și l-am mai întâlnit după Revoluție, pe trotuar în fața Casei de modă, m-a salutat reverențios și mi-a spus că vrea să-mi mulțumească. El venise atunci la mine și m-a întrebat dacă nu vreau să lucrez pentru Elena Ceaușescu și m-am uitat la el și l-am întrebat: „Dom’le nu ai familie, nu ai copii? Ții la familia dumitale? Atunci cum vrei să mă recomanzi pe mine? Eu sunt nebună! Eu în primul rând nu sunt membră de partid, apoi eu o să mă duc la ea să-i spun să nu-și mai țină mâinile așa că nu-i zboară, îi spun să-și tundă cocul ăla de cuib de cuci din cap, să-și facă o mulțime de chestii. Și știu că nu-i voie, ori dumneata îți asumi răspunderea, că dumneata mă recomanzi. Spune-i că am o origine năsănătoasă și nu sunt demnă să fiu în preajma ei”. Iar omul acela după atâția ani și-a adus aminte și mi-a mulțumit după Revoluție” a încheiat Zina Dumitrescu povestea vieții ei ca un roman...
Ultimii ani de viață Mama Zina și i-a petrecut la un azil de bătrâni de lângă București, unde a fost internată de fiul său, Cătălin, în 2011. Dar acesta a vizitat-o rar, conform mărturiei lui Ioan Casian, directorul instituției. De câteva ori a venit și Cătălin Botezatu. În rest, nimeni. A rămas singură până la final... Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro
Zina Dumitrescu, mama manechinelor din România și povestea ei de viață fenomenală
- Detalii
- Lara Bobescu
- Fusion