Pentru cei care nu suportă ceapa din zacusca obișnuită, există și varianta mai ușoară, foarte populară - la noi - în Banat!

ZACUSCĂ DE FRUCTE CA ÎN BANAT

Ingrediente:

1 kg pere
1 kg mere
1 kg piersici
2 kg ardei gras
50 mililitri ulei
1 lingură sare roz
1 linguriță boabe de piper roșu
2 linguri zahăr brun

Preparare: Se aleg pere mari, bine coapte, piersici tot din cele mai mărișoare și mere dulci-acrișoare. Fructele se curăță de coajă, apoi se fierb separat, iar în amestec trebuie adăugate zahăr brun, sare și bobițele de piper roșu.
Se adaugă și ardeii cu puțin ulei, zahăr brun, sare și piper roșu, amestecând continuu cu o lingură de lemn pentru omogenizare. După ce zacusca de fructe scade spre jumătate, se ia vasul de pe foc, se lasă să se „odihnească” 3-4 minute, apoi se pune în borcane, care se sterilizează 25-30 de minute prin fierbere, apoi se transferă în cămară sau direct la frigider.
Zacusca aceasta atipică este mai ușor digerabilă decât cea cu vinete și ceapă, fiind și tolerată de gurmanzii cu probleme hepatice, spun specialiștii. Merge pe pâine, ca o zacuscă tradițională, atât la începutul cât și la sfârșitul mesei, reprezentând și un minunat sos pentru fripturi.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro