De la Kera Calița citire, o rețetă veche, plină de savoare!

MUȘCHIULEȚ DE PORC ÎNVELIT ÎN COSTIȚĂ AFUMATĂ COPT ÎN FRUNZE DE LĂPTUCI CU CAISE LA CUPTOR

Poveste: „A fost în vremea de cumpănire dreaptă și cinstită a Brâncoveanului, când era fidel supus Sublimei Porți și îl uita pe împăratul de la Viena. A hotărât Măria Sa să-și taie uliță dreaptă prin maidanele și mahalalele târgului, de la curțile cele vechi. Ordinul a fost dat și isprăvnicia treburilor dinlăuntrul a purces la treabă o dată cu serbarea de la curtea Brâncoveanului, lângă Mitropolie. Printre zecile de bunătăți culinare, servite la sărbătoarea de piatră de temelie, cel mai râvniți au fost mușchiuleții de porc înveliți în costiță afumată, copți în frunze de lăptuci cu caise la cuptor.

lngrediente & Mod de preparare: Țiganii robi, ajunși mari cunoscători ai bucătăriei, cu adâncă vocație, crestau 10 mușchiuleți de porc, crescuți numai pentru carne, porcii lungi cu cozi răsucite. Fiecare mușchiuleț în parte era uns nu numai cu sare și piper ci mai ales cu mirodeniile ce erau la modă atunci: pelin, cuișoare, rozmarin, dafin, coriandru și chimion. La cuhnia ce era mult îndepărtata de casele Brâncoveanului, în cuptorul larg pentru orice mărime de tavă, se așezau mușchiuleții fără să se atingă unul de celălalt, se băgau la cuptorul încins cu lemne și cărbuni, iar friptura se controla cu o țepușă subțire de fier. Pe altă masă, se pregăteau lăptucile verzi fără nervuri tari și se înveleau mușchiuleții, întâi cu costița de porc tăiată subțire, apoi cu frunza de lăptucă și se mai așeza tava la cuptor încă o dată să se prindă și să se lipească de mușchiuleț atât costița împănată, cât și frageda lăptucă. Calfele, sub ochii sfredelitori ai bucătarilor, în tingirile cât capacul putinelor de murături, căleau caisele cu zahăr, nucă și șofran.”

Toate cele ticluite s-au înfăptuit după plan, atât Calea Mogoșoaiei cât și rețeptul, au rămas atât de cunoscute și n-au tulburat buna orânduială a orașului, nici una nici alta. Iată cum poporul român a fost mulțumit ca întotdeauna. A lucrat la „ochii și urechile domniei” dar a avut grijă și de stomahul sfânt al tuturor artelor.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro