Gastronomia pastorală oferă nu puține capodopere de gust, precum aceasta:

BERBECUȚ CA LA STÂNĂ

Luam 2 kilograme de pulpă de berbecuț, o dezosăm și o desfacem, după care o tranșăm în porții potrivite, subțiri de aproximativ 1 centimetru.
Pregătim marinada din:
5 căței de usturoi, zdrobiți
3 lingurițe coriandru măcinat
3 lingurițe chimen măcinat
1 lingură piper măcinat
2 linguri ulei de măsline
½ pahar de vin alb
Pentru uns la final, următorul amestec:
2 linguri de miere
2 linguri sos de mentă

Mod de preparare:

Amestecăm ingredientele pentru marinadă într-un bol larg și apoi ungem carnea. Se lasa la marinat cel puțin o oră. 
Punem carnea pe grătar, la jarul spuzit, ca să se coacă liniștită. Între timp, pregătim niște ciuperci ciobănești și o mămăligă tare pentru bulz. Ciupercile se pregătesc tot pe jarul slăbit, chiar în spuză, într-o tavă. Se taie piciorușele, se spală ușurel, apoi se toacă
împreună cu puțină slănină. Tocătura se pune în pălării și peste ea niște brânză amestecată cu urdă, iar apoi se piperează (sau nu!), după gustul fiecăruia..
În tot acest timp, nu uităm să întoarcem carnea din când în când, pentru a se rumeni uniform, și să o ungem cu o parte din amestecul în care a fost macerată. În ultimele zece minute, se unge friptura cu amestecul de miere cu sos de mentă, ca să devină lucioasă.
Punem friptura deoparte, pe un platou preîncălzit, o acoperim cu folie de aluminiu și o lăsăm să se odihnească aproximativ 10 minute înainte de a o servi.
Se servește împreună cu ciupercile ciobănești și cu bulzul gata rumenit.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro