PLĂTICA LUI ODOBESCU
„Plătica de Snagov ar merita o lungă disertațiune științifică în care s-ar spune numele ei pe latinește și multe alte amănunte foarte interesante despre năravurile și viața ei intimă; cât despre noi, cunoscând această interesantă ființă numai în stare neînsuflețită de friptură - sub care nu merită mai puțină luare aminte - ne vom cerca să descriem prin ce mijloace un om cu gust o poate aduce la gradul cel mai nalt al suculenței, aprinzi un focșor de surcele care scânteiază vesel aducându-ți vestea bună și... dacă din norocire, ai cu tine o plătică de Snagov, proaspătă și grasă... o crestezi de-a curmezișul cu cuțitul pe amândouă laturile, o presari cu praf de sare, o pui pe un grătar, deasupra unui jăratic care o rumenește încetișor, întorcând-o când pe-o parte când pe cealaltă. Pe când ea fumegă sub dogorea cărbunilor, tu nu pierzi timpul, ci storci într-un vas zeama parfumată a mai multor lămâi gustoase, o amesteci într-o undă de untdelemn..., răspândești d-asupra-i un oacheș nor de piper și apoi, toate acestea împreună, le bați iute cu lingura, până le prefaci într-o spumă ușoară și palid-aurie. Atunci, așterni plătica pe un taler; torni peste dânsa zeama spumoasă; acoperi cu un alt taler și, când peste cinci minute vei gusta acest fel de mâncare, mă prinz că ai să juri că vestitul pește de mare rhombus, pe care l-a cântat marele Juvenal, n-a putut să aibă așa gust minunat ca plătica de Snagov, într-astfel gătită. (Alexandru Odobescu – Câteva ore la Snagov, 1862)