De ce să nu încercăm și astfel de rețete?!?

TERINĂ DE CONOPIDĂ CU CIOCOLATĂ NEAGRĂ

Ingrediente:

500 grame conopidă
40 grame ciocolată neagră (95-99% cacao)
200 mililitri smântână grasă
1 ou
piper de Cayenne
sare

Mod de preparare:
Conopida se rupe cu delicatețe în buchețele mici, care se scufundă, pentru un minut, în apă clocotită cu sare. După opărire, „floricelele” se pun în strecurătoare sub jet de apă rece, apoi se lasă la zvântat pe un fund de lemn.
Bucățelele de conopidă se coc pe grătarul încins pentru aproximativ 10 minute (întorcându-le pe cealaltă parte din 2 în 2 minute). Apoi, o tavă de copt se tapetează cu folie de aluminiu și se umple cu conopida rumenită.
Între timp, se prepară sosul divin: într-un vas, la foc mic, se combină smântâna cu ciocolata ruptă în bucățele mici; se amestecă încontinuu până se topește de tot. După ce crema s-a răcit, se adaugă oul bătut bine, sarea și piperul de Cayenne. Compoziția se toarnă peste conopida din formă și se acoperă totul cu folie de aluminiu. Tava se lovește ușor de masă pentru a îndepărta posibilele bule de aer, apoi se pune într-un recipient cu apă clocotită și se lasă pe grătar pentru aproximativ 30 minute. Se scoate din cuptor, se lasă la răcit, apoi tava se ține la frigider pentru câteva ore. Într-un final, terina se scoate din formă îi se taie felii.

O variantă mai simplă
O conopidă se taie în felii groase de 1 centimetru, care se stropesc cu ulei de măsline și se presară cu sare, se răspândesc pe o folie de aluminiu și se lasă 20 de minute pe grătar, întorcându-le din 2 în 2 minute pe fiecare parte. Când sunt gata, se servesc alături de un sos de ciocolată albă (1 cană de smântână se ține pe foc până aproape dă în clocot, apoi se amestecă cu bucăți de ciocolată albă, învârtind până la topirea completă a acestora).

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro