Dintr-o știre în care n-am nici cea mai mică încredere, fiind pescuită dintr-o traducere cu clopoței, aflăm că Uniunea Europeană, sub conducerea tot mai tembelă a Cancelarului german, preconizează strîngerea relațiilor cu China mare și prietenă, încercînd o desprindere definitivă de America trumpană, comunistă și imperialistă. Tendința este cuprinsă în următoarea frază ruptă din imnul idioților utili: „analiștii vorbesc de mult despre sfîrșitul unei lumi conduse de americani și începutul unui secol asiatic”.
Se face pomenire în toate limbile Pămîntului de urgia pandemică și teroristă prin care trecem, dar n-am auzit enumerată printre cauze criza spirituală a lumii zilelor noastre. Pentru mine, dar ar trebui pentru toți, multe dintre nenorocirile cărora le mărturisim grozăvia nu s-ar fi întîmplat dacă promotorii violențelor anti-rasiste și ai neglijențelor criminale care au amplificat răspîndirea virusului corona ar fi fost mai afectați de relația lor cu Dumnezeu.
*
Nu e vorba aici despre o dezbatere a existenței sau non-existenței divine, ci de...
am tot ce dau; iau din ce-au rău toți cei mai buni din jurul meu. Dorin Liviu Zaharia
În unele situații, mai cu seamă în cazul culturilor primitive, patria pornește nu de la colectivități, oricît de distincte, divergente, bogate și complexe, ci de la indivizi genialoidali, oricît de necunoscuți. Ei repreaintă motoarele ascunse ale colectivității, ei formează limba și trasează standardul caracterului, ei duc în spate crucea pentru cei mulți și flacăra pentru cei puțini.
Se spune, și, probabil, pe bună dreptate, că la naștere suntem toți egali, cu același potențial de impetuoasă prostie și aplecare spre decizii tîmpite la orice pas împleticit, cu un nivel similar de șanse negative pe traseul biologic. Prin exemplul celor lîngă care creștem, prin educația celor fripți, culturalizare, moravuri și noroc, diferite de la caz la caz, ne plasăm cu timpul în grade diferite de scundime intelectuală. Paleta activităților umane se extinde exponențial. În ograda stupizeniei mature, nu mai ocupăm aceeași poziție ca-n prima...
Multiplul paradox al morții, diamant înghețat în văzduh. Primim un telefon din România, cu o veste senină și fără întoarcere: mama mea a murit, răpusă, la 89 de ani, de virusul chinezesc. Gîndurile mele încă nu s-au ordonat, deși știam de o săptămînă că s-a îmbolnăvit. Linia de demarcație continuă să plutească între definitiv și temporar. Din cauza dezacordurilor internaționale, nu mă pot duce în țară. Bun prilej să-mi reproșez că nici măcar atît n-am putut face pentru ea. A făcut Dumnezeu, care a luat-o la El, lăsînd în urmă o absență pe care...
