DACĂ POLITICHIE NU E, NIMIC NU E. Cu Tudor Petruț (Los Angeles)

Toată lumea discută cu aplomb despre prezidențialele americane, o bătălie aproape comică între doi pensionari simpatici care se iau în serios. Fiecare dintre cei doi candidați vor să salveze America, Trump păstrând-o tradițional-imaculată, Biden transformând-o în ofrandă a socialismului utopic. În spatele poveștilor ideologizate din mass-media și în întunericul catacombelor unde bărbați adevărați (și câteva doamne de familie bună) pun țara la cale, pariurile sunt mult mai mari. Bătălia pentru viitorul socio-politic și cultural al celei mai puternice nații din lume se petrece în cu totul altă parte.

De parcă nici nu s-ar întâmpla, în paralel cu alegerile prezidențiale, noi alegem și la nivel local, apoi reprezentanții noștri din Camera Reprezentanților, și, extrem de important, senatori pentru Senatul american, parte din cei o sută de tovarăși și prieteni de care depinde, în mare măsură, tot ce se întâmplă în țara tuturor posibilităților.

Am ajuns și la ora primei dezbateri televizate dintre pretendenții la mîna Casei Albe, care a bătut pe 29 septembrie, o catastrofă de penibil și țopism înfumurat. Confruntarea a fost dirijată de Chris Wallace, un comentator complet nepregătit, la modul general, cu atît mai puțin pentru astfel de gîlceavă cu ștaif degenerată în zaveră de birt popular între căruțași veniți la oraș cu treburi și nevoi. Deci, ce putea ieși dintr-o confruntare care avea drept protagoniști o mahalagioaică fără cusur și un bătrîn fugărit de maidanezii demenței precoce, moderați de o nulitate care încerca să-și păstreze calmul și pudra de pe chip?

Dintr-o știre în care n-am nici cea mai mică încredere, fiind pescuită dintr-o traducere cu clopoței, aflăm că Uniunea Europeană, sub conducerea tot mai tembelă a Cancelarului german, preconizează strîngerea relațiilor cu China mare și prietenă, încercînd o desprindere definitivă de America trumpană, comunistă și imperialistă. Tendința este cuprinsă în următoarea frază ruptă din imnul idioților utili: „analiștii vorbesc de mult despre sfîrșitul unei lumi conduse de americani și începutul unui secol asiatic”.

Se face pomenire în toate limbile Pămîntului de urgia pandemică și teroristă prin care trecem, dar n-am auzit enumerată printre cauze criza spirituală a lumii zilelor noastre. Pentru mine, dar ar trebui pentru toți, multe dintre nenorocirile cărora le mărturisim grozăvia nu s-ar fi întîmplat dacă promotorii violențelor anti-rasiste și ai neglijențelor criminale care au amplificat răspîndirea virusului corona ar fi fost mai afectați de relația lor cu Dumnezeu.

*

Nu e vorba aici despre o dezbatere a existenței sau non-existenței divine, ci de ruperea unui lanț care ținea pornirile nebuniei în frîu. Nimeni dintre cei care nu cred nu are certitudinea inexistenței, decît păreri formate pe evidențe șubrede, dar, dincolo de negație, lipsa credinței invocă un vid al autorității, în spatele căruia vigilența de-a nu propaga răul scade, compasiunea este diminuată și responsabilitatea socială tinde spre zero. Nu ne mai temem de nimic, nu mai ținem cont de nimeni, ne putem închipui că ne permitem orice.

am tot ce dau; iau din ce-au rău
toți cei mai buni din jurul meu.
Dorin Liviu Zaharia

În unele situații, mai cu seamă în cazul culturilor primitive, patria pornește nu de la colectivități, oricît de distincte, divergente, bogate și complexe, ci de la indivizi genialoidali, oricît de necunoscuți. Ei repreaintă motoarele ascunse ale colectivității, ei formează limba și trasează standardul caracterului, ei duc în spate crucea pentru cei mulți și flacăra pentru cei puțini.