Vara asta, nu am mai putut ajunge în Antalya deși aveam rezervate bilete încă din luna ianuarie. Trebuia să plecăm pe 31 iulie și, cum știți, a fost imposibil. Dar familia mea tânjește constant după mare, așa că ne-am dus de trei ori, în weekenduri prelungite, în Bulgaria. Am fost în stațiunile Sf. Constantin și Elena (probabil cel mai vechi resort turistic la Marea Neagră), Nisipurile de Aur (dincolo de folclorul din... Epoca de Aur) și, mai la sud, Obzor (o adevărată revelație). Voi fi acuzat de patriotism dar adevărul este că, față de îmbulzeala și mizeria de pe litoralul nostru (unde ne-am oprit de fiecare dată, la întoarcere), la bulgari era mult mai bine. Până și apa sau nisipul erau altfel! Iar, în materie de servicii, rigoarea germană (cunoscătorii știu de ce!) fusese imprimată cu succes.
Citește mai departe...
Mai avem o lună până la Crăciun, ne pregătim de daruri și mese îmbelșugate, la care să ne bucurăm împreună cu cei dragi. Sau nu! Weekendul care a trecut dovedește că oamenii au cu totul alte probleme, aici și aiurea, iar gândurile lor nu sunt neapărat pioase sau animate - în această perioadă de grele încercări pentru societate („satul global”) - de solidaritate, compasiune, iubirea aproapelui etc.
Citește mai departe...
Trăim cu mândrie traco-getică în țara unde nimic nu se schimbă niciodată.
Intelectualii urmează destinul pătlăgelei, verdele crud devenind roșu intens
(„Căpitane, nu fi trist,/ Garda merge înainte prin Partidul Comunist!”).
Mămăliga se învârtoșează periodic, fâsâie amenințător din când în când, dar nu explodează niciodată.
Piedone este condamnat, apoi iese din nou primar.