După atît de mulți ani și atît de puține consecințe, cu ce noutăți interesante să te mai expui în relație cu evenimentele reașezării din decembrie? Citez, totuși, un titlu de sezon plin de emfază dintr-un tabloid de mîna a doua: Ediție Specială - X și Y, martori direcți ai Revoluției din 1989. În realitate, X și Y sunt doi ziariști amărîți. Dacă vor veni cu ceva pretins nou, va fi greu să depășești impresia de făcătură post-factuală, sub semnul unui set pertinent de întrebări: De ce n-au expus marile secrete pînă acum? La ce-au așteptat 31 de ani? Vor veni și la anul cu ceva? Ce spălare de creier mai pun la cale?

Iar dacă au enunțat deja marile dezvăluiri la alte petreceri cu diversiuni, este limpede că vom avea reîncălzirea aceluiași ceai de măturică în ideea unui prohod fără pomeni și slujbe de pomenire. Numai să nu deducă unii că tăcerea ar fi benefică. E drept, nici gălăgia nu ajută. Mai bine de trei decenii amorțite stau mărturie acestui dureros clește retoric, căci nici pînă acum n-au fost limpezite cărările răsturnării clanului ceauș și înșfăcarea comenzii de către cohortele de securiști și activiști de influență kaghebistă. În aceeași zi cu anunțul de scandal citesc frînt de emoție un îndemn gîtuit venit direct de după gardurile Cotrocenilor, în care Marele Mut dă sugestie ca elementele decizionale participante la lovitura de stat să fie trase la răspundere.

Ca să vezi, chiar și acum, țara știe să se autosesizeze de la sine dacă organele competente dorm neîntrerupt de-atîta amar! Bietul domn Iohannis, el este ultimul, deocamdată, dintr-un cîrnat prezidențial din care fac parte unul dintre principalii vinovați, Ion Iliescu, urmat de pițigăiatul care s-a lăsat sedus de servicii, pe care le-a și premiat și decorat pe unde a putut, plus ofițerul de marină și alte probleme esențiale care a dus la împlinire chiar și a unui așa-zis proces al comunismului, fără a izbîndi traducerea în justiție a nici unui terorist ori șef de post implicat!

Cînd te gîndești că pe parcursul acestor mandate s-a vorbit adesea de tendințe dictatoriale! Dacă măcar una dintre aceste momîi corupte, pentru o scurtă perioadă, ar fi exhibat trăsături mai hotărîte în numele justiției, cazul ar fi fost închis demult și X plus Y n-ar mai fi avut ce lehăi pe spinarea morților și a milioanelor de faliți rămași cu deprinderea înjuratului spontan de pe urma unei mari cacealmale.

Așa, nu ne-a rămas decît premierea zișilor revoluționari de stradă și vitrină cam la fiecare aniversare, dublată de închiderea ochilor asupra vinovaților! Televiziunile organizează mese rotunde cu foști reprezentanți ai ticăloșiei ceaușiste, ajunși analiști politici, rulează cîteva filmulețe anoste și pline de iz propagandistic, sunt aruncate la fileu o seamă de nemulțumiri formale și gata, toată lumea la culcare, vin sărbătorile cu mezeluri și spirtoase!

Concomitent, e cît se acceptă de limpede: după ce va sucomba, că doar n-o să trăiască mai mult decît Gică Petrescu, ultimul pe listă va fi pus în capul vinovățiilor decembriste. Sub oficiile de gazdă ale aceluiași simptom mortul e de vină, vom asista apoi la ceremoniile de înhumare și învinovățire ale lui Gelu Voican, Petre Roman și, eventual, ale celor cîțiva ofițeri superiori rămași în viață și trecuți cu vederea. N-a deschis cizmărașul ilustra enumerare? Totuși, ce păzește justiția pe salarii grele? Pînă una-alta, arestarea avocaților, exacerbarea unor cazuri minore, promovarea unor nedreptăți și, să le spunem, erori, amendarea nepurtătorilor de mască medicinală, plimbatul cîinilor și al ziariștilor fără botniță.

Ce păzesc serviciile secrete, plătite copios de la un buget din ce în ce mai necăjit? Urmașele Securității mănîncă pîinea statului de pomană. Trăgeau chiulul sub Ceaușescu (sub care n-au prins nici un spion, cu excepția agentei KGB trimisă să-l reactiveze pe Ion Ilici). Pe baza acestor componente ale statului român, vom ajunge la concluzia că în decembrie 1989 nu s-a întîmplat nimic.

Cuplul dictatorial, într-o vizită de lucru, s-a împiedicat de un pluton de execuție în exercițiul funcțiunii, iar tovarășii din linia a doua au sărit să dea o mînă de ajutor pentru mai multe cincinale. Românii au ajuns să trăiască fără nici o frustrare sub semnul marii nesimțiri, după ce comunismul vechi îi ținuse în aceeași grijă: Ion Iliescu promițînd că nu va candida și făcînd apoi toate nebuniile comuniste trei mandate, Emil Constantinescu promițînd marea cu sarea și bătîndu-și joc de promisiune după promisiune, partidele istorice falimentînd prin prăvălire și efectul dominoului, oamenii de presă adaptîndu-și epiderma la minciunile pe care le emiteau constant, oamenii de rînd adaptîndu-se și ei, ca să poată trăi, la nesimțirea generală, justiția, cînd coruptă, cînd nepăsătoare, sistemul medical ca vai de el, după ce s-a autodevalizat, scandalurile prelaților din biserica majoritară, depravați și hrăpăreți, un învățămînt stupid la limita parodiei, afaceri de corupție în văzul lumii, drumuri distruse și-n bătaie de joc construite, condiții de trai sub orice critică, peisaj artistic nul, dereglaj sportiv major. Dacă este vremea bilanțului.

De puține ori această noțiune a cunoscut mai multă relativitate. Un ceaun cu surcele în prispa săracului, un Bentley cu cauciucurile spălate cu șampanie franțuzească, palate de rit occidental printre colibe de calitate autentică. Pui întrebări despre crimele din decembrie rămase nepedepsite și e normal ca toți să te privească fie ca pe un nebun, fie ca pe un diversionist! Nu vezi cum trăim? De niște morți să ne mai pese acum? De-o țară care a dispărut din vina celor perindați pe la putere? Îi privești o clipă și le dai dreptate. Devii nesimțit pe loc sau riști să te înstrăinezi total de-ai tăi. Cum poți să nu mai fii ceea ce ești, cînd schimbarea ar însemna că ai încetat să fii ceea ce erai, devenind altcineva? Oricum am pierdut fiecare tot ce puteam pierde. Inclusiv cei care au strîns cu toate mîinile (dar încă nu știu).

A fi român a ajuns ceva silos. Iar dacă nu ești înseamnă că ești deja mort. Morții de la revoluție sunt nimic în comparație cu morții democrației cu poliomelită, cablu și dalac. Ne scurgem în coadă de pește, în orice domeniu, în cadrul oricărei confruntări cu noi înșine, în raza crimelor de care nu ne mai pasă, sub uluitoarea formulă pe care nu credeam că voi trăi s-o văd drept marca țării ce-a ajuns: Și ce?

22 decembrie 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro