taxele, nu neapărat în această ordine. Cu celelalte neajunsuri omul de rând crede că
o scoate la capăt. Uneori, reușește. La prima vedere, ambele provizii par
trebuincioase: mână de lucru mai ieftină, împletirea demografică și întinerirea
claselor, asigurarea fondurilor pentru acoperirea găurilor și soluția viitoarelor
împrumuturi.
În ambele situații, statul se află cu spatele la zid. Politicienii se
lamentează, guvernele își frâng mâinile și descriu scenarii apocaliptice. De multe ori
au moștenit situația de la predecesori incompetenți sau prea hulpavi. S-a ajuns la
situații absurde, până la taxarea mersului pe stradă sau al disputelor în piața publică.
Indiferent cât de explicate și motivate, taxele au fost detestate de când lumea și
pământul.
*
Perceperea taxelor echivalează uneori cu prevederi ale Codului Penal sau cu
o formă continuă de asuprire. Individul își pierde din patosul social și aripile
personale când este jefuit constant la limita sărăciei. Ultima taxă (prima după
alegerile de pomină care trebuiau, dar n-au fost, invalidate) a primit deja în derâdere
o denumire caricaturală: „Taxa pe stâlp.” Așa zisa, în urma polemicilor iscate, a fost
diminuată luni 30 decembrie, potrivit ministrului Finanțelor, Tanczos Barna, de la
1,5% la 1%. D-l ministru s-a simțit îndrumat să adauge că taxa a fost implementată
la recomandarea Băncii Mondiale.
*
Dacă ne amintim declarațiile candidaților naționali și internaționali, una dintre
prevederile lansate de Călin Georgescu învăluia ideea desprinderii prudente a
României de cerințele instituțiilor de acest gen. Nu merg pe mâna nici unei sugestii,
dar gândiți-vă ce apă la moară a dat taxa pe stâlp susținătorilor celui acuzat exact în
lumina acestor prejudecăți. Matematic, un procent nu este un capăt de țară, dar
sper că puteți extrage din cultura generală exemplul cămilei care-și frânge spinarea
sub adăugarea unui singur pai.
*
Într-o lume aflată la limita nervozității, într-o ploaie de lipsuri și frustrări, orice
fleac este capabil să declanșeze nebunia, inclusiv adausul unei noi dări. Istoria
României descrie cu multă vanitate o seamă de domnitori locali care, sătui de
birurile venite din partea Imperiului Otoman, s-au ridicat la arme și au sărit la bătaie
(uneori victorioși) pentru câțiva galbeni în plus. Să nu uităm, percepția (nici nu
trebuie să fie adevărată) din mintea omului de rând este că România se zbate sub
puhoaie urduroase de lipitori șmechere, prezentate de televiziunile frivole și
publicațiile ieftine lăfăite în vile somptuoase, etalându-și slăninile de buze luate din
altă parte a corpului și plimbate în vacanțe exagerat de costisitoare, cu limuzine
opulente drapate în blănuri de jaguar, chiar avioane particulare, ambarcații acvatice
și bijuterii de basm oriental. Pe deasupra, gem ziarele de cazuri de fii de nababi
care ucid pietoni, mor împănați cu droguri pe la sindrofii, violează fără frica nici unei
judecăți și sparg bănci fără emotivitate.
*
În acest moment al disputelor, în discuție se introduce Andrei Caramitru, vestit
economist, care se arată surprins și oarecum indignat de irascibilitatea provocată de
măsură în rândul populației. Potrivit domniei sale, omul de rând n-a înțeles că țara
se află într-o gaură financiară și că, în absența taxelor, de stâlp sau castravete, se
sufocă. Încă puțin și ar fi spus că sărăntocii trebuie să fie mândri că-și pot ajuta
clasa asupritoare și debilă. Practic, nemulțumirea este exprimată într-o română de
stâlp: TOȚI experții au zis asta, TOȚI. Deci – NU E NICI O SURPRIZA. Prostia
politicienilor a fost că nu au zis nici unul asta. Prostia economiștilor este că nici unul
nu s-a priceput să explice unde s-au dus ajutoarele de ordinul sutelor de miliarde
venite din Occident, ce s-a ales din marea privatizare, din sutele de operații
conduse de oamenii Securității și de taxele plătite până acum în cei 35 de ani de
viață slobodă și trai democrat. Andrei Caramitru, dacă urmărea să se facă util
poporului din care se trage, trebuia să afle și să ne dezvăluie totalul sumelor de bani
intrați prin toate ferestrele patriei după zborul lui Ceaușescu, despre care se spune
că a lăsat țara fără nici o datorie.
*
Pescuim din Adevărul (31 decembrie 2024) o știre cu folos de îmbărbătare
pentru clasa corupților - Sinteza condamnărilor din 2024: doar cinci cauze de mare
corupție au fost rezolvate. Din acestea, probabil un singur inculpat va servi patria de
după zăbrele, și nici acela pentru o perioadă lungă. Potrivit aceleași surse, de-a
lungul anului, instanțele au judecat 328 de dosare având ca obiect infracțiuni de
corupție (Legea 78/2000), 95 de procese de trafic de influență, 100 de dosare de
trafic de influență și 103 dosare de luare de mită. Dacă din 626 de cazuri au fost
rezolvate 5, ceea ce reprezintă 0.8%, reiese că Justiția nu se spetește cu munca.
Decât majorarea taxelor, pentru a plăti niște magistrați incompetenți sau doar leneși,
măsurile ar trebui îndreptate în acest domeniu.
*
Guvernul român a ajutat Ucraina, a instaurat ajutoare pentru familii nevoiașe,
a rulat un program de alimentare rațională în școli, a mai cârpit niște drumuri, a
donat la inundații pentru văruieli, a asigurat ordinea în gări și încălzirea într-o parte
din apartamente. În această direcție trebuia priceputul economist să-și abată atenția,
nicidecum asupra indignării populare, căci datoriile n-au fost făcute de omul de rând.
Dacă ieșirea lui Andrei Caramitru nu este doar un prilej de-a epata în dauna
ignoranței pe baza unui caracter bizar, tatăl domniei sale s-ar fi mâhnit văzându-l
trâmbițând lozinci în favoarea unei clase politice inepte și nesimțite.
*
O parte a nemulțumirilor generate de taxe (oriunde în lume) este datorată
modului în care banii astfel obținuți vor fi cheltuiți. Câte vile vor apărea la orizont,
câte mașini exotice, câte chiolhanuri cu bătaie de copane de struț la cuptor și visuri
derulate din droguri prăvăliți pe canapele vor avea loc prin cheltuiala acestor
fonduri? Cum va fi stopată risipa criminală, hoția colectivă, ineficiența endemică și
configurarea unor proiecte de grandoare lipsite de pricepere? Înainte de a taxa un
popor sărac, se impune eliminarea corupției la orice nivel, înăsprirea pedepselor,
extinderea la sânge a controlului financiar. Dacă nu vor impune aceste măsuri,
serviciile de la București ar trebui să-l lase pe Călin Georgescu să conducă măcar o
lună țara. Ca o pedeapsă pe care o merită toți. La urma urmei, cum ar putea fi
aprofundat hăul în care ne aflăm?
Liviu Cangeopol
31 decembrie 2024 Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro