Fără abureală, în grup, la o bere, sau acasă, la pachet, românul își pierde ușor
motivația de-a fi. În nevoie de bioxid de carbon, citesc o așa-zisă analiză scăpată în
Evenimentul zilei la 7 decembrie, pentru a ști cât de departe, de fapt, suntem angajați
pe drumul democrației. În viziunea cineastului de la efecte și gaze, numita Duminică a
orbului (20 mai 1990) a constituit prima dovadă a… democratizării patriei scăpate la
vale de sub jug. Autorul nu este ironic, nici sarcastic; dimpotrivă: e al naibii de serios!


Nici atunci nu era greu de observat rânjetul din spatele realității, dar acum, după
35 de ani de teroare mascată și echilibristică prin noroi, din care se înaltă semețe
castele de politician original, este o lucrătură monumentală. Pentru a nu folosi cuvinte
de dicționar: o nerușinare. Pe scurt, un vechi activist profesionist – pe care DIE îl
demascase din timp drept agent al campaniei de bolșevizare a patriei, în urma căreia a
obținut scoaterea prematură la pensie și ridicol – a fost introdus în aceeași nacelă cu
doi bătrânei abia întorși din exil, dintre care cel puțin unul s-a dovedit a fi fost otrăvit, iar
celălalt nu știa nici de unde se trage apa-n tramvai. Două caricaturi nevolnice, în
competiție cu un geniu al răului. În asemenea condiții, Ion Dincă, Constantin
Dăscălescu ori Ilie Verdeț, sau chiar colonelul Bobu, ar fi câștigat la pas și fără
măsluirea rezultatelor.


Practic, Ion Iliescu și-a forțat, cu cizmele lustruite, candidatura, după ce
promisese cu ochii pe Capitalul lui Marx că nu va râvni la prima funcție în statul nou
eliberat, dar i-a fost răsucită mâna la spate pe baza exageratei ambiții de-a candida a
lui Radu Câmpeanu, în ciuda defectului de-a nu mai fi fost cetățean român. Mai mult,
prin interpuși epoletați, hâtrul Ilici l-a lăsat pe Corneliu Coposu să cunoască în avans
până și procentajul cu care va câștiga democratic: 85.07%. Bătrâneii reușiseră un
aiuritor rezultat strâns în jurul procentului de 15%. Bun și-atât: semn de primăvară.


Poftim potriveală cum denumește gazetarul acele evenimente coborâte în
violență și greață: Primele alegeri prezidențiale libere din România… Tradiția
democrației la români. Să ne mirăm unde, cum și de ce am ajuns? Printre polemici
electorale, strategii Securității au reușit în 1991 să ne strecoare în sânge sursa tuturor
necazurilor noastre post-comuniste: Constituția lui Iorgovan, care a permis și respirația
prin stuf a atâtor gunoaie securiste, cât și anularea rezultatelor alegerilor prezidențiale
de azi. Notă: dacă s-ar dori cu adevărat redresarea situației generale a României, de la
anularea acestei lucrături vicioase ar trebui să se înceapă.
Nu-i nimic, doar spuneam, că nici nu mă așteptam - somn ușor și de-acum
înainte!


În același ton de țopăială și plăsmuire sunt depănate și celelalte alegeri
democratice. Cuvântul Securitate nu este folosit nici de sămânță. Sunt trecute în
revistă, totuși, o sumedenie de acuzații asupra corectitudinii la numărare. Nu pare să fie
consemnată nici o ocazie în care cel care a pierdut să nu fi strigat: Hoții! Ion Iliescu în
1996. Adrian Năstase în 2004. Toți candidații pierzători în 2014.

Nu că aș tinde să scuz ce s-a întâmplat la noi pe aripile vântului care bate de la
Răsărit, sau că aș susține că democrația trebuie de-acum aruncată la gunoi, pentru că
alternativa era să ne-o arate cât pe ce Călin Georgescu în sacoșele pe care le căra cu
dânsul. Sunt la fel de pătruns ca și domniile voastre. Adevărul se prezintă că nu avem
de ales și compromisul cu ce suntem în stare în condițiile locului este singura cale, dacă
nu vrem a sfârși într-un fund de puț. Lumea este scena unui război dus cu armele
propagandei, mânată de interese, cel mai adesea, financiare, în jurul unui mănunchi de
bandiți. Rămâneți, însă, încunoștiințați că armele propagandei vor fi, la un moment dat,
înlocuite cu cele de foc, iar vânzoleala generală va fi rezolvată prin dictatură (eventual
cu ajutor rusesc – nu e tocmai ce era pe cale să se întâmple?).


Prinde contur tot mai supărător în relieful nostru mediatic mitul candidatului total
necunoscut. Pornim din Caragiale, jos pălăria, citat cu erudiție, în opera căruia ierarhia
finală propulsează un vesel idiot la vârful catargului electoral. Lăsăm troglodiții vechiului
regim în plata arhivarilor, ca să ne întrebăm cine auzise de Nicolae Ceaușescu în 1964,
când toți îl așteptau pe Gheorghiță Apostol să apară călare, măcar pe o tanchetă cu
pedale? La anul de grație 1989, nu mulți se tutuiau cu ideea de Ion Iliescu, mai cu
seamă după confruntările de stradă în care tot noi am pierdut, demolat în depou pe
acuzație de strănut la gripa sovietică. Erați familiarizați cu Petre Roman, când a fost
introdus drept băiatul în pulover? Cine auzise de Emil Constantinescu la vremea
propulsării coposiene, ori de Klaus Iohannis, când ne-am și trezit cu el președinte pe
două mandate și surplus pe baza scrutinului anulat? V-a făcut multă impresie pozitivă
tovarășa Viorica Dăncilă la vremea ei? Nicolae Văcăroiu? Gavril Dejeu? Eugen
Bejinariu? Mihai Fifor?


Problema nu e cum despre Călin Georgescu nu auzise nimeni până la alegeri –
totuși, cum era așa de cunoscut în exil, când, zice-se, a fost atât de unanim votat? – ci,
dacă voturile au fost viciate, cum de serviciile împuternicite să ne violeze
corespondența și conturile bancare n-au prins de veste sau – și mai grav! – au știut și
au tăcut? Prin hotărârea care a stabilit anularea rezultatelor electorale prezidențiale,
trebuiau scoase în afara legii și instituțiile complice. Totodată, anulate și alegerile
parlamentare, în decepția acelorași vicieri.


În acest punct, ne vine direct s-o cităm pe tovarășa Elena în anturajul completului
de judecată măsluită: Dovada, mișeilor! Decizia CCR este, probabil, cel mai important
act public înfăptuit de la secerarea cu arma a lui Nicolae Ceaușescu, de vajnici
apărători ai valorilor comuniste. Este inadmisibil – în contextul conspirațiilor care
bântuie de la un capăt la altul și al viciului de procedură universală, în care SRI
patronează înțelegerile la vârf ale principalelor partide politice (PSD și PNL) ale patriei –
să declari o astfel de măsură fără a produce cea mai mică dovadă în acest sens și să te
rezumi la ingerințele unor structuri statale din afara țării. Nici măcar nu e vorba de
Rusia?


Nu merita poporul român, măcar cele nouă milioane de votanți, să știe pe ce-au
dat banii? Guvernanții actuali manifestă același dispreț la adresa societății, cât și
precedenții. Din cauza lor, ne aflăm la câțiva centimetri de anarhie. Monstrul ne suflă în
ceafă. Iar Dulapul doarme căzut cu nasul în pernele de la Cotroceni.


Bieții români, se vede că nu sunt deloc pregătiți pentru normele unui trai politic: l-
au asasinat pe Ceaușescu în urma unui pospai de judecată decerebrată, crezând că
vor da lovitura de grație tiraniei pe termen scurt și au izbit în cel mai vital punct al
procesului electoral, cu scuza că vor să salveze democrația pentru măcar un mandat!
Reușind, totuși, să găsească un amplu numitor comun: consecințele vor fi transpuse-n
nepăsare și făptașii vor scăpa nepedepsiți încă o dată.

Liviu Cangeopol
8 decembrie 2024

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro