Sursa USA Today. Foto: 2014, Hong Kong, mișcarea de protest „a umbrelelor” împotriva guvernului

Ideologia „nesupunerii civile” a fost dezvoltată neîncetat în ultimul secol și ceva, plecând de la celebra lucrare din 1849, aparținând lui Henry David Thoreau, care spunea – lecție repetată neîncetat la cursurile de formare a tinerilor activiști adepți ai răsturnării ordinii sociale – că „este mai puțin de dorit respectarea legii, decât respectarea binelui moral. Singura mea obligație este de a urma tot timpul ceea ce eu cred că este bine”. 

david trudeau 30 noi 2024
De aici și dilema fundamentală pe care o formulează și care, de atunci, a devenit justificarea supremă a tuturor revoltaților, din ce în ce mai mulți și mai deciși să treacă la acțiune: „există legi nedrepte – trebuie oare să ne supunem și doar să încercăm să le aducem unele schimbări și să așteptăm în liniște până vom obține câștig de cauză, sau trebuie să le ignorăm în totalitate?”. 

Conceptul se dezvoltă pe măsură ce, în SUA, își arată forța, în stradă, mișcările masive împotriva discriminării pe motive rasiale și de gen, apoi împotriva rușinosului război pierdut în Vietnam... De-abia acum, Europa este atinsă masiv de aripile crizei și recesiunii masive, favorizând activarea masajelor de chemare la proteste sociale masive.

Mesajul protestului devine extrem de precis și propune activarea revoltelor sociale, căci, cum spunea Howard Zinn, „Problema noastră nu este nesupunerea civilă. Problema noastră reală este supunerea civilă. Oamenii se supun diktatelor formulate de conducătorii lor... Uită de sărăcie, de foamete, de război și de cruzimi. Și în timp ce ne supunem, închisorile sunt pline de delicvenți mărunți, în timp ce adevărații bandiți sunt în fruntea țării. Respectul (față de lege) reprezintă marea noastră problemă”.

Acum începe o fază cu totul nouă, deoarece, cu mirosul fin pe care și l-au format, politicienii au început să adulmece mirosul sângelui și, ca atare, și-au simplificat și radicalizat discursul, preluând doar cele foarte puține teme care dor cel mai tare, instrumentalizând totul în speranța obținerii de voturi și pentru ridicarea calității propriei platforme electorale. Devin astfel – sau cel puțin asta vor – apostoli ai luptei pentru o viață mai bună, pentru dreptate socială, egalitate și un stat al bunăstării general garante și cu libertăți individuale totale și garantate ca atare de noi definiții constituționale. Astfel se explică apariția simultană pe piața revoltelor și îndemnurilor la nesupunere socială a reprezentanților extremei drepte și extremei stângi, în revoltă împotriva efectelor crizei energetice, a celei climatice, a celei economice..., exact mesajul care ar putea, dacă situația generală va continua în aceleași coordonate, să aducă în stradă disperarea a din ce în ce mai muți oameni.

Ceea ce mi se pare acum cu totul excepțional și neliniștitor totodată , este faptul că discuția asta trece la un cu totul alt nivel din moment ce o organizație internațională de talia și prestigiul Amnesty International a simțit, poate pe drept cuvânt, că a venit momentul să publice un ghid pentru organizarea nesupunerii civile dezvoltare a unui material care a circulat de anul trecut ca document cu circulație internă, foarte larg difuzat și lecturat.

civil disobedience 2024

Este un manual care codifică, în termeni de o precizie aproape militară, absolut toate etapele care premerg asemenea acțiuni, pregătirea ideologică și tehnică participanților și a coordonatorilor, modul în care se face dispunerea serviciilor anexe și, cel mai important, după părerea mea, se face analiza de risc a dezvoltărilor sociale, în raport cu care se calculează succesul acțiunii.

Citiți cu atenție documentul respectiv și veți vedea cât de mult a evoluat demersul doctrinar bazat pe acceptarea principiului non-violenței și cum această dezvoltare poate fi folosită pentru a susține revendicări în toate domeniile și poate să stea la baza organizării unor mișcări sociale extrem de ample.
Ce va spune analiza asta de risc și ce ținte ale contestării vor fi fixate ca obiective strategice? Este foarte simplu să se rămână la ținte clasice, cum ar fi refuzul plății taxelor și impozitelor, sau blocarea activității unor instituții și, implicit, a unor sectoare întregi ale economiei naționale prin greve spontane..., dar asta s-ar putea să fie mult prea puțin, dacă nesupunerea civilă este gândită la un nivel superior, cel care vizează credibilitatea unor instituții fundamentale ale unei națiuni, prezentată apoi partenerilor internaționali ca fiind slabă, impotentă, dezorganizată și fără interes imediat pentru investitori.

Primejdia foarte reală este ca asemenea manuale să poată fi folosite în sensuri diametral opuse. După caz, fie de organizații ale societății civile, care să ducă o luptă reală și binevenită împotriva unor fenomene – inclusiv statale –, care primejduiesc ordinea democratică sau încalcă drepturile omului, sub orice formă. Dar, în celălalt scenariu, dacă reușește mișcarea de contestare în bloc a instituțiilor (începând, firește, cu cele de forță), cine mai are credibilitatea de a analiza potențialul de subminare a securității naționale, pe care o îl are o anumită acțiune socială?

blocaje de drumurio 2024 noi

Se poate trece în foarte multe feluri de nivelul de bază al acțiunilor clasice de nesupunere civilă. Care sunt acestea? Iată care sunt cele mai comune, în succesiunea istorică descrisă într-un document foarte foarte utilizat în prima etapă a pregătirii manifestanților.

Sunt enumerate acolo:

1. Transmiterea de documente secrete către presă;
2. Demonstrațiile neautorizate;
3. Blocajele de drumuri
4. Ocuparea unor instituții.

Dar, între timp, societatea evoluează și apar diverse noi manuale și concepte destinate, ca să spun așa, unei implicări mai active în ideea așa numitei „nesupuneri civile revoluționare”, mult mai aproape de tensiunile contemporane, așa cum e definită de Philip K. Lau într-o lucrare din 2017, devenită bestseller printre cei interesați în asemenea problematică, poate tocmai pentru că, spre deosebire de definiția anterioară, care presupunea recunoașterea guvernului și organizării sale, acum se presupune că totul vizează în mod explicit răsturnarea guvernului și crearea condițiilor pentru exercitarea suveranității poporului.

Depinde pe cine și ce credeți. Depinde de ce așteptați de la cei pe care-i credeți, sau vă doriți să-i puteți crede.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro