Mi se pare a fi esențial de înțeles ce înseamnă și unde poate duce această temă esențială a „neutralității absolut necesare” introdusă pentru meditație publică de dl. Călin Georgescu, primul pe lista opțiunilor electorale în primul tur al alegerilor noastre prezidențiale. În actualul context internațional și a ceea ce este războiul deschis la cea mai lungă dintre frontierele României, tema este nu numai interesantă dar, în final, în funcție de rezultatul final al meditației și alegerilor publice, poate duce la o remodelare a politicii noastre externe și de securitate.

,,Stabilitatea noastră economică şi socială vine dintr-o neutralitate absolut necesară. Astăzi avem nevoie de pace socială. Rămânem devotaţi valorilor europene, dar mai presus de orice este nevoie să fim devotaţi nouă…Noi românii existăm pe acest pământ pentru a trăi în pace atât cu cei din Vest cât şi cu cei din Est şi nu pentru a-i servi pe alţii, nici din Vest şi nici din Est." (Călin Georgescu, candidat independent la Președinția României).

În această perspectivă, reamintesc câteva dintre definițiile cele mai cunoscute ale conceptului, critice sau entuziast favorabile, urmând ca dumneavoastră să alegeți, la figurat dar și, de data asta, la propriu.

Pentru început, aveți aici o prezentare istorică a conceptului asupra neutralității și transformarea diferitelor reflectări în legislația internațională. Există mai multe tipuri de neutralitate. Sunt câteva definiții celebre în celebra carte semnată de Las Cases, Memorialul din Sf.Elena în care secretarul lui Napoleon îi consemnează pentru viitorime mesaje sale politice.

Acolo se vorbește despre „neutralitate” ca despre statutul juridic al unui Stat care a semnat un Tratat prin care se angajează să nu declare niciodată un război ofensiv și să rămână în afara oricărui sistem de alianțe. „Există neutralitatea extraordinară, neutralitatea permanentă perpetuă, tratate de neutralitate”. (Las Case, Memoires de Sainte Helene, 1823, p.73).

Mai există însă și neutralitatea armată care presupune ca un Stat să-și folosească armata pentru a impune respectarea drepturilor sale de neutralitate. În plus, există și conceptul de Ligă armată de apărare a neutralității, notată de Larousse drept „confederație a puterilor maritime pentru a garanta pe nave neutre bunurile comerciale ale națiunilor inamice”.

În fine, se mai fac referințe și la un alt concept foarte interesant, cel de neutralitate binevoitoare în cazul în care un Stat declarat neutru favorizează o națiune beligerantă, situație excepțională care poate funcționa atunci când o mare putere devine Națiune Protectoare a uneia sau a mai multor țări în situație de conflict.

Un concept moral?

Desigur, răspund cei de la Cerems reamintind că „noțiunea nu apare decât odată cu crearea ordinii internaționale așa cum o cunoaștem acum și care are ca punct comun de plecare Tratatul de la Westfalia din 1648 care face din Europa un ansamblu de state dispunând de frontiere precise. De la acea dată încoace, conceptul de neutralitate este asociat cu drepturile și datoriile Statelor... după declinul Imperiilor în sec. XIX și XX – care va permite apariția unei ordini internaționale alcătuite din State-națiuni suverane a căror primă datorie era protejarea suveranității lor și paza frontierelor...Dar cele două Războaie mondiale pun la grea încercare însăși ideea unei neutralități imparțiale, stricte: mai multe țări au fost ocupate și cele care au rămas în afara conflictului au trebuit să-și „îndulcească” neutralitatea în favoarea celui mai puternic dintre beligeranți, atât din punct de vedere economic și militar. Termenul cel mai potrivit pentru aceste state în perioada celor două conflagrații mondiale este mai degrabă de „stat non-beligerant” în măsura în care a fost necesar să-și încalce normele de imparțialitate... Noțiunea de neutralitate își face revenirea în forță în perioada imediat după război, din motive esențialmente geopolitice; Războiul Rece creează un mediu cel puțin favorabil pentru națiunile prinse între două blocuri militare și politice opuse...non aliniere este strategia națională adoptată de un Stat pentru a-și salva garda, securitatea și garanta bunăstarea economică a cetățenilor săi fără să fie parte a unei alianțe militare”.

Neutralitatea, realitate posibilă sau imposibilă?

Elefterios Venizelor, marele luptător grec pentru eliberare națională care visa la împlinirea viziunii sale de Ideea Megali ce ar fi reînviat Imperiul Bizantin spunea că „neutralitatea nu reprezintă o politică”. Firesc pentru un om care-și închinase viața luptei pentru independența țării sale de sub opresiunea Imperiului Otoman și avea același tip de viziune militantă precum episcopul Desmond Tutu care spunea că „dacă sunteți neutri în fața unei situații de injustiție, asta înseamnă că ați ales să fiți de partea opresorului”.

La fel spunea și Charles Maurras: „neutralitatea este o minciună căci nu există Stat fără o doctrină a Statului”.

Printre adversarii conceptului de neutralitate se numără și Nicolo Machiavelli care spunea că „pariul neutralității, cel pe care-l adoptă cel mai adesea Principii nehotărâți, cei pe care-i sperie primejdiile de acum, este și cel care-i duce cel mai adesea la eșec”.

Exemplu opus: modelul elvețian de neutralitate

Europenii, în căutarea unei soluții care să implice măcar crearea unui spațiu de neutralitate care să fie ofertant în mod egal tuturor națiunilor și unde trimișii națiunilor beligerante lor să poată negocia pacea, au adoptat pe 20 mai 1815, cu ocazia Congresului de la Viena o Declarație în care afirmă că neutralitatea Elveției este în interesul Statelor Europene.

Apoi, imediat, prin Tratatul de la Paris din 20 noiembrie 1815, marile puteri europene recunosc neutralitatea Confederației elvețiene. Statul ce va fi confirmat în 1907 prin înscrierea în dreptul internațional (Convenția de la Haga).

Așa se explică de ce mari organizații internaționale au sediul la Geneva. Dar conceptul de neutralitate elvețiană absolută pare să poată evolua înspre ceea ce unii juriști numesc neutralitate diferită sau neutralitate activă, propunând un cadru care să garanteze atât o neutralitate de tip clasic cât și o posibilă participare la securitatea colectivă. Nu este imposibil, de studiat care va fi destinul final al Confederației Europene lansate la Praga în luna mai 2022 de către Enrico Letta și Emmanuel Macron.

Nealiniații

Dar exist în același spațiu al „neutralității active” în perioada Războiului Rece, se naște așa numita „mișcare a statelor nealiniate” care grupează și acum peste 60 de State Membre care, conform Declarației de la Havana din 1979, promovează „independența națională, suveranitatea, integritatea teritorială a statelor ne-aliniate în lupta lor contra imperialismului, colonialismului, neocolonialismului, segregației, rasismului și a oricărei forme de agresiune externă, de ocupație dominație, interferență sau hegemonie din partea marilor puteri sau a blocurilor politice” (Sursa).

Vă las pe dumneavoastră să alegeți care tip de viziune vă convine și o credeți cea mai utilă pentru securitatea viitoare a unei Românii care, cel puțin în acest moment, este membră UE și NATO și care va trebui să se integreze deciziei luate de Adunarea Parlamentară a NATO reunită la Montreal, Canada, pe 25 noiembrie (unde sunt prezenți și au votat și delegați români) prin care s-a spus că Alianța trebuie să ofere Ucrainei rachete cu rază medie de acțiune, Iar Parlamentul European solicita ieri UE și Statelor Membre să livreze Ucrainei mai multe rachete cu rază lungă de acțiune, sisteme avansate de apărare anti-aeriană, etc.

Context în care ce va însemna în mod practic opțiunea politică în favoarea neutralității și care vor fi consecințele în privința TUTUROR angajamentelor și aranjamentelor de securitate din care face parte România. Cum și în ce sens ar putea fi modificate, schimbate sau anulate? Cine o va face și cu ce mandat?

De un răspuns precis, urgent și bine gândit depinde supraviețuirea noastră ca stat și națiune. Vrem să fim neutri, dar cine ne apără să fim neutri până la capăt?

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro