Ce avem sigur, este un mesaj al lui Zelenski, în care se poate descifra foarte ușor o disperare reală și o recunoaștere a evidențelor din teren:
„În ceea ce priveşte momentul în care războiul se va încheia... atunci când Rusia doreşte ca acest război să se încheie. Când America va avea o poziţie mai puternică. Când Sudul Global va fi de partea Ucrainei şi de partea încheierii războiului… Nu va fi o cale uşoară, dar sunt încrezător că avem toate şansele să o facem anul viitor… Suntem deschişi la propunerile liderilor din ţările africane, din Asia şi din statele arabe. De asemenea, vreau să aud propunerile noului preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Cred că le vom vedea în ianuarie şi vom avea un plan pentru a pune capăt acestui război”.
Moment în care apare cel mai important și mai clar mesaj de până acum. Vine din partea lui Mike Waltz, viitorul consilier de securitate al Casei Albe:
„Președintele Trump a fost foarte clar asupra necesității de a pune capăt acestui conflict. Ce trebuie să discutăm în acest moment este cine va sta în jurul mesei, dacă va fi vorba despre un acord, de un armistițiu, cum să aducem cele două părți în jurul mesei și care va fi cadrul acestui aranjament”.
Mai clar nici că se poate.
În teoria sistemelor democratice așa cum este predată ea la școală studenților nevinovați, se spune că, la modul ideal, orice negociere, mai ales când se bazează pe politici de forță în caz de conflict de înaltă intensitate, pune față în față două părți care vin fiecare cu un bloc unitar de interese și cu poziții extrem de clar închegate și având un mandat clar și unic din partea tuturor aliaților lor. Asta le dă legitimitate și, în final, asta reprezintă garanția că documentul final negociat, fie armistițiu, fie tratat de pace, va fi respectat nu numai de actorii din prima linie, ci și de tot blocul aliaților lor.
De aici și incertitudinile majore din acest moment. Provenite și din faptul că nu există nici celălalt răspuns ferm, cel care privește modul în care Statele Membre UE vor reacționa în continuare, iar asta este esențial nu numai pentru rezolvarea conflictului din Ucraina ci și, pe mai departe, pentru modul în care se vor calibra relațiile trans-atlantice.
Deocamdată, la nivel de UE, mesajul oficial – deci valabil inclusiv pentru România – este că europenii doresc să sprijine în continuare, cât timp este nevoie și cu ceea ce este nevoie, efortul de război al Ucrainei. Și, cel puțin în acest moment, aceasta pare să rămână poziția și în continuare din moment ce doi partizani ai „poziției dure” în favoarea lui Zelenski vor domina peisajul politic la Bruxelles: în următoarele 6 luni, de la 1 ianuarie, președinția rotativă a Consiliului UE va fi asumată de Polonia (apoi de Danemarca) și doamna Kallas, ferventă sprijinitoare a unei reacții cât mai puternice față de Rusia, a devenit Înalt Reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate. Dar sunt State Membre care se opun unei continuări a susținerii unui ajutor pentru Ucraina și votul lor negativ ar putea întârzia luarea unei decizii finale sau o va putea modifica în puncte esențiale. Oricum, de ieri jocurile s-au tensionat și mai mult, din momentul în care și Franța a dat voie Kievului să folosească rachete cu rază medie de acțiune producție franceză pentru a lovi obiective strategice de pe teritoriul Federației Ruse.
În esență, discuția privește ceea ce unele surse americane credibile au spus că Trump ar fi gata să impună prin planul său de pace: o cedare de teritorii din partea Ucrainei, urmând ca un armistițiu să fie realizat imediat pe baza actualei linii de front, deci admițând o renunțare de către Kiev a unei părți din teritoriile ucrainene, împreună cu angajamentul de a nu solicita intrarea în NATO cel puțin 20 de ani de acum înainte, dar și o zonă demilitarizată de 1.200 km pătrați.
Informațiile actuale vorbesc despre negocieri intense, care au loc în apropiere de Geneva, sub coordonarea organizației Center for Security Policy, conduse de Thomas Greminger, fost secretar general al OSCE. Nu e deloc simplu, deoarece, pe fond, orice discuție de acest fel se bazează pe acceptarea mereu invocatului și condamnatului (teoretic, democratic și corect politic) principiu „teritorii contra pace”. În caz de succes, ar putea fi și la baza următoarelor negocieri pentru rezolvarea situației din Orientul Apropiat. În consecință, fiecare dintre părți încearcă o poziționare diplomatică bazată pe elemente de forță. Din ce în ce mai clare și mai evidente, apropiind lumea de structura ghemului de probleme care, în caz de eșec diplomatic, aduce lumea foarte aproape de cel de-Al Treilea Război Mondial. Așa cum este, vizibil, asistăm la reînvierea tuturor spaimelor, după ce rușii, la modul demonstrativ, au detonat pe câmpul de luptă o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acțiune.
Începe să fie evident, spun unii analiști militari, că a început o fază extrem de activă a conflictului pentru a pregăti viitoarea stabilizare pe linia de front. Dacă admiteți această idee, întrebarea firească este care va fi criteriul prevalent: va fi doar traseul liniei frontului, caz în care totul se discută acum la nivel de principiu, tocmai deoarece armata rusă este în avans continuu și atacă puternic în zona du sud, litoralul la Marea Neagră?
Sau va mai exista un criteriu, adică păstrarea unei linii de separare între regiunile cu vorbitori de limbă rusă și restul teritoriilor ucrainene?
Possible Ukrainian partition plan along ethnic lines
Sau, dimpotrivă, ar trebui să fim atenți la faptul că începe din nou să circule o altă hartă a împărțirii Ucraine, evocată și în trecut, dar niciodată cu atâtea date precise. O sursă rusă aruncă o bombă informațională de mari dimensiuni, care poate fi atât o acțiune de dezinformare, cât și, după o metodă foarte veche, o lansare pe piață de informații prin gura adversarilor. Decideți dvs. ce vi se pare a fi credibil, dar, oricum, aruncați o privire asupra articolului respectiv.
Se spune acolo surse din serviciile de informații ale rusești „au declarat că Rusia a pregătit un document în care previzionează evoluția situației militaro-politice din lume până în 2045, supoziția fiind că statul ucrainean ar trebui eliminat și că teritoriul său ar urma să fie împărțit în trei părți”, planul fiind, se presupune, răspunsul Federației Ruse trimis lui Trump.
„Prima regiune ar cuprinde regiunile deja anexate de Rusia, adică Donețk, Lugansk, Zaporojie și Kerson, alături de Crimeea. A doua regiune ar fi „o entitate statală pro-rusă” creată pe teritoriul regiunilor Kiev, Chernikov, Sunii, Poltava, Kirovograd, Dneopetrovsk, Odesa, Nikolaiev, Vinitsa, Jitomir și Kiev. Teritoriul nu ar face parte din Rusia, dar guvernul de acolo este fidel Rusiei și acolo se vor afla și baze militare ruse. În fine, cea de-a treia regiune cuprinde „teritoriile contestate” care aparțin de regiunile Volin, Rivne, Liov. Ivansko-Frankivask, Ternopil, Cerninvski și Transcarpatia. Soarta acestor teritorii va fi decisă prin negocieri între Rusia, Ungaria, Polonia și România”.
Sigur că poate să fie vorba doar despre un mai vechi scenariu extrem, reluat acum ca propagandă activă de război în scopul de a isteriza în primul rând țările vecine Ucrainei, prin invocarea unor posibile noi frontiere și mutarea scandalurilor viitoare în cancelariile occidentale. În realitate, cred, discuția nu poate fi una serioasă decât dacă vom vedea ce va conține Planul Trump și cât de disperată ar putea fi situația pentru Ucraina, în ideea de a-l obliga pe Zelenski să accepte cedarea de teritorii.
Dacă va fi așa, de-abia atunci ni se va comunica care vor fi frontierele din spațiul nostru geografic. Oricum, dacă vorbim de frontiere și traseul lor fluctuant, este interesant poate să vă uitați pe hărți conținute într-o lucrare semnată de Frederic Beaumont care vorbește despre „frontiera româno-ucraineană și importanța reală a minorităților” , în care se spune (și apoi se argumentează) că „frontiera actuală, moștenire de după cel de-Al Doilea Război Mondial și care separă Ucraina și România, nu corespunde nici unei linii de demarcație etnică și nici unei mai vechi împărțiri teritoriale”. Depinde cine citește acest tip de afirmații și unde pot duce concluziile în cazul în care problemele teritoriale ar redeveni subiect de negociere post-conflict.
Altceva?
Altceva nimic, deoarece nu suntem convocați la reuniunile unde nucleul dur din UE își pregătește poziția pentru negocieri viitoare privind Ucraina (nu am fost chemați la reuniunea țărilor importante desfășurată recent la Varșovia), așa că stăm să ne uităm liniștiți, parcă ușor detașați, la construcțiile celorlalți. Nu zicem nimic, deoarece, din perspectiva diplomației noastre, nici nu se întâmplă nimic, nu-i așa?
Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro