Este poate cel mai grav și sinistru dintre semnele care anunță cum, în indiferența și inconștiența noastră, civilizația umană se poate întoarce la sălbăticia primară a legilor junglei, supunându-se doar puterii oarbe și ucigașe a celui mai puternic.

Sub ochii noștri, cu incredibilă viteză, se sparge și dispar ultimul și cel mai important sistem de protecție legală construit începând din anticitate și la care toate societățile ulterioare au adăugat propriile lor construcții juridice pentru ca, groaza produsă de atrocitățile celor două Războaie Mondiale să oblige guvernele să accepte reglementările unui sistem internațional de protecție.

Sub imperiul spaimei de ceea ce poate face omul liber să-și exercite pasiunea sa neînfrânată de a ucide, civilizații succesive, din cele mai vechi timpuri, din toate colțurile lumii, au acceptat acest „drept de sanctuar” ca o contra-partidă, chiar infimă și firavă cum era ea, la brutalitatea extremă, ridicând în jurul unor puncte zidurile unei opreliști morale foarte eficiente care interzicea unui agresor să-și urmărească victima acolo, ea fiind pusă sub protecția divină.

S-a întâmplat asta în toate religiile: iudaism, creștinism, Islam, în hinduism, în credința sikh din India...măcar atâta timp cât sanctuarul oferit de locurile de cult era susținut de credibilitatea Bisericilor și prestigiul slujitorilor ei, tradiție care, azi, în mult prea multe zone ale lumii, inclusiv în Europa, a dispărut aproape definitiv și fără semne de posibilă recuperare.

Gândiți-vă doar, în lumea pe care o cunoaștem, cu democrațiile care propun un stat de drept laic prin excelență, dacă ar mai putea să existe acest „drept de sanctuar” din vechime, cel de care, la momente de mare restriște, era invocat de persoanele care cereau protecție Catedrala de Westminster din Londra sau Universitatea din Paris în Evul Mediu, pentru a indica un alt protector cu drept de sanctuar, unul dintre iluștrii beneficiari fiind poetul Francois Villon, acuzat fiind de crimă...

Evident că nu.

Așa că rămăsese recursul ultim la crearea unui mecanism internațional de protecție la care să adere sub semnătură cât mai multe dintre națiunile lumii, în principiu – și numai în principiu – obligate să respecte niște reglementări clare, chiar dacă acum vizibil incomplete și lăsând generalilor armatelor lumii uri uriașe de care să- profite pentru a explica cum și de ce aplică, fără multă judecată cum le stă în obicei , întreaga forță a armelor și asupra populației civile.

Iată despre ce e vorba și judecați dumneavoastră- ce se deschide în imediat ca posibilitate de conflicte care să evolueze în genocid prin iresponsabilitatea militarilor și a decidenților politici.

În principiu, cadrul internațional de protecție a populației civile în caz de conflict este reprezentat de Convențiile de la Geneva din 1949, fundamentul a ceea ce este acum numit dreptul internațional umanitar. Conferința de la Stockholm a Crucii Roșii Internaționale a dus la elaborarea a patru Convenții separate:

1. Convenția pentru ameliorarea stării bolnavilor și răniților în cadrul armatelor pe câmpul de luptă;

2. Convenția pentru ameliorarea condiției răniților, bolnavilor sau naufragiaților de pe vasele militare;

3. Convenția privind tratamentul rezervat prizonierilor de război;

4. Convenția privind protecția civililor pe timp de război. Vor fi semnate ulterior și două protocoale care să dezvolte sistemele de protejare a combatanților și civililor, ambele fiind semnate în 1977. Primul cere formarea urgentă a unor comisii pentru aflarea adevărului în cazul în care este reclamată încălcarea protocoalelor, iar al doilea text extinde toate prevederile existente la persoanele implicate în războaie civile, acestea nefiind reglementate în textele precedente.

Acolo figurează și următorul paragraf, devenit acum caduc, o glumă proastă de care râde oricine, tocmai bun de predat la cursurile în care studenții sunt pregătiți pentru disciplina teoretic prețioasă a „managementului și prevenției conflictelor”:

- Se spune acolo că civilii trebuie protejați în orice circumstanțe „și au dreptul de a le fi respectată persoana, onoarea, drepturile lor de familie, convingerile și practicile religioase, obiceiurile și tradițiile. Aceste persoane trebuie tratate tot timpul cu demnitate și mai ales protejate împotriva oricărui act de violență sau intimidare, împotriva insultelor și curiozității publice. În special femeile vor trebui să fie protejate împotriva o0ricărui atentat la pudoarea lor, mai ales de viol, constrângerea la acte de prostituție sau orice atentat la pudoare...(Statele semnatare ale Convenției) se angajează în mod expres să procedeze la acte în măsură să provoace fie suferințe fizice, fie exterminarea persoanelor protejate care se află sub controlul lor. Această interdicție vizează nu numai crimele, tortura, pedepsele corporale, mutilările și experiențele medicale și științifice care nu sunt necesare de tratamentul medical prescris unei persoane protejate, ci și orice tip de act brutal din partea unui agent civil și militar”.



- Ignorarea totală a acestor reguli devine noua realitate a fostei „arte militare” devenită lecție de ucis în masă, cu toate mijloacele disponibil, readucând în memorie vechile tactici ale unui război total pentru teritoriu, resurse și controlul surselor de apă. Caz în care primele instituții care devin „ținte militare legitime” sunt tocmai „sanctuarele” desemnate și recunoscute până acum ca intangibile, împreună cu inbstituțiile și oamenii care le deservesc. Nu e vorba numai despre buserici sau comun ități de călugări care au propriile lor dotări sanitare sau chiar spitalicești și centre de cazare de urgență. Alături de ele, „ținte militare legitime” devin instituțiile clasice ale Crucii Roșii și Semilunii Roșii Internaționale, cu însemnele lor distinctive care sunt regăsite și pe uniformele personalului medical precum și pe ambulanțele și vehiculele de transport necesare. Pentru informarea dvs. să amintim că art.38 din Convenția nr. I de la Geneva spune că, alături de simbolul Crucii Roșii sunt recunoscute și cele al Semilunii Roșii, sau cel al Leului și soarelui pe fond alb. Dar, fiindcă oameni suntem cu obsesiile noastre mortale, a fost necesar să apară și un alt semn distinctiv de protecție, în Protocolul 3 semnat în decembrie 2005: cristalul roșu (un pătrat așezat pe vârful unei sulițe) conceput tocmai pentru a evita orice altă conotație religioasă suplimentară dar, în orice caz, nu pentru a le înlocui pe celelalte.

Suficient? Absolut deloc, cum o confirmă realitatea din atâtea zone de conflict unde nici măcar nu se mai poate vorbi de aplicarea convențiilor internaționale. Asta pentru că, foarte simplu și comod, în teren nu se mai luptă armate, ci armate private contra armate regulate, grupări militare non-statale una împotriva celeilalte și/sau împotriva unui inamic comun intern sau extern, trupe speciale de intervenție formate din mercenari provenind din armate regulate sau integrați ca personal combatant în armatele oficiale ale unui stat dar nerecunoscuți de alții ca având drept la protecție...Caz în care absolut oricine devine dușman.

Personalul medical este țintă pentru că s-ar putea să depună ulterior mărturie asupra atrocităților produse de folosirea armelor interzise sau, cu aveam să aflu undeva prin Sudan, pentru a le fi furate medicamentele și necesarul medical care ulterior apărea pe vasta piață neagră...și eram în Serbia ascultând de sfatul prietenesc al unui militar experimentat care-mi explica cum, deja de atunci, chiar nu mai avea sens să port casca pe care mă obișnuisem să pu8n carnetul roșu de supraviețuire a Federației Internaționale a Jurnaliștilor și nici vesta anti-glonț pe care era inscripționat Press, ca și pe cască, tocmai pentru a fi ușor identificat de lunetiști. Nu e bine, spunea el pe bună dreptate, pui pe tine semnul de țintă prioritară...

Asta este, cred eu, ultima mârșăvie la care suntem cu toții parte. Ne facem că credem că războiul înseamnă ce vedem în jocurile video sau mâncând alune pe canapeaua de acasă. Pe fond, tragedia timpului în care trăim, adevărata victorie a generalilor, este că nimănui nu-i mai pasă de ceilalți și că realitatea neutră, inodoră și incoloră prezentată la TV este suficientă. Îmi doresc să nu o vedeți și să o simțiți vreodată pe cealaltă și să descoperiți atunci mirosul de frică, sânge și moarte.

Protecția internațională nu mai funcționează. Genocidul nu mai este o excepție. Crimele de război sunt un mod de luptă acceptabil și indicat pentru aplicarea noilor tipuri de „soluții finale” atât de dorite în speranța că, măcar o singură dată, se vor dovedi radicale.

gaza oct 2024 untean

Desigur, fără vreo speranță. Mă gândeam că poate îl vom auzi pe Eroul învingător în bătălia de la Nassiriya, generalul pensionar cu patru stele, doctor în științe militare, candidat la prezidențiale, fost prim ministru și șef de partid politic, rostind, rar, cumpătat și așezat, un discurs despre valorile pe care le impune armatei noastre pregătite pentru angajamentele viitoare. Și ce se învață la școlile noastre militare privind legislația specifică derivând din practica internațională derivată din tradiția Convențiilor internaționale.

N-ar strica, zic. Sau poate că nu mai e cazul, cine știe ce-ar mai ieși.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro