Locurile prin care trebuie să trec pentru a împlini ceea ce ar însemna să numesc harta pașilor configurînd labirintul aleatoriu al destinului, repere geografice a căror semnificație devine evidentă abia după ce le-ai parcurs. Nu poți respira mesajul suprem al muzicii care evoluează în splendoarea acustică a sălii de filarmonică decît după ce te afli deja pe trotuarul de vizavi, în spatele tramvaiului, așa cum nu vei iubi cu adevărat ce-ai detestat decît contemplînd cadavrul ființei cîndva adorate. Mă îndrept constant spre casă, în consistența schimbătoare a mai multor locuințe succesive, abandonate de călătoriile dobîndite în ani. În absența timpului, strîns ca un ghem într-un ungher al memoriei, se configurează o confuzie clară, atribuind sufletului ceea ce aleg eu să duc. Cine va fi omis nu va ajunge în același timp cu mine la destinație, în căldura familiară a ultimului domiciliu cunoscut, primirea călduroasă a fostei soții într-o zi de Crăciun, a fostei mame în ziua de Paște, a fostei mele liniști scoase la reanimare din tulburarea fiecărei zile puse pe țărm la zvîntat.


Numai de mine, de mintea și memoria mea depinde cine mă va însoți în obsesiile intrate în piele precum otrava lui Herakles. Dar și un dram de logică răsturnată în rațiunea de-a fi în permanență singur. În liniștea pustiei, mă pot concentra asupra celor ce mă vor însoți. Paradoxul limitei de izolare. Bucăți din mine sunt cărate zilnic pe celălalt tărîm, pe aripi polenizate de înger, prin uitarea adusă de moartea celor care m- au cunoscut și adieri care despart frunze îngălbenite pe clipocitul apelor de toamnă.


Ce caut eu prin orașe străine, cînd nimeni nu-mi va face niciodată vreun serviciu imaterial, nimeni nu-mi va alina dorul de casă, de cele care nu mai sunt, topite în ochiul stins al timpului? Citiți cu luare aminte, căci în filozofia antropologică a permanenței, Dumnezeu zace în ochi. Falsa nostalgie străbătînd locuri prin care n-ai fost descrie rodul dorinței deșarte de-a domina spații largi și străzi pustii, mistere mărunte din margini de oraș și siluete promițînd dureri în văpaia apusului. Distanțele n-au nici o relevanță, așa cum nici durerea n-are. Tatăl meu tocmai a trecut sub un minut de colțul farmaciei, dar, oricît aș dori, nu-l mai voi ajunge niciodată. Ne-au despărțit cîțiva metri de caldarîm în înserarea nelocuită a unei secvențe decupate din timpul decupat ca un fulger. Dacă nu m-aș fi oprit să admir Luna în loc, dacă nu mi-aș fi amintit de seara aceea din Alabama, cînd ne-am plimbat, Lidia și cu mine, pe faleza luminată de rumoarea valurilor mărunte ale oceanului adormit din povestea altei pierderi, dacă nu mi s-ar fi întunecat privirea la zbaterea unei păsări enorme în iminența frunții, l-aș mai fi putut zări, pentru ultima oară.


Măcar parțial, nostalgia paternă își trage simptomele din faptul că un asemenea personaj a cunoscut oameni și întîmplări înainte de-a te fi conceput. Precedența aceasta îi conferă un aer de atotcunoaștere, de puternicie în afara propriului univers, de autoritate a timpului care încă nu se risipise în nicăieri, învăluind cu aburii protecției părintești lumina care izvorăște din inima copilăriei, neînstare s-o cuprind. Cîți oameni mari încă nu muriseră!


N-au dreptate cei care susțin că nu poți înmagazina imagini, fapte și impresii, că, odată dispărut, mirajul convenției este pentru totdeauna dus. Tatăl meu ar fi rămas întipărit pe retină, chiar dacă știu că pentru asta n-aș mai fi privit nimic, niciodată, de teama suprapunerii. Inima mea stratificată în vărsători de gunoaie intermitente visuri gradate în mîngîierea caldă a șobolanilor de cadavre și pescăruși ciugulindu-mi ochii pe plaja dezolată.

1 septembrie 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro