Suntem noi conștienți cît de importantă este prostia fiecăruia dintre noi? Că, pusă alături de unitățile altor milioane de semeni, care nici ei nu bănuiesc mare lucru, poate duce la împliniri fără precedent? Că din puținătatea fiecărui mormoloc este cu prognoză să se nască o menire epocală? De-a distruge lumea sau măcar de-a o poci? De-a justifica ficțiunile invadatoare și asupririle nepăsării?

*

Cine stă să scruteze mici asperități de lucru, să caute nod în papură și concluzie nebuniei, cînd trăim vremuri de nestăpînit progres, cu care e posibil să nu fim noi în stare să ținem pasul? Nu reprezentăm noi un vîrf al limitei umane, o potecă pe care au pășit francezii, fără prea multă răbdare, rușii, o vreme ceva mai îndelungată, dar în lipsa imaginației și a mijloacelor, de unde va fi greu să ne mai lăsăm vreodată detronați? Cubanezii, deși bravi, și-au dovedit limitația spontană, chinezii dau semne de plictiseală, pe musulmani îi intimidează religia, francezii ar relua ce n-au isprăvit, dar nu știu cum, pe scandinavi îi mănîncă spinarea, italienii dau din gură și din mîini, nemții s- ar băga, dar n-au armamentul necesar și-un lider bărbătos, spaniolii au prins gust democratic, acum, la spartul tîrgului, cînd regele lor tocmai ce-a dat bir cu fugiții - tot bieții americanii sunt așteptați să iasă cu soluția! Au și bani, capital uman eterogen, timp berechet, că țara-i tînără, imaginație creatoare. Poate și ceva spirit justițiar adus din Anglia lui George al III-lea…

*

S-ar putea spune că-și vor găsi și românii un loc în corul răzmeriței mondiale? Ne băgăm și noi ca bocitoarea la prohod, fără nici o treabă? Cu ce-i incită pe români anotimpul justiției, cînd noi oricum n-am fost capabili să gestionăm răsplățile cu comuniștii noștri… Cum a fost cu putință ca nici măcar atît să reușim?! Tot ei au rămas să ne fure, să ne explice, să ne dea voie, să ne oprească. Un nu hotărît împotriva fatalismului secular să scoatem din piepturi de răget capabile la meciuri de fotbal și ședințe de partid! Nicicînd n-am mai fost mai alimentați de o motivație atît de legitimă!

*

Oportunitatea e aici, există, doar să pui mîna pe ea! Italienii s-au uitat la noi de sus de cînd ne știm. Și nici nu facem referire la ce s-a petrecut între daci și romani, căci erau alte popoare la vremea consemnată. Ce e istorie trebuie să rămînă istorie, pînă ce corecții vor pune căluș faptelor la gură. Referințele noastre n-au ieșire decît la epoca modernă, cînd broscarii invadau patria cu ciorapi de damă burdujiți prin buzunare, tăbîrcind rujuri de la solduri, săpun ieftin de rufe și parfumuri pentru cîini, seducînd orice fufă mioritică din trei cuvinte pentru ea oricum de ne-nțeles, supunînd orice bărbat al patriei unei umilințe care ani de zile ne-a ținut într-un grav complex de inferioritate. Astea nu se uită. Acum, că vremea justiției se trage cu liftul, ne vom duce la ei, în peninsula aia împuțită ca o ciubotă de prost gust, nu ca să-i schimbăm de pelinci și să le umplem centurile cu behăit mioritic, ci pentru a le dărîma statuile indecente și rasiste, căci pînă și sclavii aveau sclavi în Roma antică, plus revanșa! Vă închipuiți cum ar arăta Roma, dar nu numai ea, și celelalte hîrburi de orașe macaronare umflate cu pompa de agențiile turistice parazitare, fără miile de statui respingătoare, alegorii cu animale de piatră, fîntîni de caritate și palate bîntuite, viaducte pe care mergea lălăind corul robilor, cît și amfiteatrele unde se luau la bătaie gladiatori cu libertatea la sechestru, c-așa-i punea stăpînul alb nemilos, să-și dea muierile cu părerea și cu degetul, de care atîrna soarta unui luptător neînfricat sau leu cu dinți de fier ascuțit cu ce le venea pe moment? Asta ar fi justiție adevărată, cu motivație, mijloace și oportunitate!

*

Și cum le-ar sta aroganților de francezi, care n-au fost capabili să-și termine singura lor revoluție mai de Doamne-ajută, să se vadă că venim ca să le dăm o mînă dezinteresată de ajutor de la o rudă săracă? Nu putem scăpa ocazia. În două săptămîni, Parisul ne aparține, cu falnicul Turn Eiffel mușcînd țărîna aleii Maurice Baumont, vîndut repede la fier vechi de mici întreprinzători, și țigani liberi cerșind cu cuțitul între dinți pe sub piramida de sticlă de la Muzeul Louvre, cu Florin Salam borînd mort de beat prin coridoarele de la Vărsailles. Da, în mare parte, s-ar putea menționa conceptul protocroniei post-comuniste, cînd micro-invazii de familie au fost puse la lucru ca să șlefuiască venirea revoluției mondiale. Revoluția a venit. Ce așteptăm? Ce-am pregătit? Cu așa ceva nu ne vom mai întîlni!

*

Măgarii de nemți? Ne-au umilit cultura sute de ani, ne-au atras în războaie păgubitoare din blindatele cărora n-am scăpat decît cu fuga la dușman, că ei ne băteau la plecare și rușii la venire (gîndiți-vă că dacă rușii nu se căcănau atîta pe ei am fi devenit comuniști în cadrul primului război mondial!), consemnînd că tot ei l-au dat pe Marx popoarelor și finanțare lui Lenin, ne-au complexat cu filozofi ținînd nasul pe sus, ne-au turtit cu compozitori surzi, ne-au dat cu tifla prin literații lor nobelizați, pînă și pe Herta Müller au corupt-o din patrimoniul național. Iar tezaurul, ultima fărîmă a mitului bogăției naționale, din cauza cui l-am exilat la ruși ca niște boi, ceea ce i-a prilejuit lui Brejnev să-i spună lui Ceașcă-ntîiul, peste ani: Care tezaur, bade? Zărghit-ai? Mata vorghești aici de-un contract între două țări care nu mai există de zeci de ani! Rusia țaristă, cînd noi suntem U.R.S.S. toată ziua, și România imperialistă, pe care-am ajutat- o să devină R.S.R.! Tot germănimea!

*

Pînă și la ruși s-ar merita să dăm o incursiune, că ce ne-au mai făcut…! Dar prudența ne ține legați de gară. Nu numai că n-ai ce să furi de la ei, în afară de vodca aia inflamabilă și muierile despuiate prin parcări, da’ le găsești și la noi, la fel de ieftin, că se recomandă să nu sărim fără plasă în gol, c-o să regretăm în pumnii lor și vînătăile noastre! Să-i lăsăm, deocamdată, pe ruși, să vedem cu ce forme de judecată mai vin frații din Minnesota. Dar ca idee… Anotimpurile răsplăților sunt aici și niciodată n-or să vină iară, vorba plină de amărăciune a poetului botoșănean!

*

Cînd nu te poți tîrîi, stai într-o rînă și cînd nu poți pune mîna, distruge! Orice, dar fă ceva, că moare Cioran a doua oară cînd ne vede cît suntem de inerți!


28 august 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro