Dacă întîmplările cumplite prin care ne-a fost dat să trecem în acest an de cumpănă strîmbă (încă neîncheiat!) au avut ca merit să ne supună unui test complex de îndoială, abandon și silă în valorile bătute în cuie pînă nu demult, trebuie să recunoaștem că, prin sălbăticia unora, trădarea altora și nesimțirea tuturor, am picat cu destulă zdruncinătură. A discuta valorile unei civilizații nu este simplu, pentru că nimic nu este prestabilit pînă nu a trecut deja și nici valabil cu aceeași intensitate pentru toți membrii ei în același timp, într-un teritoriu dat. Cu toate acestea, ar putea fi trasate limitele general pertinente în spatele cărora civilizația se stinge și șapte milenii de trudă și șlefuire a umanității s-au văzut cărate la vale de apele distrugerii: respectarea familiei, prezervarea vieții umane, libertatea de-a exprima adevărul, decența criteriilor care articulează Ierarhia Maslow, necesitatea credinței. Toate acestea doar pentru că omul politic (democrat, în primul rînd, dar și republican) a decis că este prea mult bine în lume și, pentru a redresa balanța, că ar fi venit timpul unei corecții.


Demn de amintit, spre rușinea noastră, niciodată omenirea nu a împlinit simultan toate aceste eficiențe, nici măcar în cadrul unei societăți de excepție (deși bănuiesc că Epoca de Aur a lui Pericle - 495–429 Î.Hr. - este un basm mai degrabă propagandistic, edulcorat de o repetată lipsă decît satisfăcut de un ideal confirmat). Un examen la care numita epocă nu s-ar fi calificat, bunăoară și la o adică, este cel dedicat drepturilor femeii, al cărei loc în politică era asigurat la cratiță, chiar dacă, așa cum mulți dintre detractorii lui Pericle au susținut în repetate rînduri, emoționantele sale discursuri erau concepute sau măcar inspirate masiv de inteligenta sa soție, Aspasia, afirmație care, în epocă, reprezenta o insultă indelebilă. Să presupunem, însă, că aceea a fost perioada cea mai apropiată de idealul spre care tînjesc societățile lumii (desigur, dacă trecem cu vederea exigența sclavagismului în epocă).


În ripostă la ideal, suntem pe cale să ne prăvălim în toate direcțiile, probabil că mai abitir decît în toate ocaziile. Ne-am lepădat de religie ca de-o piele năpădită de lepră, am abandonat pedanteriile de morală și de bun-simț, n-am fost niciodată așa de lași, de incompetenți, perfizi și lipsiți de respect (practic, motorul al cărui deranjament a dus la coeficientul de infern pe care-l experimentăm), cînd nici aberația comunistă nu-și mai prețuiește dereglările, prilejuind exercițiului chinez să execute un genocid multiplu cu orientare spre profit, lepădînd lanțurile consensului care ne-a ținut în frîu atîta amar de ani, în iluzia că, în ciuda lentorii, ne îndreptăm spre un țărm, totuși, benefic. Ne-am descotorosit de convențiile statale, am aruncat Constituția la gunoi, la un loc cu monumentele statuare ale autorilor, am fugit ca arși de canoanele istoriei, am mînjit înțelegerile artistice, am masacrat capodopere literare și cinematografice, suntem pe cale de-a desființa însuși cadrul social fără de care am învățat de ani buni că nu putem funcționa, în urletele de gorilă dementă ieșind victorioasă cu televizorul între dinți printre manechine de plastic, în ovațiile unor reprezentanți ai legii aleși de semeni pentru a le proteja familia, avutul și liniștea socială, pregătindu-se să ne bage cu forța în distribuția unei opere încă ferite de interdicție, Planeta maimuțelor, în cadrul căreia, în caz că există o coerență a dezastrului, vom fi masacrați pînă la unul, căzuți la picioarele păroase ale noilor stăpîni. Iar dacă vom supraviețui, vom fi fost aruncați sute de ani îndărăt, cu sufletul sucombat în mocirla umilinței animalice, cu valorile terfelite, cu idealurile spulberate, cu motivațiile deconectate și intelectul prăbușit sub complexe de inferioritate care ne vor opri de la orice progres, mai ales pe calea devenirii spirituale. Toate acestea doar pentru că politicienii democrați (dar și republicani) sunt stînjeniți în tainul marii crăpelnițe periodice de un individ necuprins în tabelele corupției unanime la vîrf?


Există un răspuns general, care te scoate din minți, ieșit din piepturile explicative ale celor întrebați de ce un individ, un stat, o grupare comite un anume rău? Răspunsul preferat: Pentru că se poate! Este vorba de ușurința depășirii. E adevărat, omul are o grămadă de posibilități de-a procesa mai ales răul. Nu vom atinge cauzalitatea, pentru că este cuprinsă de nivelul altei discuții, dar un individ sau un grup care va comite o fărădelege se vor asocia mai ușor cu un individ sau un grup pornit pe același drum. Ceea ce le conferă un mare avantaj sinergetic și de impresie grafică. Unul care vrea să ajute, asta este ironia intenției, manifestă discreție, timiditate, spirit anonim, pentru că acela nu o face pentru a fi aplaudat pe scara avionului în flașuri și ovații, ci pentru că așa trebuie, în eventualitatea că va fi recompensat cîndva, în altă parte, cel mult și atît. Oarecum, se face că este mai lesne să dai cuiva în cap decît să-l așezi pe picioare. A fost mai simplu să-i pui pe negri să muncească fără nici o plată, decît să-i educi, să le cizelezi manierele, să-i civilizezi. Ce nu vedem azi din acest tablou? Ce ni se pare neadevărat? Delăsarea? Cruzimea? Nepăsarea?


Cum poți să-ți contabilizezi cîștigurile într-o lume al cărei căpătîi este distrugerea? Cum îți vei sărbători victoria printre ruine și tăciuni? Cum vei respira aerul justițiar al răzbunării cînd acesta îți va macera plămînii în pădurea năpădită de tuberculoză a societăților actuale? Toate acestea doar pentru că politicienii democrați (dar și republicani) sunt stînjeniți în tainul marii crăpelnițe periodice de un individ necuprins în tabelele corupției unanime la vîrf?


Îi înțeleg pe revoltați. Nimeni nu are grijă de ei. Ies în stradă pentru că, în primul rînd, nimic nu-i împiedică. Au ajuns atît de nesemnificativi încît nici cînd comit crime nu-i mai trage nimeni de mînecă. Dimpotrivă: victimele strîng fonduri pentru a le plăti cauțiunea, morții se duc rușinați în pămînt. Se pare că mai jos de atît nu avem unde ne duce.


Și trebuie să fiți conștienți că adevărata criză nici n-a început. Vor urma lipsurile alimentare, scumpirea benzinei, pierderea generală a locurilor de muncă, abandonarea locuințelor, organizarea în gloate criminale, exacerbarea urei și a violenței. Ni se va părea anotimpul pe care-l străbatem un soi de Epocă de Aur, dacă nu a lui Ceaușescu, măcar a lui Pericle.

14 august 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro