S-au scurs peste 30 de ani... Nici o trecere în revistă nu poate fi decît descumpănitoare și, dacă găsești alte nuanțe, frustrantă. Cît s-a furat, cît s-a construit, ce fărădelegi au fost pedepsite, cîți morți a generat neglijența criminală din cadrul sistemului medical, a serviciilor sociale, a alcoolismului devastator și de nimeni timorat, a drumurilor ținute sub cizmă, a prețurilor crescînd în magazine și scăzînd în perimetrul licitațiilor vicioase? Cu ce s-ar putea lăuda orice administrație prezidențială în raport cu cele care au precedat-o sau le-au succedat? Prin ce aroganțe se diferențiază un guvern de altul? Ce s-a schimbat radical la inițiativa unui premier și nu a celorlalți? Cînd au fost considerați foștii ofițeri de Securitate criminali asupritori pasibili de pedepse meritate? Cînd au fost otrepele de partid scoase din viața publică? Cînd au fost confiscate averile evident dobîndite fraudulos? Ne putem pune încă o mie de astfel de întrebări, cu același rezultat. Adică tăcere vinovată scurtă, urmată de bruiajul gloatelor de urlători ai rețelei, care te împroașcă din toate direcțiile, după ce și-au frecat cu lilieci de Wuhan gingiile tumefiate.

*

În caz că vei găsi un loc în care să exprimi toate aceste nedumeriri. Farurile opiniei publice preferă subiectele concrete ale zilei: ce-a mai spus o vedetă cu fusta foarte scurtă, în dispută cu una căreia i s-a desprins sutienul în timpul transmisiei, ce măgărie a mai fornăit un șef de club de fotbal sau de bancă, ce-a replicat un fost deținut unui fost politician, cum dă la înjurături o maceoalfă în divorț cu un ciumete, și cît de comunist a fost Mihai Șora la tinerețe, cîți berbeci din mulțime s-au iritat de la Covid în ultimele 24 de ore și ce Episcop s-a ridicat cu mînie conspiraționistă împotriva vaccinării tiranice. O perfectă diversiune generală. Iar dacă nu este o însăilare coordonată de o instituție sau o minte diabolică, e vorba de ceva mult mai grav: e vorba de destin. Destinul poporului român, de-a nu mai reuși să iasă la liman, indiferent de textură politică, socială ori economică. Dacă la instaurarea comunismului în țară au conlucrat zeci de factori adunați în focarul unui anotimp, lepădarea de el trebuie înfăptuită bucată cu bucată, pînă la ultimul vector.
Dar cine să se înhame la o asemenea recoltă? Și, în primul rînd, la ce?

*

Grija politicianului român ajuns la putere este de-a nu se lăsa arestat cu una, cu două și de-a-și asigura victoria la următoarele alegeri. Restul curge printre picături: trucaje, abuzuri, încălcări și furtișaguri, toate pe bani. Dacă nu e vorba de o lăcomie patologică la marginea demenței, de-a fura un miliard de dolari într-un an, ești un om făcut. Acum, la ce-ai renunța la toate acestea, doar pentru a face cîțiva bețivi nu prea isteți să-și revină în simțiri, cu riscul de-a ți se-nscena o răufăcătorie în vederea eliminării și a blamului confiscator? Căci, prin definiție, nimeni nu este curat decît la naștere, pe sub faldurile mizere ale placentei. Cînd oricine, chiar în cadrul aceluiași partid, se detestă cu oricine, cînd nu există mistica grupului și ardoarea marilor idei romantice, crucile sunt purtate individual. Coeziunea este o trădare, consensul, la fel. Nici comuniștii din PSD nu se mai înțeleg cu comuniștii din PSD, ori liberalii între ei, căci țărăniștii au fost rezolvați cu prioritate, ca fiind considerați cu un grad sporit de dramatism. Niciodată, probabil, ideea dezbinării n-a făcut mai mulți pui ca acum în România neatîrnată. Dezbinarea a ajuns simbolul unei nobile virtuți. Nu îți dă fiori?

*

Va veni o zi cînd orice rău va fi posibil în România. Teoretic, UDMR este un partid politic (pe criterii etnice!) și un reprezentant al său e pe cale să preia căciula de premier, pentru că liberalii și aliații și-au scos ochii de atîta bunăstare. Din unghi politic, aceasta reprezintă un dezastru, pentru că majoritarii, după ce și-au bătut joc peste 30 de ani de ființa patriei, admit că nu sunt capabili să guverneze. Dacă minoritatea maghiară ar fi fost retrasă din teritoriul țării, am fi rămas ai nimănui. Teoretic. În tot acest timp, reprezentanții UDMR au făcut dovada unui oportunism jalnic, trecînd dintr-o barcă în alta cu lejeritatea cu care strămoșii românilor treceau dintr-o alianță în alta la sfîrșit de conflagrație. Doar pentru a-și vedea un membru în fruntea unui minister, udemeriștii erau capabili să sărute orice papuc, fîlfîindu-li-se majestuos de scrupule. Ca să se ajungă acum la situația în care sunt singura soluție la guvernare? O, ce victorie a democrației și a prostiei organizate! Doar dacă nu se merge pe principiul care a mai dat roade, că sub plapuma suficient de colorată a urletelor împotriva maghiarilor care ne conduc la pierzare și rea-voință vom putea fura cu și mai fructuoasă revoltă! La peste 30 de ani de cînd am devenit liberi! Înțelegi mascarada aluziei?

*

Viața îmbracă multe forme. Una dintre ele este cea a scrisului. Bucuria de-a trăi, frenezia de-a scrie, un sens nou dat rostului de-a fi. Mai bun decît altele sau decît nici unul. Rostul de-a adăsta în cîrciumi. Ardoarea de-a-ți face prieteni, entuziasmul de-a te înfierbînta pe marginea fiecărui subiect frivol al zilei, competența de-a nu te lăsa convins fără o pledoarie elocventă, bucuria de-a aparține unui cerc atît de volatil precum cel adunat în jurul unei sticle de vin sau al unui banc deloc glorios. Disperarea de-a te agăța cu puteri slabe de ultimul sens al societății în rapidă destrămare. Nimeni nu-și va deschide inima cu adevărat unui grup de petrecăreți de diferite stări psihice strînși de frica furtunii care urmează a veni. Povestea ta este un liant cu priză trecătoare, util acelui moment, închinat acelei cauze. Cauza de-a nu aștepta singur un eveniment care știi că te va surprinde în cele mai șocante poziții defensive. Viața ta căzută în păcat. Dar nici nu ești convins că te va ajuta!

*

Nimeni nu este atît de nebun încît să nu știe că, la un moment dat, va pogorî și vremea punerii la punct în lumina unor judecători imparțiali, care nu-ți vor dori nici pierea, nici salvarea, ci eliberarea de povara propriilor fapte. Or, aceasta nu va veni decît prin răsplata răului înfăptuit sau doar privit cu îngăduință. Nu știu de cum mai există unii care se fac că nu văd, că sunt indignați de atîta orbire și prostie, supersiție și imposibilă eroare! Dacă n-ar exista certitudinea unui judecător, pentru că aproape nici nu merităm, ar trebui să ne zbatem să găsim unul. De fapt, ticăloșia noastră de-a blama necontenit este ectoplasma acestei necesități. Inclusiv năzuința noastră de-a-i acuza pe făptașii comuniști. Comunismul trebuie combătut în fiecare din noi, prin uciderea tentacolelor pe care le întinde. Nu numai prin vorbe, ci mai ales prin concretizarea respingerii. Este atît de ușor să cazi pe pernele argumentației sale, mai cu seamă că-ți aduc înaintea ochilor copilăria, adolescența, tinerețea și parte din maturitate! Soarta decăderii prietenilor mei! Întoarce spatele faptelor la care s-au pretat, varsă o lacrimă pentru așteptarea din barul în care se află acum și încearcă să nu repeți greșelile nimănui! Căci nu mă bucur la apariția unui nou drac, ci sunt încovoiat de durere. Și poate puțin de rușine, că n-am făcut mai mult ca să împiedic, ca să evit, ca să întorc. De bucurat se bucură altul!

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro