Va veni și ziua reîntregirii cu ființa și inima, deprimanta zi a împăcării cu părinții, cu iubita și spiritul fiului nostru hălăduind printre veacuri și spații, cu oboseala străzii gata de culcare în blîndul oraș al memoriei evaporate cu furtunul, pentru că acolo am îndurat și sperat, am iubit și i-am făcut pe cei dragi să sufere la unison cu iarba din cimitir, printre șopîrle, țîșnitori de apă, gîndaci negri și melci etilici, atîrnat de frînghia trecutului, combinată, prin destinul pe care l-am acoperit, cu un viitor pe care n-am să-l apuc.


Într-o zi, consemnînd o întîrziere inexplicabilă, va apărea în lumina ochilor voștri un crîmpei din zecile de pagini care încearcă să reconstituie, să renască, să ucidă amintirea despre amploarea urbei. Fiți convinși că, oricîte eșecuri vom număra, oricîte sentințe vom primi, oricîte văgăuni vom lăsa înspăimîntați în urmă, vom ajunge și aici. Abia atunci veți realiza temeinicia dorinței mele de-a vă fi ghid în labirintul străduțelor gălbui și pante rupîndu-se la vale, departe de necurmata răutate a oamenilor, printre brazi umbrind curți de munte și stejari aducînd calmul însoririi pînă în dreptul casei, însoțiți de lătratul alb al cîinilor de mahala, curajoși în spatele gardului, dar mai speriați decît voi dacă, din greșeală, s-ar trezi în stradă, cu stăpîni așezați și îndeletniciri curate, oameni simpli care nici nu bănuiesc rostul pe care-l poartă în sufletul meu.

Pentru că limitele noastre nu sunt atît de largi cum am sperat, de aceea trebuie să găsim punctul din preajmă satisfăcut să găsească neantul în micime și distanța în apropiere. N-am timp să străbat tot drumeagul pînă la pădurea în care zace un lac întunecos înconjurat de copii veseli în contrast cu femei triste, pentru că tristețea le prinde bine, mai ales din profil. Poate că și tatăl meu se strecoară printre copaci ca un fur, la umbra unei terase cu viță de vie pe unde poeți uscați își fac simțită aroma în lume.

Nu vor fi prea mulți pedepsiți, pentru că nu eram conștienți de nimic. Proștii vor scăpa, ca de fiecare dată. Cele pașnice, prietenia de mahala, veselia inexplicabilă, micul ajutor fără exigențe, cît și abaterile lor treceau nepăsătoare pe lîngă noi. Nu încerca nimeni să nu educe spiritul. Abia acum înțeleg ce-a fost, cînd nu mai servește, pentru că ne aflăm deja dincolo. Abia acum încerc să întorc timpul în acel loc ca un camion cu remorcă într-o curte neîncăpătoare. Încerc să privesc cu ochiul de-atunci: o stradă meschină, cu garduri prăvălite în rîpă și cotarle jigărite, cîteva frumuseți trecute de ora putrezirii și copii îmbătrîniți în cărucioare cu rotile pe verandă. Din cimitir au făcut o parcare pentru cei vii, iar în locul brutăriei, un atelier de încărcat pistoale, o bancă de tras palme. Cineva repetă la infinit piesa Queen, cu Perfume Genius.

Trecerea a ajutat la metaforizarea limbajulului pe care-l cunoșteam, azi uitat, și al interpretărilor de după. Ceva s-a pierdut în translația succesiunii. Ceva se pierde întotdeauna. Poate că trebuia să fi încercat o mai umilă traversare.

Doamne, ce lucruri frumoase au pîngărit!

Liviu Cangeopol
30 iunie 2020
Atlanta, GA, U.S.A.

Este permisă reproducerea pe alte website-uri a unor scurte fragmente din articolele publicate pe Comentator.ro, în limita a maxim 500 de caractere, numai cu specificarea obligatorie a sursei informațiilor preluate, cu link către pagina sursă. Comentator.ro reprezintă un canal media de comunicare neutru, care nu intervine în conținutul articolelor publicate pe site. Opiniile, creațiile și materialele de orice natură realizate de autori, intră în responsabilitatea totală a autorilor care le semnează. În cazul în care considerați că un anumit conținut trebuie analizat, sau nu ar trebui să fie publicat, vă rugăm să ne semnalați situația la office@comentator.ro